Timișoara, capitală culturală europeană în 2023, se anunță a fi în noul an și beneficiara unei noi baze sportive, conform termenului de livrare stipulat în înscrisurile oficiale, iar astfel patrimoniul ultramodern și somptuos al bogatei infrastructuri locale de profil, unul răcnet și care taie suflarea bătrânului continent, va fi cu atât mai complex. După cum sugerează fotografiile efectuate la fața locului, se lucrează zi lumină, un furnicar pe șantierele partiei, iar stadiul la zi al ctitoriei este unul cât se poate de avansat. Mai trebuie doar ca înțepații gropari la cravată să descindă la tăierea panglicii, inaugurare a edificiului, căci altfel, floare la ureche.
Baza Sportivă Tip 1 din strada Costică Rădulescu numărul 6 din Timișoara prinde contur pe zi ce trece, o frumusețe în devenire, încadrându-se în minunatul peisaj al zonei, una dezvoltată și pe cale de avântat progres, iar gradul avansat al lucrărilor este cât se poate de evident, deși tare puțin a trecut de la data începerii construirii, mai precis, conform înscrisurilor oficiale, 10 decembrie 2021. Termenul de execuție, conform acelorași prevederi, este 24 de luni, cât despre data finalizării construcției, stă scris negru pe alb ”10.08.2022”, și a se vedea mai jos.