FOTO. ASU Politehnica: ”Per total, cele 5 plecări nu cred că ne complică situația”. Opt fețe noi. Câte vor rămâne? Și cine mai vine?

La o temperatură a aerului oscilând în jurul cotei de îngheț, nou-promovata ASU Politehnica a demarat astăzi înaintea prânzului pregătirile de iarnă pentru atacarea de la finalul lunii viitoare a restului returului în Liga 2, pe care-l va aborda cu un pasiv în clasamentul adevărului aducând aminte de minusul hibernal de săptămâna trecută.

Conform obiceiului, reunirea lotului alb-violeţilor pentru demararea antrenamentelor dinaintea returului s-a efectuat la Baza II – UPT, conform programului prestabilit, și anume astăzi de la ora 11, inclusiv cu nu mai puțin de 8 sportivi proaspăt descinși în colectivul secund-divizionarei, dar în absența altor câtorva, fie plecați spre alte destinații, fie învoiți.

Dacă în cazul unora dintre cei nou sosiţi s-a putut remarca aspectul că s-au înfățișat la fața locului fără echipament în dotare, rămâne de văzut pe parcurs câți dintre cei opt vor și ajunge să îmbrace alb-violetul în returul programat a începe în jurul datei de 25 februarie, prin etapa a XXII-a, propunând o deplasare la Suceava.

Trecând la concret, din lotul care a încheiat sezonul de toamnă în tricoul lui ASU Politehnica au lipsit astăzi motivat trei jucători, și anume Ștefan Blănaru, Marco Giuricici și Alexandru Bădăuță, ultimul fiind bolnav de pneumonie, astfel încât va mai sta o perioadă pe tușă, precum și cei cinci jucători de care clubul timișorean s-a despărțit în vacanța de iarnă: Alexandru Mitrea, Alin Constantinescu, Dan Constantinescu, Daniel Mărgărit și Bogdan Dănăricu, ultimii doi fiind rechemați la ordine de Pandurii Târgu Jiu, de la care soseau anul trecut sub formă de împrumut.

S-au alăturat în schimb din această dimineață nu mai puțin de opt jucători noi, fiind vorba despre Victor Gîrlea, în vârstă de 21 de ani, un portar revenit pe Bega după prezența sa în toamnă în componența colegei de eșalon Dacia Unirea Brăila, Claudiu Ghighilicea (23 ani, atacant de la CS Millenium Giarmata), Alin Pricop (17 ani, fundaș dreapta – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic), Paul Iordache (24 ani, portar – CSM Lugoj), Darius Grega (21 ani, mijlocaș stânga – A.S.V. 13 / Austria), George Cornea (21 ani, fundaș stânga – CS Oșorhei), Cristian Simionov (19 ani, mijlocaș central – FC Hunedoara) și Cristian Cioran (24 ani, mijlocaș stânga – Astra Giurgiu).

1

Înaintea acestui prim antrenament, antrenorul principal Sorin Brîndescu a oferit și primele detalii din noul an, remarcând că ”ne-am întors din mica perioadă de vacanţă pe care am avut-o cu toţii, conștienți fiind că ne va aştepta un retur foarte greu. Plecarea lui Alin și Dan Constantinescu ne-a luat puțin prin surprindere, dar per total cele cinci plecări nu cred că ne complică situația. Vom găsi soluții și sperăm să nu fie nici-o pierdere despărțirea de ei. Nu vreau să îi jignesc, deoarece ne-au ajutat mult, dar cred că putem găsi soluții care să îi înlocuiască. Vom vedea în această perioadă de pregătire cine va rămâne dintre cei noi de astăzi. Postul de portar a fost, într-adevăr, deficitar la noi în tur și sperăm să găsim soluții. În afara celor care se află astăzi în probe, noi ne dorim în mod expres patru jucători, cu care se poartă tratative. Dacă vom reuși să-i convingem să vină la noi, vor fi exact ceea ce ne trebuie”.

Brîndescu a mai relevat și că ”vom avea două antrenamente pe zi în această săptămână și un meci-școală sâmbătă, după care vom anunța cine va pleca în cantonament la Băile Herculane. Cred că am făcut peste 20 de cantonamente la Băile Herculane din postură de jucător și apoi antrenor. În ultimii zece ani nu am mai fost, e adevărat, pentru că stațiunea s-a deteriorat destul de mult. Dar acum s-au făcut investiții și chiar am rămas surprins de condițiile de acolo. Singurul aspect care mai ridica unele semne de întrebare era terenul, baza de antrenament. Am găsit însă o soluție pentru a intra și pe teren, chiar pe stadionul din localitate, care se închiriază, și am ales să mergem acolo”. Stagiul de pregătire centralizată pe valea Cernei va fi efectuat în perioada 23 ianuarie – 2 februarie, iar primul meci amical al formației timișorene va avea loc abia la întoarcerea din cantonament, mai exact pe 4 februarie, când ASU Politehnica va primi vizita divizionarei secunde maghiare Békéscsaba 1912 Előre, tot o grupare alb-violet.

Ulterior, pe 8 februarie poliștii își vor măsura forțele în deplasare la o altă nou-promovată cu care perfectau meciuri de verificare și în vară, Luceafărul Oradea, în 11 februarie acasă cu CSM Lugoj, pe 15 ale lunii viitoare la Reşiţa cu CSM Şcolar şi în 18 februarie returul cu lugojenii, pe malurile Timișului. În campionat, prima partidă acasă va fi cu Dacia Unirea Brăila, în principiu în jurul datei de 4 martie.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: