Copiii or face lucruri trăznite dar adulții români pot fi suficient de iresponsabili în multe dintre demersurile lor, afectându-i direct pe cei din noile generații. Și cum altfel poate fi catalogată tărăgănarea ping-pong-ului na-ți-o ție, dă-mi-o mie, de la AJF Timiș la FRF, decât ca iresponsabilă, prin întârzierea judecării cazului juniorului D aliniat de ACS Poli de la cealaltă garnitură a sa în returul semifinalei cu Juventus Colterm a fazei play-off din Campionatul Județean Timiș la categoria 2002/3!?
Abia astăzi la ora 15 a fost judecat la FRF recursul lui ACS Poli pe marginea pierderii la ”masa verde” cu 0-3 a respectivei semifinale retur, conform deciziei Comisiei de Apel a AJF Timiș de săptămâna trecută, în condițiile în care www.frf.ro anunțase deja că reprezentanta locului 2 în Campionatul Județean Timiș de juniori D are un prim meci în turneul zonal puțin peste 24 de ore, mai exact miercuri la ora 18,15, la Pitești, cu CSȘ Caracal.
ACS Poli Timișoara, al cărei recurs a fost admis azi la Comisia de Recurs a FRF, s-a îmbarcat abia în această după-amiază, în urma reunirii Comisiei, cu destinația Trivale, fiind vorba despre o călătorie de câteva ore bune pentru niște juniori D, elevi de 12-13 ani, fără a mai ține cont de plusul inerentelor emoții ale prezenței la un nivel superior al competiției.
Doar că FRF a trimis cauza ”spre competentă soluționare Comisiei de Disciplină a AJF Timiș”, care soluționare e programată miercuri la ora 8, conform înștiințării semnate de Daniela Popa, secretar al Comisiei de Recurs a FRF.
Iată așadar documentul remis de Comisia de Recurs a FRF pe adresa FC Juventus Colterm în urma pronunțării de astăzi: S25C-415052615471
Și bine că nu s-a comunicat pe seară admiterea recursului, dar probabil că până la ora 15 decidenții au aspecte mai importante de pus la punct, ca de exemplu un fursec la amiază după cafeluța de la 9 și sandwich-ul cu măr de la 10,30.
De prisos de reamintit că alb-negrii pregătiți de Petre Vlătănescu, porniți la drum, ar fi în fața a nu mai puțin decât 5 meciuri în tot atâtea zile, joi urmând a evolua cu gazda SCM Argeșul 2012 Pitești iar vineri, tot în grupa zonalului, cu Chindia Târgoviște, abia după care, în funcție de clasare, se va trece în weekend la semifinalele în cruciș și finala de duminică, pentru unicul loc între cele 8 semifinaliste la nivel național.
În egală măsură, dacă n-ar fi fost admis recursul și acel 0-3 decis de Comisia de Apel AJF Timiș săptămâna trecută ar fi rămas în picioare în favoarea autoarei contestației inițiale, cei de la Juventus Colterm ar fi fost în aceste ore cu GPS-ul direcționat într-un suflet spre Trivale, după ce juniorii săi au stat ore bune în așteptare, plânși și cu bagajele la ușă.
Nu este deloc normală întârzierea unei asemenea hotărâri, privind elevi de gimnaziu, aflați înaintea poate primului moment important al carierelor lor juvenile.
Iar această tărăgănare a rezultat în urma unui întreg lanț al slăbiciunilor, pornit de la incapacitatea statutară a Comisiei de copii și juniori de a judeca în primă instanță acest caz, în care dădea câștig de cauză lui ACS Poli, decizia trecând apoi în mâinile Comisiei de Apel, care a schimbat radical verdictul. Doar pentru ca FRF să admită recursul lui ACS Poli și să desființeze atât hotărârea Comisiei de Apel a AJF Timiș cât și cea inițială, a Subcomisiei de Disciplină a AJF Timiș, nestatutar constituită, trimițând astăzi speța înapoi pe biroul timișorean al forului județean, pentru dimineața la 8!
Se așteaptă așadar un al patrulea verdict, fiind însă cât se poate de evidente slăbiciunile AJF Timiș, care ajunge practic la a doua rejudecare, după ce expedia rufele murdare din fotbalul juvenil timișorean la București. Doar pentru atât și șefia AJF Timiș ar trebui să zboare în bloc, dat fiind încurcarea borcanelor de o manieră ridicolă, cu repercusiuni asupra activității a două cluburi locale și a bunăstării emoționale a două grupuri de juniori de 12-13 ani! FC Juventus Colterm a semnalat Federației Române de Fotbal că în acest caz au survenit abateri în aplicarea regulamentului de către AJF Timiș, care a încălcat printre altele ROAF, Statutul și Comisia de Disciplină, instituind fără acoperire respectiva Subcomisie de Disciplină ce judeca inițial cazul.
Practic, în cazul în care Comisia de Disciplină ar decide în favoarea celor de la FC Juventus Colterm, atunci alb-negrii lui ACS Poli au cheltuit degeaba resurse, timp și mai ales intense emoții, mergând în van spre Argeș, iar celălalt grup de juniori D ar trebui să gonească peste munți pentru a descinde în timp util la Pitești. Și de fapt finalele pe Timiș ale juniorilor D ar fi în dubiu dacă puteau cu adevărat fi jucate, dat fiind judecarea revanșei unei semifinale…
Foarte pe scurt, căci este cât se poate de clar, ACS Poli a greșit flagrant și era într-adevăr pasibilă de pierderea manșei a II-a a semifinalei din play-off a juniorilor D la ”masa verde”, 0-3 acasă cu FC Juventus Colterm, căci nu avea dreptul să alinieze un junior de la cealaltă echipă aliniată de clubul alb-negru în seriile competiției județene recent încheiate.
Doar că, în baza regulamentelor în vigoare, bune, strâmbe, dar regulamente, FC Juventus Colterm nu a întocmit conform stipulărilor contestația referitoare la lipsa dreptului de joc a juniorului în cauză, pe care a și depus-o după fluierul final al respectivului retur, și nu înaintea jocului, aspecte de care ACS Poli s-a prevalat în recursul său de astăzi.
Problema esențială în acest caz este dată însă nu de modalitatea inexactă în care a depus FC Juventus Colterm contestația, ci de încălcarea voită sau nu a regulamentului de către ACS Poli, mai ales în condițiile în care se stipulase clar că nici un club n-are dreptul să alinieze în faza play-off, după încheierea returului sezonului regular, a mai mult decât una dintre formațiile cu care a pornit la start. Iar un junior în plus înseamnă deja… mai mult.
O problemă secundară ar fi întregul lanț al slăbiciunilor iscat încă de la ora meciului, prin nu doar o întocmire inexactă a documentelor legate de jocul în sine, ceea ce aruncă o umbră negativă asupra activității AJF Timiș, incluzându-i pe oficialii delegați ai forului județean la respectiva întâlnire, și anume observatori, arbitri, dar și pe responsabilii din partea cluburilor, scoțând totodată în evidență problemele evidente ale Comisiei pentru copii și juniori a AJF Timiș, ca un vârf al icebergului în ceea ce privește numeroasele anomalii din piramida juvenilă județeană.
Însă până la urmă cel mai mult în acest caz tot copiii au avut de suferit, și de la ambele cluburi, iar cea mai mică vină tocmai juniorii o au. De unde că teza este corectă, și anume că mai degrabă adulții fac prostii.
Nu se pune punct fără a nu se reaminti că și în acest caz președintele forului județean, Dănuț Lața, s-a spălat frumușel pe mâini, ceva de genul nu este responsabilitatea mea, iar cel mai mult ar trebui să rezoneze spusele autorilor contestației fără succes, pe linia ”ceea ce s-a întâmplat este strigător la cer și nu s-a respectat competiția! Căci cum își pot permite unii să adune forțe din două grupe!?” Și n-ar fi o singură voce care să nu remarce nerespectarea competițiilor din cadrul AJF Timiș.
Dar poate că pauza de vară va fi momentul unei bune curățenii generale, căci este foarte clar că AJF Timiș ajunge să dea din colț în colț, cu câte capete și comisii – atâtea păreri pe jumătate coapte, iar problemele i se revarsă cu stingere la FRF. Ceea ce nu este normal și benefic pentru imaginea onor Asociației…
Cealaltă reprezentantă a Timișului la zonalul de juniori D, LPS Banatul, cu Cristi Petcu la cârmă, va juca pe teren propriu, pe rând, cu Dinamyk Craiova, UTA Bătrâna Doamnă și Pandurii, de miercuri până vineri, iar sâmbătă și duminică se va decide, și aici, calificata între cele 8 semifinaliste.