Fără ca generaţia de 2006 a României să se fi calificat vreodată la un turneu final măcar european, şi fără a se fi calificat prin joc nici pentru actualul UEFA Euro U19 din zona Bucureştiului, având în schimb rezervat biletul din oficiu fără meciuri oficiale în picioare, FRF a prefaţat semifinala serii din Giuleşti prin a distorsiona totuşi sever realitatea sub forma unor exagerări supralicitând reuşita juniorilor „tricolori” de a trece de grupe din gama unor ieftine iluzii care numai bine nu pot face sănătăţii fenomenului intern şi a credibilităţii sale, doar salvând aparenţele şi amplificând minciuna.
Care a avut picioare tare scurte sub forma unui 1-3 (0-2) sec şi fără discuţii cu vizitatoarea Olanda U19, intrată la pas şi din gleznă în finală.
Vorbe goale cu înflorituri de nimic, FRF a anticipat semifinala România – Olanda din Giuleşti prin a opina că juniorii „tricolori” s-ar fi calificat dintr-o grupă „extrem de dificilă”, când de fapt Muntenegru se afla la debutul absolut la turneele finale sub 19 ani dar chiar şi-aşa selecţionabilii lui Ion Marin desăvârşeau abia în minutul 90 răsturnarea de scor cu 2-1, iar Danemarca se afla la rândul ei abia la a doua participare în acest cadru, încât chiar nu era cazul a se aprecia forţat că reprezentativa de 2006 a fotbalului carpatin ar fi „impresionat”, precum s-au referit în scris federalii.
Sau i-o fi impresionat pe cei săraci cu duhul, ignorând tocmai aspectele cheie ale realităţii factuale obiective.
În sensul că România nu s-a calificat pentru actualul turneu final european.
În sensul că generaţia de 2006 nu se califica nici pentru turneul final continental din urmă cu 2 ani rezervat categoriei de vârstă U17, deşi, slavă Domnului, respectivul turneu din Ungaria se desfăşura în 2023 cu 16 participante, care va să zică plin de locuri disponibile, de adjudecat din preliminarii.
În sensul că turneul final U19 de luna aceasta din România este mult mai facil pentru protagoniste, dat fiind formatul său brusc înjumătăţit, cu doar 8 naţionale implicate, după ce ediţia sa anterioară, din 2024, având 16 reprezentative în cadru, obliga implicit şi la un parcurs mai dificil spre semifinale.
Care va să zică, fără a fi jucat în toamnă în preliminariile oficiale şi semnând săptămâna trecută doar două succese acasă cu o cvasidebutantă din fosta Yugoslavia, depăşită abia în minutul 90, respectiv cu danezii prezenţi numai şi numai pentru a doua oară la UEFA Euro U19, gazda România a ajuns să dispute o semifinală continentală mai degrabă conjunctural, circumstanţial şi din virtutea inerţiei, ca urmare a unui cumul de factori favorabili.
Dar chiar şi-aşa, FRF nu s-a putut abţine să nu supraliciteze depăşirea fazei grupelor, stârnind false impresii şi lansând şi mai false aşteptări.
Fără a fi fost deloc cazul, ţinând cont de starea reală de fapt din fotbalul românesc.
Iar faptul că tineretul României n-a obţinut absolut niciun punct la turneul final din Slovacia, acompaniat la acest capitol negativ, din 16 participante, doar de Polonia, este cu mult, mult mai sugestiv, concludent şi elocvent în sensul realităţii factuale obiective din sportul în 11 intern decât orice victorii acasă cu cvasidebutanta Muntenegru U19 şi cu danezii care nu treceau de grupe nici la unica lor prezenţă anterioară de până acum la UEFA Euro U19.
Fără a mai spune, apropo de competenţele FRF şi capacitatea organizatorică a fotbalului românesc, că în vreme ce mai micuţa Slovacia e capabilă să găzduiască la ora actuală un turneul final european de tineret cu 16 naţionale sub 21 de ani, „sistemul” federal carpatin a căpătat în dar o întrecere doar octet a juniorilor mari, căci mai mult „n-ar fi putut duce”.
Dar forul federal bineînţeles că nu şi-a ştiut lungul nasului şi, mereu dus de val fiind, abia a aşteptat cu oportunism să mai salveze cumva aparenţele după crahul seniorilor la Viena şi naufragiul naţionalei de tineret în Slovacia, folosindu-se de reuşitele juniorilor mari contra muntenegrenilor şi danezilor pentru a alimenta amăgirile cum că sportul în 11 intern ar avea oarece viitor.
Cu aceşti speculanţi ai emoţiilor şi afecţiunii unui public suficient de vag informat, în mod cert nu.
Iar ceea ce era cât se poate de previzibil în semifinala de pe „Rapid” s-a şi conturat, Olanda cea cu 4 titulari de 2006 din „pepiniera” lui Ajax detaşându-se la 0-3 în nicio oră de joc.
Junii batavi cu fotbalul, FRF cu visele de finală având drept ales în rolul de selecţioner un septuagenar abia debutant în acest deceniu ca antrenor de naţională dar şi pur şi simplu totalmente decuplat de peste 15 ani de spaţiul tehnic al fotbalului de club intern, ca şi cum ar fi fost reactivat după periplul său din deceniul trecut prin fotbalul arab.
Iar poate unul dintre cele mai urâte lucruri este a da cuiva false aşteptări, exact ceea ce însă cu abilitate a întreprins FRF pe seama publicului susceptibil a se lăsa dus de val, stârnită fiind impresia că s-ar contura cumva o mare performanţă.
Şi poate chiar vreo „mare” echipă.
Ceea ce, implicit, aruncă atâta şi-atâta presiune, deloc necesară, pe umerii unei generaţii de 2006 încă fără vreo calificare la activ spre un turneu final.
Procedându-se din nou greşit, într-o tentativă străvezie a FRF de a câştiga capital de imagine în regim de timp.
Ori juniorii „tricolori”, în această seară din nou cu ex-timişorenii Vermeşan şi Szimionaş între titulari dar şi cu Kodor şi Tarbă introduşi în unsprezece faţă de meciul de vineri cu danezii, deţin un anumit calibru valoric care nicidecum n-ar trebui supralicitat din interese federale care dăunează astfel sănătăţii organice a fenomenului.
Federaţiei Române de Fotbal i s-a rezervat de către UEFA o mare şansă de a găzdui acest turneu final dintr-odată cu doar opt naţionale şi-aşadar în absenţa multor „nume de casă” ale Europei la nivel juvenil, precum de exemplu Belgia, Franţa, Italia ori Portugalia, dar în schimb plasând reprezentativa carpatină într-o serie cu o cvasidebutantă şi o altă selecţionată abia la a doua apariţie, însă faptul că respectivul context a fost valorificat la sânge de junii „tricolori” – şi bravo lor!, nu-nseamnă că sportul rege de la noi ar avea brusc a patra cea mai competitivă generaţie de 2006 de pe continent.
Iar timpul bineînţeles că le va lămuri pe toate.
Aşa cum lămuritoare au fost cele două examene mai concludente, 1-3 săptămâna trecută în grupă cu Spania U19 şi tot 1-3 de la ora 21 cu olandezii sosiţi în România cu juniori de la 9 cluburi din fotbalul lor intern şi doar portarul legitimat peste hotare, la Sparta Praga.
„Tricolorii” înscriind tot după pauză golul de onoare, de-astă dată la 0-3, la mijlocul reprizei a II-a, în urma unui şut deviat, trimis de Barbu, unul dintre cei 3 juniori introduşi de Marin de la pauză.
După o primă repriză în care, la un moment dat, românii se limitau la nici 30% posesia mingii, într-atât de copioasă fiind dominaţia exercitată de „albaştrii” lui Peter van der Veen.
Şi materializată în cele din urmă spre pauză prin vârful „de buzunar” de extracţie ghaneză Konadu, care în februarie debuta pentru Ajax în Eredivisie prin a fi introdus pe parcurs, deschizând scorul cu capul în minutul 35, „aperitiv” la reuşita mijlocaşului Kees Smit, de la AZ Alkmaar, care, înscriind în minutul 42, marca şi în cel de-al patrulea meci la rând în România: 0-2.
Olanda U19 „defilase” şi-n grupă, 3-0 cu Germania, 2-0 cu Norvegia şi 4-2 cu Anglia, iar enumerând numele cluburilor de provenienţă prin prisma unsprezecelui de start al serii pentru batavi, şi anume Sparta Praga – Feyenoord, Ajax, Ajax, AZ – Ajax, PSV – Sparta Rotterdam, AZ, Feyenoord – Ajax, cartea de vizită vorbea de la sine.
În contrast cu iluziile ieftine vândute la suprapreţ de o federaţie avându-şi alesul într-un fost fundaş vreme de 11 ani la Dinamo, şi n-are nicio vină Ion „Săpăligă” Marin că asta-i viziunea FRF vizavi de fotbalul juvenil românesc.
Taxat şi-n minutul 53 de Aymen Sliti, 0-3 la care albastru-portocalii au redus motoarele şi cu gândul la finala de joi cu Spania.
Şi de ce-ar mai fi făcut oare Olanda U19 spectacol şi-n continuare după ce în urmă cu doar 3 seri, pe acelaşi teren al Giuleştiului şi-ntr-o reprezentaţie chiar spectaculoasă, 4-2 cu Anglia, numai şi numai 738 de spectatori erau curioşi de o asemenea desfăşurare de forţe a unor şcoli recunoscute din fotbalul mondial!?
Ca un afront al ignoranţei şi superficialităţii faţă de valoare şi calitate, faţă de fotbalul ca joc în sine.
Dar românii, la cât de cârpă e naţia şi la cât de prostituaţi îi sunt ticăloşiţii trădători de neam pe post de aşa-zis „aleşi”, de fapt propuşi şi împinşi la înaintare, s-ar lega de absolut orice pai al înnecatului pentru a-şi hrăni iluziile c-ar mai fi ceva de capul coloniei-capră bună de muls şi tras.
De unde şi apariţia spectatorilor de rezultat, de la nici trei mii în tribune la debutul tras de păr al „tricolorilor” contra Muntenegrului, la peste 3.700 împotriva Spaniei, dintr-odată peste 6.100 odată ce-a fost rost de o calificare în premieră, 3-0 cu Danemarca.
Revărsându-se 12.200 odată România în semifinale, iar astfel a văzut şi spectatorul de ocazie „tricolor” fotbal juvenil calitativ în orchestrarea Olandei.
O ruşine naţională însă pentru organizatoarea România, cei doar 783, 683 respectiv 738 de privitori la meciurile din grupă ale Olandei, nici măcar Spania, campioana en titre, nebeneficiind de mai mult de 731 de spectatori la debutul contra Danemarcei, iar luni seară, deşi era vorba despre semifinala cu Germania, de numai 1.322 de spectatori la „Arcul de Triumf”.
Care va să zică aşa a ajuns şi Olanda a fi văzută în România, jucând cu… România, şi noroc în acest sens cu reuşitele „tricolore” în dauna Muntenegrului şi Danemarcei.
Minimul fiind punctat vineri la Voluntari, doar 312 spectatori la Germania – Norvegia.
Încât să fi meritat oare România onoarea de a fi găzduit turneul final european al juniorilor mari?
Nicidecum.
Dar iată că oportuniştii-i federali au profitat de moment prin a lăsa senzaţia că o nouă generaţie plină de promisiuni ar fi pe mâinile bune şi competente ale FRF.
Să fim serioşi.
Lecţia de olandeză fiind binevenită, pentru readucerea cu picioarele pe pământ.
Iar Olanda chiar şi-a retras doi marcatori din minutul 58, nouarul Konadu şi unşpearul Sliti, într-o triplă schimbare, după care şi pe cel de-al treilea din minutul 78, decarul Smit, totul cu gândul la finala de joi, surprinzător oarecum, abia prima pentru batavi la nivelul U19.
România U19 făcând ce-a putut mai bine ca produs crescut şi format în fotbalul deturnat, corupt şi alterat al unui sistem ajuns în 2022 la nivelul… „272-0”, în Giuleşti la start cu Simon – Cercel, Fălcuşan (cpt.), Marincău, Călugăr – Tarbă, Szimionaş, Matei, Guţea – Vermeşan şi Kodor.
Păcuraru şi Barbu erau introduşi la pauză în locul noilor titularizaţi ai serii, iar tot atunci şi Bărăitaru la schimb cu Cercel, după care şi Băsceanu din minutul 57 în locul lui Guţea, în ultimul sfert de oră şi Dănciuţiu la schimb cu timişoreanul Vermeşan.
În vreme ce pe bancă au rămas Munteanu – Marin şi Mariţa, rămânând de văzut câţi dintre aceşti juniori pe seama cărora FRF s-a lansat în exagerări forţate vor şi confirma în timp.
Olanda începea cu Heerkens – Read (cpt.), Ugwu, Janse, Dijkstra – Verkuijl, Smit, Land – Oufkir, Konadu, Sliti, care va să zică în continuarea sistemului de rotaţie odihnind jucători de la un meci la altul, iar din minutul 58 apela la Boogaard, Redmond şi Panneflek, în ultimul sfert de oră şi la Vennegoor Of Hesselink, pe margine rămânând Zeggen, Van Der Plas, Van Aarle, Rots şi Braem.
Dacă România – Olanda s-a „rupt” în nici o oră, în schimb prima semifinală a fost extrem de disputată, Spania calificându-se cu 6-5 în dauna Germaniei graţie şi unul al patrulea gol al aceluiaşi Pablo García, în minutul 119, decisiv, după ce în minutul
Autogolul lui Andrés Cuenca împingând semifinala spre reprizele prelungiri, 3-3 în minutul
Reprize în care Tomás Marqués a preluat conducerea în minutul 97 iar Jan Virgili egala la cinci în minutul Moerstedt, care deschidea scorul în minutul
El Mala mai prelua şi el conducerea pentru Germania în minutul 78, cu 2-1, însă ceea ce-avea să urmeze a depăşit orice aşteptări pentru cei nici 1.500 de spectatori de la „Arcul de Triumf”.
Cumva, fotbalul a făcut dreptate, campioana en titre Spania intrând şi-n altă finală, pentru apărarea trofeului, după ce Germania „evada” din grupă abia în prelungiri, 2-1 vineri cu Norvegia, „întoarsă” abia pe final, în minutul 85 şi-n prelungiri (90 plus 1), când acelaşi El Mala aducea calificarea.
Dintr-o grupă în care, pe de-altă parte, juniorii nemţi îşi lăsau amprenta cu o altă reprezentaţie mai mult decât bogată-n goluri, cea cu Anglia, condusă cu 2-0 şi chiar 4-1 la pauză, apoi şi cu 5-1 în minutul 48 printr-o „dublă” a aceluiaşi El Mala, insularii izbutind o miraculoasă egalare, 5-5.
Un turneu final aşadar cu de toate, şi cu 5-5 în faza grupelor, şi cu 6-5 în semifinale, dar şi fără prea mulţi spectatori, abundând în schimb exagerările federale în favoarea juniorilor „tricolori”, care au bineînţeles nevoie de încurajări dar nu şi de „periere”, cum că ar fi „impresionat” prin a trece de-o serie „extrem de dificilă”, chiar nici pe departe.
Una peste alta, şcoli fotbalistice dezvoltate şi consacrate şi-au croit pe bună dreptate drum spre finala din Giuleşti, lăsând în urmă o naţională gazdă meritorie în felul ei dar care în mod cert n-avea nevoie de înfloriturile din pix ale federalilor vânzători de iluzii ieftine.
