Ofensiva la baionetă împotriva sportului timișorean continuă implacabil. Activitatea în sine a fost subminată peste ani din interiorul și din afara fenomenului prin incompetența atâtor insinuați, iar infrastructura de profil s-a dovedit a fi o râvnită țintă tot mai accesibilă, sortită deteriorării, uitării și în cele din urmă înstrăinării de lumea arenelor. Pe an ce trece tot mai săracă în mărturii reper ale Timișoarei sportive de altădată. Pe an ce trece pierzând tot mai mult teren, într-un fel pe linia tendinței nefaste de erodare cu bună știință a buletinului medical al maselor, căci o minte sănătoasă doar într-un corp sănătos ar putea sălășlui, exact ceea ce de fapt nu s-ar dori câtuși de puțin. La rând, gazonul ”Mânușarului”, din Ciarda Roșie, unde semnele nu-s prea bune.
Așa cum n-au fost nici în alte locații ale hărții sportului timișorean, locații căzute și acestea pradă involuției societății românești spre lipsa de civilizație trădând tragedia conștiinței morale a unei nații praf și pulbere.
Timișoara postdecembristă a fost și este pur experiment social de erodare a identității și autenticității locale, pus la cale din umbră ca mai în toată țara de structuri și ai săi sateliți, în general cât mai ascunși și secreți, o întreagă încrengătură adăpându-se neostoit din ura înverșunată și perversă pentru omul locului. Iar distrugerea fibrei sociale prin inginerii de alterare a specificului bine definit a vizat și arena sportivă, dragoste a Timișoarei active. Ce era al ei, era și pus deoparte, ceea ce nu mai este însă valabil.
Timișoara este o așezare victimă fără a prinde deloc de știre a melanjului malefic al intereselor cozilor de topor din interior, și anume structurile cu ale sale tentacule complice, cu cele ale ocultei transnaționale, mărșăluind spre noua ordine axată pe uniformitate amorfă, cu bocancul ferm apăsat pe rămășițele veritabilei autenticități locale.
Într-o țară cu o societate civilă ca și pierdută și decimată la sânge, sabotată pe toate planurile cu tente clare de genocid, sportul se numără în aparență printre victimele colaterale, dar e canalizat de fapt printre țintele preferate ale structurii tentaculare din umbră, cu trimitere la semnificativa remarcă inițială, legată de starea de sănătate a nației. ”Țara” te vrea prost și slab, așadar lesne manevrabil și ușor de călcat în picioare, pentru ”țara” trebuind a se citi cei care și-au însușit-o sub forma jafului criminal sistematic, cu milioane de ostatici.
Pe acest fond, orice pierdere în plus în dreptul lumii arenelor trece drept cât se poate de firească și naturală, o consecință pe linia traiectoriei adoptate fără ocolișuri, la țintă. Se vrea o urbanizare după canoanele globalizării aducând tiptil comunismul atât de îndrăgit pare-se de nenumărați idioți utili, se dă zilnic cu piciorul unei lumi care era net mai umană.
Acesta este cadrul contextual general, ”Mânușarul” este doar o fărâmă din tragedia sportului. Devenit într-atât de vulnerabil în România, cu un specific de caz pe Bega, încât aduce aidoma unui hoit în descompunere, cine poate, oase roade.
A fost odată și pe-aceste locuri din sud-estul Timișoarei…
Și să ne uităm lung și la această întindere verde, cât nu va da în primire bolii Timișoarei postdecembriste, ”dezvoltarea imobiliară”. De fapt uneia dintre bolile așezării pseudoemancipate cu pseudoelite și aere de înfumurare și închipuiri fără acoperire, o colosală minciună socială, de proporții greu descriptibile celor în necunoștință de cauză.
Gazon pe care au jucat Mănuşarul sau Chimia Detergenţi, survenind o schimbare a denumirii, Romtensid Elanul Sut, fostul SUGTC. Teren pe care printre altele au și fost bătuţi arbitri, cel mai violent scandal fiind acela cu Doru Banu lovit de cei de la Chimia Detergenţi (Romtensid). Arenă ale căror vestiare nu mai există, iar ca tacâmul involuției să fie complet, au și fost tăiați plopi din jurul suprafeței verzi, în vreme ce gardul împrejmuitor mai rezistă doar lângă drum şi în spatele porţii.
Iar la drum, domnul Roşca, în vârstă de 73 de ani, locatar la numărul 24, ne-a spus ”să nu-i lăsați să ne ia singurul teren cu spaţiu verde pe care îl avem! De la mine s-a tras apa pentru vestiare, acum nu mai sunt deloc, au distrus totul. Aici a fost teren de fotbal, au jucat mai multe echipe, ţin minte de Mănuşarul, care a jucat cel mai mult, iar de vreo doi-trei ani Ripensia face antrenamente cu juniori. Am auzit că vor să facă blocuri cu mai multe etaje…”
Blocul, acest ansamblu comunist nemuritor, comunism deghizat ba în dreapta capitalistă, ba în stânga mult iubită, după nevoile sforarilor oculți cu ale lor infiltrații în structurile interne. Experimentul social ”bănățean” e pe cale de desăvârșire iar unii nici nu-și dau seama cât de norocoși și fericiți pot fi, aproape de a evita să constate tot ceea ce va urma. Nea Suciu, în vârstă de 82 de ani, locatar la numărul 32, s-a arătat a fi la fel de întristat: ”Am auzit că vor se ne ia acest teren de sport, se juca fotbal din 1947, şi eu am jucat…”
Ar mai fi ceva de zis? Poate asta, că Timișoara e fără doar și poate posedată demonic, experiment ”cultural-științific” în marea schemă a urzelii cultului satanic mondial, iar mai tot ceea ce i se întâmplă, nu de bine, are o explicație în acest sens și tocmai pe seama acestor aspecte, așa încât nimic n-ar mai fi de mirare, ba din contră.
Fotografiile…
