Din rău în mai rău, fotbalul românesc a mai încasat o palmă și miercuri seară, seniorii ”tricolori” cedând Georgiei într-un amical la Ploiești, după ce în precedenta apariție din urmă cu două luni se înclinau Armeniei într-un meci oficial la Erevan. Prin prisma ierarhiei FIFA, a 24-a între națiunile europene, România, pe locul 43 în clasamentul mondial, a pierdut așadar și în fața gruzinilor de pe poziția a 91-a, după ce era depășită de armenii de pe 90. Rezultatele internaționale ale reprezentativei din prim-planul vitrinei sportului rege intern nu fac însă altceva decât să oglindească deficiențele la zi acutizând criza cronică a fotbalului autohton, deficiențe din toate punctele de vedere, de sus în jos și pe orizontala fiecărui palier în parte, minusuri în detaliu care se adună și contribuie la un întreg defectuos, întreținut și alimentat prin impostură și incompetență, sabotând un sistem oricum viciat dar îmbălsămat nevoie mare, exercițiu de imagine al furtului propriei căciuli.
Un fotbal românesc târându-se în minciună și căruia i-au murit lăudătorii nu poate smulge prin principalii săi exponenți alte rezultate decât 3-2 pentru Armenia la Erevan pe 31 martie ori 1-2 pe ”Ilie Oană” din Ploiești cu Georgia în 2 iunie.
”Tricolorii” au cedat așadar acasă unor gruzini care încheiau anul 2020 prin a sfârși în urma Armeniei și Macedoniei în ierarhia finală a uneia dintre grupele patrulater din Liga C a Ligii Națiunilor, după insuccesele acasă din noiembrie, 1-2 cu Armenia și 0-0 cu Estonia.
Mai mult, Georgia s-a desprins chiar la 0-2 în Prahova, vârful Mikautadze deschizând scorul după o oră de joc iar mijlocașul central Aburjania majorându-l peste alte 10 minute, după ce și oaspeții au rămas în 10 jucători.
Ultimul eșec n-are însă darul de a mira, înscriindu-se în nota firească, pe o traiectorie descendentă, urmată de fotbalul românesc în ultimii peste 20 de ani cu excepțiile care confirmă regula, efecte de pe urma unor cauze care sunt binecunoscute dar nu neapărat adresate. Căci dacă semnele rele din anii ’90 n-au fost luate în calcul, dușuri reci în urma cărora o eventuală schimbare a macazului ar fi putut întrucâtva preîntâmpina și ameliora declinul, în schimb de pe urma celor de dată mai recentă n-au mai fost așteptări în sensul adoptării unor modificări sistemice radicale, FRF devenind imună la eșecul pe care-l gestionează. Miza federală este pe percepția și impresiile pe care le induc opiniei publice într-un obsesiv și continuu exercițiu de imagine împopoțonat cu ”corectitudine politică”, forme fără fond, mascând realitatea și împingând mizeria sub preș. Iar fiecare șpiț în fund încasat de fotbalul românesc în arena internațională nu-i doare câtuși de puțin pe gestionarii decăderii, a căror activitate este cântărită prin prisma lupei urmărind bifarea unei anumite agende de lucru pe alte coordonate decât cele care li s-ar părea firești și normale sufletiștilor vrând și urmărind binele sportului rege intern, lupă prin prisma căreia stau chiar bine, pași înainte spre decorare și avansare în grad. După noi, potopul…
Bunăoară, dacă rezultatele sugerează altceva, România pierzând în martie ultimele două meciuri oficiale din preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor din Qatar, dar fiind și eliminată din faza grupelor turneului final Euro U21, în schimb actualul exercițiu de imagine pentru furtul propriei căciuli constă în emfaza apropiatei găzduiri de către București a câtorva partide ale Euro 2020 – competiție amânată cu un an de zile, dar și a apropiatei participări a ”tineretului” la turneul ediției amânate și aceasta cu un an a Jocurilor Olimpice de vară, de la Tokyo. Aparențele însă înșeală.
Iar realitatea e că ”tricolorii” selecționați de Rădoi au înscris în sfârșit la Ploiești gruzinilor abia în ultimul sfert de oră, 1-2 prin rezerva Andrei Ivan, parte a unei triple înlocuiri în 11-le de start după aproape o oră de joc, din minutul 42 fără Tănase, eliminat, caz valabil și pentru un fundaș central al vizitatorilor, din minutul 64.
România, pierzătoare acasă în fața unei naționale care în preliminariile Euro 2020 s-a impus doar în fața celor din Gibraltar, înregistrând în rest cel mult remize albe acasă cu Danemarca și Irlanda. După care, în martie anul curent, la debutul calificărilor pentru Mondiale, a pierdut strâns în Suedia și pe teren propriu cu Spania, remizând apoi 1-1 în Grecia.
România – Georgia 1-2 după Armenia – România 3-2, corolar al tuturor deficiențelor la care destui din fenomenul fotbalului intern se fac părtași prin închiderea ochilor, rezultatele internaționale reflectând deranjul din bătătura autohtonă.
Dar n-are a face, căci Arena Națională e trasă la țol festiv de UEFA, în straie de sărbătoare deja duminică 13 iunie odată cu jocul Austria – Macedonia din turneul final Euro 2020 care va demara vinerea viitoare la Roma cu Italia – Turcia, cadru perfect pentru ca FRF să-și bombeze pieptul. Ce mai contează că România nu este între cele 24 de naționale participante, dintre care un sfert din fostul bloc estic!? Rusia și Ucraina, Macedonia dar și Croația, Cehia dar și Slovacia, și nu în ultimul rând Polonia și Ungaria…
Cu fiecare nou semnal de alarmă după 1998, și nu că n-ar fi fost deja suficiente în prealabil, așadar 5 turnee finale de Mondial fără prezență ”tricoloră”, dar și 3 continentale, nu s-a întreprins mai nimic pentru stoparea declinului, ajungându-se la limite ca și absolute ale ridicolului și absurdului, amplificând contrastul între ceea ce lasă FRF să pară în privința bunului mers al fotbalului românesc și realitatea din teren.
Constatări într-o zi în care și viitorul mai are de așteptat în cazul României, semifinale Euro U21 nu după rețeta precedentului turneu, cu ”tineretul tricolor” în careul de ași fruntaș, ci Spania – Portugalia și Olanda – Germania.
Vor spune cei care mereu văd acea iluzorie jumătate plină a paharului că egalele României U21 în martie la Budapesta, Olanda și Germania, se vor reîntâlni pentru un loc în finală, dar ceea ce nu s-a subliniat răspicat în primăvară e că ”tineretul” a smuls cu multă șansă respectivele rezultate de egalitate, în dueluri în care au fost dominați, așa cum și omologii seniori au avut șansa de a scăpa doar cu 0-1 în fața Germaniei la București, cel mai aproape de adevăr fiind Ionuț Lupescu, fost fotbalist în Bundesliga, remarcând că rar ți-e dat să vezi o asemenea diferență…
Alte rezultate mincinoase, cu care FRF a mai supraviețuit o primăvară, furând încă puțin căciula fotbalului românesc, câștigând încă nițel timp. Până când?
Pentru conformitate, Olanda U21 a răsturnat scorul în sfertul de finală cu Franța al Euro U21, după ce Upamecano a deschis scorul la mijlocul primei reprize, Boadu egalând în minutul 51 și aducând calificarea în cel de-al treilea minut de prelungiri, 2-1. Boadu, unul dintre cei 5 titulari ai batavilor contra României în acel 1-1 din 24 martie din Ungaria, alături de Schuurs, Teze, De Wit și Kluivert.
Săptămâna aceasta, Van de Lool a abordat sfertul cu francezii în 11-le Bijlow – Teze, Schuurs, Botman, Malacla – De Wit, Harroui, Kadioglu – Stengs, Boadu, Kluivert.
Celelalte semifinaliste și-au câștigat mai greu biletele, Spania și Portugalia după reprizele de prelungiri, 2-1 cu Croația respectiv 5-3 cu Italia, iar Germania la lovituri de departajare, 6-5 după 2-2 cu Danemarca, Nmecha egalând pentru nemți în minutul 88 și ”panzerele” U21 luând apoi conducerea în prima repriză de prelungiri.
Unii joacă din nou în semifinalele care chiar ar conta cât de cât, alții maschează reculul prin a puncta din nou ieftin elucubrând despre ”olimpici”, prezență pe seama trecerii de sferturi în urmă cu 2 ani în Italia…
FRF se dă lovită, ruptă de realitate, făcându-se că plouă și făcând pe proasta, dar fiecare rezultat îi dă peste nas că împinge fotbalul românesc în direcția greșită. Ori a persista în eroare e diabolic. Firească însă chiar și această persistență, societatea românească fiind deturnată pe o axă a răului și posedată demonic, prizonieră nocivei minciuni absolute, mult aprofundată postdecembrist după culmile depășirii recoltelor cincinale.
