FOTO. Mailat, 3 goluri în prima din cele trei reprize ale amicalului ACS Poli – Unirea Tomnatic 7-0

Vicecampioana FCSB joacă la ora aceasta în Israel, în calitate de lider al Grupei G din UEFA Europa League, cu Hapoel Beer-Sheva, pe care o devansează cu 3 puncte în ierarhie înaintea duelului de la încheierea turului în seriile patrulater, scorul după pauză fiind 0-0, dar și oaspeții bucureștenilor la întâia lor partidă acasă din returul sezonului regular, programată duminică de la ora 20,45, și anume cei de la ACS Poli Timișoara, au disputat astăzi un meci, întâlnire de verificare cu o nou-promovată în Divizia D Timiș.

CS Unirea Tomnatic, a noua în liga a patra timișeană cu câte 5 victorii dar și înfrângeri după primele 11 etape din tur, vinerea trecută impunându-se cu 6-4 la Dudeștii Vechi contra celor de la Pobeda, a întors astăzi vizita prim-divizionarei ACS Poli, divizionarii D fiind într-un efectiv destul de semnificativ sparring-partners ai timișorenilor care peste 3 seri vor evolua în etapa a XV-a din Liga 1 la București, contra reprezentantei primului eșalon în cupele europene.

CS Unirea, care tot duminică de la ora 15 va găzdui în runda a XII-a din ”D” meciul cu o altă nou-promovată, AS FC Bazoșu Vechi, a avut așadar ocazia să-și măsoare din nou forțele cu prim-divizionarii, de această dată la Timișoara, într-un amical disputat sub forma a 3 reprize și încheiat cu un scor categoric: ACS Poli – Unirea Tomnatic 7-0 (4-0, 1-0, 2-0). 

Timișorenii au alunecat pe locul 8 în Liga 1 după seria fără victorie de 3 eșecuri și două remize, continuată și la debutul returului în sezonul regular printr-un 0-3 luni pe Bega cu Concordia, în fața elevilor lui Ionuț Popa conturându-se 3 partide oficiale în 7 zile, duminică la FCSB, miercuri de la ora 18 cu concitadina ASU Politehnica în 16-imile Cupei României iar duminică 29 octombrie de la ora 18 acasă cu Astra, în runda a XVI-a.

Bucureștenii sunt pe poziția a doua, la 4 puncte în urma liderului CFR Cluj, FCSB înregistrând până acum acasă rezultatele 2-1 cu FC Voluntari, 1-1 la rând cu CS U Craiova, CSM Politehnica Iași și Astra, 2-0 cu FC Botoșani, 4-0 cu Gaz Metan și 1-0 cu Dinamo, toate în tur, cu ultimele 5 confruntări din Liga 1 fără înfrângere, dintre care ultimele 3 fără gol încasat. În plus, cei din capitală au pornit bine în faza grupelor, în această seară abordând deplasarea în Israel cu Niță – Benzar, înlocuit în minutul 25 cu Enache, Planic, Bălașa, Momcilovic – Nedelcu, Popescu – Man, Budescu, Teixeira – Tănase – cpt., pe bancă la start fiind Vlad – Larie, Filip, Gnohere, Morais și Coman.

În Timișoara, de la ora 17, s-a jucat meciul amical între divizionarele A și D, câştigat la scor de trupa lui Ionuţ Popa, care a şi arbitrat, așa cum a făcut-o şi la anterioara partidă de verificare, cu Centrul de Pregătire Timişoara, descurcându-se foarte bine.

La înţelegerea între cluburi, s-au jucat trei reprize, una de 35 de minute şi două de 25 de minute, golurile fiind marcate de Mailat în minutele 5, 15 şi 20, Munteanu în minutul 12, Doman (min. 42), Cristian Podină, în minutul 69, chiar cu prima sa atingere de balon după introducerea în teren, şi Bianconi (min. 73).

Învingătorii au mai luat la țintă şi transversala, prin Şeroni (min. 26) și Vaşvari (min. 34), după care Croitoru a ochit în minutul 44 stâlpul din stânga al porții apărate de juniorul Alexandru Borbei, de la 6 metri lateral dreapta.

Singura ocazie a celor de la Unirea, de la care au lipsit cu obligații de servici Postolache, Vlad, Ciocani, Roşu şi Carmin, a fost în minutul 37, când Alexandru Vlăduţi a scăpat singur spre poartă, şutând de la 14 metri pe jos, dar Curileac a respins mingea.

ACS Poli, de la care managerul sportiv Neaga a fost suspendat o lună și sancționat cu 720 de lei amendă după ce a eliminat din spațiul tehnic la meciul de luni cu Concordia, a folosit toți jucătorii convocați pentru amical, pe care Popa și Benga i-au avut astăzi la dispoziţie, în formula Straton (min. 30, Curileac; min. 60, Smaranda) – Creţu, Melinte, Şeroni, Ciucur, Vaşvari, Artean (min. 35, Croitoru), Soljic, Munteanu (min. 35, Doman), Abraw, Mailat (min. 35, Bîrnoi).

Totodată, au mai intrat pe parcursul celor două reprize și Hăruţ, Bocşan, Ţigănaşu, Podină, Oprea, Ivan și Bianconi.

CS Unirea Tomnatic s-a axat pe Borbei – Ardeleanu, Obeşterescu, Hoţa, Timofte, Oros, Şuşman, Antemie, Olar, Vlăduţi, Sîrbu, antrenorul Matefi Istvan mai apelând și la Ursuş, David Taciuc, Ţermure, Handolescu și Covaci.

Programul etapelor din weekend în Liga 1 și Divizia D Timiș, pe coloana clasamentelor. Și la Lugano, în celălalt meci al Grupei G din Europa League, același 0-0 după primele 10 minute ale reprizei a II-a, în deplasare fiind cei din Plzen.

ACTUALIZARE. Hapoel Beer-Sheva – FCSB 1-2 (0-0: Isaac Cuenca 87 / Gnohere 70, cu un șut din întoarcere; 75, cu capul, din apropiere) și Lugano – Plzen 3-2 ca rezultate finale în etapa a III-a din Grupa G în UEFA Europa League, bucureștenii având punctaj maxim și 6 avans înaintea returului.

Iată și fotografii de la meciul amical câștigat de ACS Poli, în alb-negru, la care a asistat de pe margine și Bogdan Străuț, care a fost operat pe 13 octombrie dat fiind că suferise o fractură la falangele și metacarpul mâinii drepte, urmând a-și începe antrenamentele la o săptămână de la intervenție, iar peste două săptămâni va fi apt de joc.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: