Batere a tobei, surle, trâmbiţe şi trompete la oficializarea emiterii Autorizaţiei de Construcţie pentru stadionul „Lego” din Calea Buziaşului, viitoarea „Arenă Eroii Timişoarei”, însă până una alta, lăsând numeroasele vorbe la o parte, realitatea faptică din teren evidenţiază în aceeaşi zonă sud-estică a municipiului, la distanţe nicidecum mari de amplasamentul alocat noului stadion, trenarea a două şantiere pustiite de furnicarul constructorilor, deşi suflarea sportivă le aşteaptă de ceva vreme predarea la cheie. Şi să nu fie de rău augur.
Nu de alta, dar „mica” sală „Polivalentă” se apropie încet şi sigur de rotunjirea a 20 de ani de la aplicarea pietrei de temelie în preajma Bazei II – UPT, iar finisarea sa nu este nici pe departe înfăptuită, şi nu departe, tot în preajma aceleiaşi baze a Universităţii Politehnica Timişoara, dar pe o cale de acces ce poate duce şi la viitorul „Lego”, un şantier ceva mai nou, din deceniul în curs, este la rândul său într-un vădit impas, în ciuda planurilor altfel stipulate explicit în privinţa predării la cheie.
Care va să zică, mare a devenit forfota odată ce-au răzbătut izbiturile cu cărămida-n piept pe „centurile de socializare” – beznă a minţii şi noapte a raţiunii în zombificarea actuală cu iz de pseudoemancipare, cum că „Arena Eroii Timişoarei” ar avea documentaţia întocmită şi Autorizaţia de Construcţie emisă, urmând a fi ridicată în termen de 28 de luni de la eliberarea de către Municipalitate a ordinului de execuţie, iar pectoralii „bunilor gospodari” ar fi plini de urme dreptunghiulare roşietice, însă realitatea factuală obiectivă din teren sugerează că infrastructura sportivă a capitalei Banatului aşteaptă cu anii sau chiar… deceniile adăugirile lăsate în plata Domnului.
Fotografiile de mai jos fiind efectuate astăzi 3 februarie 2024 în preajma bazei sportive ce s-ar dori a fi definitivată în apropierea Bazei II – UPT. Iar peisajul nu poate stârni câtuşi de puţin optimismul, viteza melcului fiind cât se poate de evidentă, odată luate ca material de studiu clişee surprinse în anii trecuţi la acelaşi şantier.
Aşadar, până una alta, construcţii ceva mai puţin complexe destinate lumii arenelor nu şi-au găsit finalitatea în aceeaşi zonă sud-estică a Timişoarei, deşi şantierele au fost demult deschise, pentru a nu mai pomeni despre recentele pierderi autumnale ale celor din canotaj şi kaiac-canoe pe malul sudic al canalului Bega, „raşi” din temelie în preajma falezei, alte dispariţii din peisajul infrastructurii sportive locale, cu iz de înstrăinare a destinaţiei raportate patrimoniului sportiv.
Acestea ar fi faptele, restul legându-se momentan de birocraţia hârţogăraiei „sistemului” putred de corupt carpatin, cu documentaţii, avize, termeni limită şi tot pomelnicul, strict pe hârtie. Iar spectatorii şi practicanţii timişoreni de sport fiind totalmente fripţi din tare multe privinţe în ceea ce priveşte sabotarea făţişă şi înadins a infrastructurii de profil locale, exemplele negative fiind nenumărate în mai toate zonele capitalei Banatului, marile planuri, schiţe şi vorbe ar trebui percepute cu rezerve până în momentul inaugurării în sine a viitorului stadion din Calea Buziaşului. Căci, la ritmul de melc practicat pe Bega în acest sector specific, chiar mai e tare mult până departe pentru Timişoara.
Iar fotografiile chiar spun totul, la ani de zile după iniţierea ridicării unei noi baze sportive în preajma Bulevardului Iosif Constantin Bulbuca.
Asta-i realitatea purului adevăr, pe când surlele, trâmbiţele, trompetele, praful în ochi şi falsele impresii ale salvării aparenţelor se întrepătrund în schimb din plin tocmai acolo unde le şade bine, în spaţiul virtual al beznei minţii şi nopţii raţiunii, „marea reţea de socializare” concepută de o anumită agenţie centrală guvernamentală de inteligenţă pe post de atractiv paravan pentru printre altele colectarea şi stocarea de date în masă, activitate externalizată de către birocraţia publică în poala unui pseudoprivat „de-al casei”, mufat „sistemului”. La mai mare!