FRF îşi desconsideră propria competiţie de regularitate, campionatul Ligii 3, prin reprogramări cauzate de televizări şi de dragul noului format găselniţă al Cupei României

Federaţia Română de Fotbal permite cluburilor terţ divizionare care deţin echipe satelit ori de juniori republicani să organizeze vinerea meciurile acasă de campionat, deşi ziua oficială de disputare a etapei în Liga 3 e sâmbăta, iar una dintre grupările în această situaţie şi care a solicitat pe adresa forului federal încă înaintea startului ediţiei găzduirea vineri a partidelor din seria diviziei a III-a este CS Phoenix Buziaş, ajunsă însă deja şi pentru a doua oară în primele 6 runde să joace totuşi sâmbăta pe teren propriu, în acest al doilea caz, din săptămâna în curs, întâlnirea cu ACS Progresul Pecica fiind reprogramată de FRF pentru a doua zi, drept dovadă că decidenţii de la Comisia de Competiţii una încuviinţează în prealabil dar altfel procedează pe parcurs, în funcţie de circumstanţe, compromis echivalând cu desconsiderarea propriei competiţii de regularitate, campionatul Ligii 3, pe altarul televizărilor altor întreceri şi de dragul noului format găselniţă al Cupei României, o improvizaţie ca nicăieri în Europa. Viziunea galben-albaştrilor timişeni fiind fără pic de dublii, „ne-am fi dorit să jucăm vinerea”. Şi normal, căci de aceea şi solicitau oficial aşa ceva FRF înaintea sezonului, şi nu pentru a se afla în treabă.  

Te poţi pune însă cu creatorii grilelor de programe TV, cei cu pâinea şi cuţitul în mână care-au ajuns să poarte-n lesă fotbalul românesc decăzut la cheremul programărilor în funcţie de orele de start ale difuzărilor televizate din SuperLiga şi nu numai, iar asta doar pentru că dacă tot nu curg, atunci măcar picură ceva fonduri din acea direcţie!?

Deloc, nici vorbă să te poţi pune. 

În Premier League bunăoară, absolut toate întâlnirile televizate sunt programate şi anunţate public ca atare înaintea startului noii ediţii, pentru întregul sezon, şi nu din aproape în aproape, la fiecare câteva etape, în „calupuri” de noi programări pentru câteva runde în avans, cum se procedează cu încuviinţarea LPF, iar astfel, odată fiind clar stabilit programul din campionat, şi programarea partidelor din celelalte competiţii este de asemenea natură încât nu duce la situaţii limită. 

Dar când cei cu drepturile de difuzare în SuperLiga păstorită de LPF decid în funcţie de grilele programelor TV că un Petrolul – Hermannstadt e duminică de la ora 18:15, iar în noua săptămână FRF îşi etalează emanaţia improvizaţie a fazei grupelor tip mini-campionat pe puncte într-o competiţie de fapt eliminatorie a Cupei României şi cu Progresul Pecica – Petrolul pe desfăşurător, care bineînţeles că nu poate fi programat deja marţi, ci abia miercuri, atunci devine cât se poate de clar că întâlnirea care are de suferit este tocmai cea din întrecerea de regularitate a Ligii 3, şi în pofida faptului că este tocmai din campionatul cel de săptămână cu săptămână, indiferent că era programată încă dinaintea startului stagiunii pentru ziua de vineri, iar asta strict pentru că nu este cea televizată dintre cele 3 pomenite şi fără a se ţine câtuşi de puţin cont de întrebarea retorică legitimă dinspre clubul organizator, pusă doar în barbă,„Dar noi oare cu ce suntem de vină!?!”

Chiar aşa! 

Dar dacă la foarte mulţi alţii, în general mai competitivi, programările meciurilor de campionat sunt sfinte şi respectate cu sfinţenie, în România tuturor posibilităţilor Comisia de Competiţii a FRF poate anunţa clubul organizator la începutul unei săptămâni că meciul de campionat ştiut încă dinaintea startului sezonului că-i alocat pentru ziua de vineri se va juca totuşi sâmbătă, iar asta strict pentru c-aşa au vrut nişte creatori de grile de program TV ai deţinătorilor drepturilor de difuzare în SuperLiga sub egida LPF, ca Petrolul – Hermannstadt să fie duminica. 

„Ţintar” stabilit recent pentru rundele în curs ale primei scene.

Iar cum de săptămâna aceasta a început a II-a ediţie în noul format al cele mai mari găselniţe născocite în Cupa României de minţi pesemne odihnite din Comisia de Competiţii a FRF, şi anume faza grupelor pe puncte în mini-campionate neavând absolut nimic de-a face cu caracterul eliminatoriu gen K.O. al tradiţionalei întreceri, a fost imperativă şi găsirea unor zile şi ore de disputare pentru startul acestei emanaţii fără pereche – iar aberaţie şi absurditate mai mare decât noul sistem de concurs, nici pomeneală, aşa încât oricum obiditul şi obscurul campionat în mediocritate şi anonimat al Ligii a III-a a avut de suferit prin prisma reprogramării măcar unei întâlniri, cea de la Carani, dintre buzieşeni şi pecicani.

Bineînţeles că nu-i niciun capăt de ţară şi că-i vorba mai mult despre o idee de principiu, însă chiar şi-aşa aspectul acestei reprogramări nu trebuie trecut cu vederea, fie şi dacă unii s-ar putea întreba „dar ce-atâta caz!?!”, nici cel mai mic caz dar cu bună măsură necesar a fi adus totuşi în discuţie tocmai pentru a fi scoasă în evidenţă lipsa de principii şi de consecvenţă a FRF în ceea ce priveşte respectarea propriilor competiţii, în acest caz cea de regularitate. 

Căci dacă încă dinaintea campionatului ligii a III-a tocmai FRF a fost de-acord cu solicitarea buzieşenilor de-a organiza vinerea meciurile acasă, dar a ajuns să-l reprogrameze totuşi săptămâna aceasta pe cel de vineri pentru sâmbătă, iar asta strict pe fondul şi ca urmare a unor mult mai recente programări de jocuri în SuperLiga respectiv Cupa României, căci nici despre Petrolul – Hermannstadt duminica şi nici despre Progresul Pecica – Petrolul miercurea nici că se stabilise până acum doar câteva săptămâni, atunci înseamnă că inconsecvenţa este la ea acasă, haos curat şi după ureche, după cum bate vântul.   

Şi bineînţeles că-n orbirea goanei după bani din societatea postdecembristă vor veni apărătorii noului format găselniţă al Cupei României prin a argumenta greşit că-i mai benefic aşa, cu grupe, dat fiind stimulentele financiare şi întâlnirile în plus împerechind formaţii din eşaloane inferioare cu cele ale SuperLigii ce magnetizează public adiţional şi telespectatori televizărilor pe bandă rulantă, iar la prima vedere chiar aşa şi e, dar două întrebări cât se poate de mari şi late plachează fără replică justificările clădite de FRF într-un castel de nisip în favoarea lansării fazei cu serii a câte 6 cluburi.

Şi-anume de ce oare, în primul rând, a ajuns treptat fotbalul românesc postdecembrist în halul în care-a ajuns, aproape la sapă de lemn, încât să devină dependent de plăţile din drepturi de difuzare şi-asemenea „stimulente” ce n-ar trebui să cântărească în mod normal într-atât de greu, din moment ce pe de-o parte s-a tot „aruncat cu bani” în fenomenul fotbalistic, din păcate ineficient gestionaţi, dar pe de altă parte şi avea în 1990 un imens capital de credibilitate şi imagine în această ţară, pe care se putea construi altceva?

Iar în al doilea rând, cât bine a făcut cu-adevărat banul ca „stimulent financiar” în orice sector de activitate din România, oricât de mult „s-ar arunca” în direcţia desemnată dar investit fiind anapoda şi gestionat ineficient, din moment ce românii sunt şi cu mult mai puţini în bolta peste decenii în propria lor ţară, însă mai ales şi în special îmbătrâniţi înainte de vreme şi îmbolnăviţi vremelnic şi prematur, îmbătrâniţi în rele şi-nrăiţi în multe cele, ceea ce n-ar fi fost cazul dacă „goana după bani” şi cu banul ca scop în sine al atâtor demersuri ar fi fost întrutotul benefică!?! 

Prin prisma noii „găuri negre” în care se-aruncă anapoda cu bani, şi-anume Cupa României, cu crezul că schimbarea sistemului competiţional într-un format cu grupe tip mini-campionat pe puncte şi nu conform caracterului de căpătâi al întrecerii K.O. – una eliminatorie, este doar hrănită iluzia deşartă a stopării declinului fotbalului intern, când de fapt nu cu soluţii pompieristice şi improvizaţii ridicole poate fi atenuată traiectoria descendentă, ci în mod cert mai degrabă printre altele şi cu respect faţă de propriile întreceri de regularitate. 

Neacordat în raport cu reprogramarea pentru sâmbătă a jocului în speţa de mai sus din etapa a VI-a în Seria 8. 

Desigur, fiind conştienţi că trăiesc şi activează în ţara tuturor posibilităţilor, cei de la CS Phoenix Buziaş au anticipat schimbarea zilei de disputare a meciului pe care îl au de organizat, fără a fi luaţi deloc prin surprindere odată ce-au constatat că Petrolul – Hermannstadt a fost „bătut în cuie” pentru duminică şi şi-au dat seama implicit că întâlnirea de liga a III-a cu pecicanii n-avea cum să mai reziste vinerea, indiferent că fusese astfel programată practic dinaintea campionatului. 

Compromisul federal, din gama românismelor mici, multe şi mărunte, însă la infinit, cu care românii s-au obişnuit şi le au în sânge, luându-le ca atare drept modus vivendi, dar şi drept explicaţie sub forma consecinţelor rezultante pe baza resortului cauză-efect, căci nu degeaba „tricolorii” n-au mai ajuns de 25 de ani la un turneu final mondial, iar nici fruntaşele SuperLigii pentru încă un sezon în grupele eurocupelor. 

Detaliile contează iar micile erori principiale şi de execuţie sunt zale ale lanţului slăbiciunilor, la capătul lor cu insuccesele internaţionale, cântărind într-atât de greu, apăsător de greu. Căci lucrurile se leagă iar necompetitivitatea fotbalistică a României s-a agravat şi pe seama atâtor greşeli mai mici sau mai mari din bătătura internă, că-i vorba despre vreun absurd nou sistem competiţional, despre programările de meciuri televizate dictate de grile TV ori despre banale reprogramări de jocuri de campionat. Chiar toate, toate se-adună, paharul deşertăciunii fotbalului carpatin dând demult pe-afară. 

Iar „fotbalul lui 272-0” ţinând-o de-a-n boulea înainte, fără a face diferenţa între eroarea umană şi perseverenţa în greşeală, insistenţa în eroare neavând cum să genereze rezultate superioare. Şi se insistă cu o tot mai mare intensitate şi frecvenţă, noua găselniţă din Cupa României fiind ilustrată fidelă şi oglindă pilduitoare în acest sens.

Şi-ntr-adevăr „A venit Circul în târg”, apropo de startul fazei grupelor în Cupa României, „deranj” autumnal suplimentar într-un fotbal românesc care cu totul alte schimbări avea nevoie, radicale şi prin părţile esenţiale, şi nu sub forma „stimulentelor financiare” pe post de frecţii la piciorul de lemn, din moment ce banii oricum sunt anapoda tocaţi în fotbalul mioritic.

Acestea fiind zise, buzieşenii joacă tot sâmbăta al doilea lor meci acasă în noul campionat dintre cele 3 considerate pe teren propriu în primele 6 runde din Seria 8, după cel pierdut la Lugoj cu 0-2 în faţa liderului imbatabil FC Bihor în etapa a II-a, căutând a trece de la eşecurile cu 0-2, atât cu orădenii cât şi cu ACB ACS Ineu acum două săptămâni, la un rezultat pozitiv în faţa pecicanilor arădeni. 

Întrecuţi miercuri de la ora 14 pe „Progresul” din Pecica de Petrolul Ploieşti cu 1-2 (1-1) la debutul în grupele Cupei României, arădeni în faţa cărora Phoenix nu va putea conta pe Andrei Chistruga, suspendat o etapă. 

Buzieşenii se mai antrenează astăzi dar şi vineri tot la Sacoşu Turcesc, urmând a găzdui sâmbătă al doilea meci de campionat din noua ediţie la Carani, acolo unde au ţinut şi partidele considerate acasă din sezonul trecut, norocul făcând în acest weekend ca localnicii de la CS Sânandrei-Carani, ocupanţi ai locului 2 în Divizia D Timiş, să nu aibă programat un joc pe teren propriu, ci în deplasare la Lugoj, în duelul la vârf cu vicecampioana întrecerii, CSM, gazonul bun de la Carani rămânând la dispoziţia întâlnirii reprogramate din liga a III-a.  

Însă, oricât de ospitalier şi foarte, foarte bună gazdă este într-adevăr Caraniul de peste un an pentru CS Phoenix Buziaş, „colac de salvare” al galben-albaştrilor, aceştia nu pot să nu aştepte cu sufletul la gură trecerea în localitatea de apartenenţă. „Rămânem cu speranţa şi dorinţa de a ne muta cât mai repede la baza noastră, căci ne-am dori să jucăm şi noi cu adevărat acasă, iar măcar unul-două antrenamente să le efectuăm unde şi jucăm. Chiar dacă toţi cei de la Carani ne-au făcut şi ne fac mereu să ne simţim precum acasă, punându-ne la dispoziţie absolut tot necesarul, acasă pentru Phoenix e totuşi Buziaş”, după cum a remarcat antrenorul principal al galben-albaştrilor, Cosmin Petruescu.  

Programul complet al etapei a VI-a în Liga 3, strict sâmbătă de la ora 17, pe coloana clasamentelor secţiunii Fotbal. Runda viitoare a Ligii 3, pe 6-7 octombrie, va avea startul jocurilor la ora 15. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = optsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: