FRF se trezește până la urmă să înceapă mai târziu Liga 3: ACS Poli II, afară la UTA BD II, Mama Mia și Giarmata și ele în deplasare la start, CSM Lugoj și Ripensia acasă

Cu o întârziere dovedind debandada din fotbalul românesc, FRF a decis joi după-amiază țintarul eșalonului trei, nivel valoric care va porni la drum cu întârziere, abia pe 3 septembrie, și nu la finalul acestei săptămâni, cum era cazul anul trecut, atunci pe 28 august.

În fața unei asemenea stări de fapt, multe alte comentarii ar fi oricum absolut de prisos, de notat fiind în schimb că seria vestică se va derula în aceeași formulă impară precum în ediția precedentă, obligând așadar echipele să stea pe rând câte o etapă atât în tur cât și în retur, cu 15 participante anunțate și pentru campania 2016/7.

Cosmin Petruescu (CSM Lugoj)

Cosmin Petruescu, în fața unui debut acasă cu CSM Lugoj în Liga 3 2016/7 contra secund clasatei în sezonul trecut, Performanța Ighiu

Notabil, mai puțin decât jumătate sunt protagonistele față de stagiunea trecută a Seriei a IV-a, completările survenind prin promovările din eșalonul patru dar și prin răspunsul afirmativ al unor grupări la invitațiile de participare lansate de FRF.

CSM Lugoj, a noua în 2015/6 și a doua cea mai bine clasată grupare timișeană în sezonul precedent, după nou-promovata ASU Politehnica Timișoara, care a urcat în Liga 2, va debuta cu un meci acasă cu revelația stagiunii trecute, Performanța Ighiu.

CS Nuova Mama Mia, a zecea la final după două sezoane în care încheia succesiv vicecampioană, va debuta în schimb în deplasare în județul Arad, cei din Becicherecu Mic având în programul din septembrie, în plus, și participarea în turul III al Cupei României. Tot în deplasare va începe campionatul și a 13-a clasată în stagiunea trecută, CS Millenium Giarmata, programată a juca în județul Alba.

Prim meci ”afară” în Liga 3 și pentru ACS Poli II, care încheia ca nou-promovată în liga a patra în prima jumătate a ierarhiei din Divizia D Timiș 2015/6, doar pe locul 8, dar care s-a văzut invitată peste vară într-un eșalon superior, într-o nesănătoasă denaturare a criteriilor sportive pusă la cale peste noapte de FRF împotriva oricăror norme etice, principiale și morale ale lumii arenelor. Alte comentarii sunt de prisos și în acest caz, timișorenii care așadar n-au putut refuza pare-se elevarea fără transpirație și sudoare pe măsură urmând a debuta pe terenul unei alte invitate a federației la acest nivel, UTA BD II.

În fine, nou-promovata pe teren Ripensia, câștigătoare a Diviziei D Timiș și a barajului cu hunedorenii din Lupeni, va debuta în întrecere cu CS Național Sebiș, acasă, în Timișoara, arădenii alcătuind a doua cea mai bună grupare din C4 în sezonul trecut care continuă în această serie și pe mai departe.

Dar iată programul complet al primei etape în seria vestică din Liga 3, care se joacă pe 3 septembrie de la ora 17, cu mențiunea că Sporttim va configura în timp util, pe coloana dreaptă, a clasamentelor, și secțiunea de date tehnice corespunzătoare eșalonului al treilea, cu programul etapelor și ierarhia:

Ripensia Timişoara – Naţional Sebiş

Lunca Teuz Cermei –Nuova Mama Mia Becicherecu Mic

CSM Lugoj – Performanţa Ighiu

Unirea Alba Iulia – Millenium Giarmata

UTA  II – ACS Poli II

Cetate Deva – Industria Galda

Mureşul Vinţu – Pandurii Tg Jiu II.

CSM Şcolar Reşiţa stă în runda inaugurală.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: