Fruntaşele înving printr-un gol. Divizia D Timiş, etapa 25: rezultate, marcatori, echipe, declaraţii + GOLGETERII: Nanu, „dublă”

Câte un gol le-a fost necesar liderului CSM Lugoj şi secund clasatei din Peciu Nou pentru a smulge 3 puncte în cea de-a şasea rundă din returul ligii a IV-a timişene, dar în restul meciurilor etapei s-a înscris mai adesea, între 3 şi 5 goluri în partidele câştigate de oaspeţi, între 4 şi 7 de către localnici. Detalii, iar pe coloana tradiţională rezultatele, programul viitor şi clasamentul la zi.  

Liderul campionatului, din Lugoj, a învins la Şag, între oaspeţii mai pragmatici, care au reuşit cinci victorii, gazdele alegându-se cu patru succese. S-au marcat 31 de goluri, dintre care 14 au aparținut vizitatorilor. Altfel, Comloşu Mare este momentan în cădere liberă, fără victorie în retur.

Vezi Ponturile la Pariuri de Azi (+15 ani de experienta in pariuri sportive)

Următoarea etapă, miercuri şi joi, în Săptămâna Mare.

CSC Peciu Nou – ACS Voinţa Maşloc 1-0 (0-0). 

Unicul gol validat al meciului a fost marcat de Marco Giuricici în minutul 49.

În prima repriză, în minutul 29, Răzvan Trandu a nimerit stâlpul din dreapta al porţii lui Braşoveanu, iar în minutul 71 Cătălin Crişan a zguduit transversala cu un şut din afara careului.

În minutul 90, portarul de rezervă al gazdelor, Mihai Boşca, a fost eliminat.

În minutul 91, oaspeţii au înscris, după ce portarul Braşoveanu a executat o lovitură liberă din propriul teren şi mingea a fost deviată de Barburescu, intrând în cele din urmă în plasă. Gol anulat însă de arbitrul Florin Pădurean, asistent fiind Alin Botaş.

Au jucat formaţiile:

CSC Peciu Nou: Braşoveanu – Rosenblum, Matei, Scutaru, Szalkai, Francescu, Ilaş, Denis Bud, Giuricici, Olteanu, Enciu.

Antrenor Sorin Gheju.

Au mai intrat: Poparadu, Vlădic, Făndel, Voroş, Paunchici.

Maşloc: Amarinei – Grunţă, Gabără, Epure, Trandu, Sturza, Niţă, Crişan, Balint, Saizu, Mihai.

Antrenor Remus Steop.

Au mai intrat: Barburescu, Băban, Antim.

Pe bancă: Sîrbu, Blenche, Gabor, Şerban, Rus, Flore.

Răzvan Popaluca (antrenor secund Peciu Nou): „Pot spune că a fost un meci frumos pentru spectatorul neutru, un meci cu mult peste acest nivel. S-a jucat cu mare voinţă şi ambiţie de ambele părţi, s-a văzut că nici una dintre echipe nu vrea să piardă. Oaspeţii au avut vreo patru bare, aşa cred, îi felicit cu această ocazie. Totodată îmi felicit băieţii pentru victorie. Nu doresc să comentez arbitrajul, nu am făcut-o şi nici nu o voi face.”

Ioan Coman (delegat Maşloc): „Chiar meritam un rezultat de egalitate, ar fi fost mult mai echitabil. Am avut un gol anulat, dar nu ştiu pentru ce, când portarul a executat o lovitură liberă. Mingea din adversar a intrat în poartă, de la 40 de metri, dar… Chiar nu mai înţeleg nimic!”

AS Avântul Topolovăţu Mare – CSO Deta 1-3 (0-2): Vasile Dzițak (min. 77), respectiv pentru învingători Alex Vlad (min. 5) şi Florin Nanu (min. 15, 63).

Antrenorul Ionuţ Iacob a folosit următorii jucători: Jianu – Straţi, Vlad, Voin, Damian, Mihali, Rosuş, Giurgiu, Pais, Grosu, Nanu.

Au mai jucat: Roman, Nohai, Grigore, Puţintelu, Circa.

Ionuţ Iacob (antrenor Deta): „O victorie foarte importantă pentru noi şi sperăm să legăm în etapa viitoare a doua victorie contra celor de la Comloşu Mare.”

CS Comloşu Mare – CS Sânandrei-Carani 1-2 (0-2).

Au marcat: Marius Stanciu (min. 77), respectiv pentru învingători Daniel Tripunescu – autogol (min. 8) şi Dan Silaghi (min. 22).

În minutul 82, Alex Birău a fost eliminat de la oaspeţi pentru injurii aduse arbitrului.

Au jucat următoarele formaţii:

Comloşu Mare: Golban – Oneţ, Diac, Tripunescu, Niţă, Coman, Costea, Pau, Matei, Răzvan Stanciu, Pascu.

Antrenor: Marcel Bota.

Au mai intrat: Şandru, Marius Stanciu, Zoicaş. Pe bancă: Florin Brădău.

Sânandrei-Carani: Marco Bota – Negruţ, Artimon, Alin Roşu, Daniel Buzdugan, Centea, Birău, Hodiş, Croitoru, Silaghi, Pecarov.

Antrenor: Narcis Petre.

Au mai intrat: Vidican, Fuhtiger, Rus, Anagor, Andrei.

Pe bancă: Ulmet, Dincă.

Întreaga echipă a dedicat victoria căpitanului Zoran Radu, care a avut cununia civilă. Şi din partea noastră „Casă de piatră!”

Florin Bulat (delegat gazde): „Da, nu reuşim să câştigăm, asta este; ne-au plecat 10 titulari, azi nu a jucat nici antrenorul – este accidentat. Se vede lipsa acestui om. Am avut un arbitraj bun, chiar nu mă plâng, să fie toate aşa. Obiectivul nostru este să nu retrogradăm.”

Narcis Petre (antrenorul echipei învingătoare): „A fost un meci cu o echipă modestă, care a schimbat o echipă din temelii, puteam câştiga la un scor şi mai mare, dar cei care au intrat, nu s-au ridicat la nivelul titularilor. Se vede lipsa căpitanului Zoki, care a avut o zi specială. Cu această ocazie îi doresc Casă de piatră!”

CS Timişul Şag – CSM Lugoj 0-1 (0-0).

Gol şi trei puncte cu 12 minute înainte de final prin noul intrat la pauză Kouraogo Ilyassou.

Dar cu 7 minute înainte lugojenilor le era anulat un gol marcat de Florin Ardelean, cu capul, din 8 metri, la o centrare de pe dreapta.

Iar în minutul 85 Brian Filimon a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de pe teren.

La fluierul arbitrului Elisei Balaj au jucat formaţiile:

Şag: Culda – Periat, Siminicianu, Pascu, Podină – Ungureanu, David, Briciu, Bîrză (min. 60, Achampong), Banu, Drăghici.

Antrenor: Adrian Bungău.

Pe bancă: Cristian Toma, Volosciuc, Bungău, Marius Toma, Palade, Costescu, Ianoşev, Dejan, Ştefan.

Lugoj: Gîrlea – Roşie, Ardelean, Radak, Filimon – Tamaş, Maier, Rus, Njifakue, Talpă, Mihoc.

Antrenor: Laczko Arpad.

Au mai intrat: Kouraogo, Dobra, Mărmăneanu, Cioată.

Pe bancă: Egeta, Stoia, Ghegheş, Pefoura, Pop.

Adrian Ianoşev (managerul Timişului): „A fost un joc care s-a ridicat cu mult peste acest nivel şi pot spune cu adevărat că arbitrajul a fost la nivelul jocului şi merită felicitări, chiar nu mă aşteptam.”

Laczko Arpad (antrenor CSM Lugoj): „Sunt bucuros că am câştigat un meci foarte greu cu o echipă schimbată cu mult în bine. Au jucători care au evoluat în ligile superioare şi chiar ne-au dat de furcă. Felicit băieţii că au ieşit învingători şi păstrăm în continuare distanţa faţă de ocupanta locului secund.”

CS Progresul Ciacova – AS Gloria Moşniţa Nouă 4-1 (2-0): Andrei Luca, Vlad Nicoară, Cătălin Ştefănescu şi Mădălin Ciurariu, respectiv Răzvan Plopeanu din lovitură de la 11 metri.

Steaua Roşie Variaş – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 2-3 (1-0): Dan Raţiu şi Raul Popa (autogol), respectiv Andrei Cărăbaş şi Denis Ciobanu două goluri, unul din lovitură de la 11 metri.

Oaspeţii au mai avut o lovitură de la 11 metri, în minutul 17, dar a fost ratată de Florin Olariu.

Ambele echipe au suportat câte o eliminare, Dan Raţiu (min. 70) şi Răzvan Piţigoi (min. 75), ambii pentru cumul de cartonaşe galbene.

CS Millenium Giarmata – CSC Liebling 3-1 (0-1).

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 31, prin Alex Nichiforel, iar gazdele au întors scorul în ultimul sfert de oră, autori fiind Răzvan Onosă, Caius Marta şi Marco Contescu.

AS FC Unirea Jimbolia – CS Progresul Gătaia 0-3 0-0).

Victorie la un scor de neprezentare pentru elevii pregătiţi de Flavius Ion. Au marcat: Aleksandar Radovan două goluri şi Miodrag Ichim.

CS Flacăra Parţa – CS Unirea Sânnicolau Mare 5-2 (3-1): Denis Dorobanţu două goluri, Doru Sabău două goluri şi Laurenţiu Berar, respectiv Tomas Cozma şi Gueye Ousmane.

CS Cocoşul Orţişoara a stat în această etapă.

*

Goleadorii după etapa a XXV-a

32 goluri… Florin Nanu (CSO Deta)

25… Aziz Njifakue (CSM Lugoj)

24… Dan Silaghi (Sânandrei-Carani)

22 goluri… Bogdan Moroşan (Millenium Giarmata

20 goluri… Daniel Adrian Cioată (CSM Lugoj, ex-Jimbolia)

18 goluri… Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara), Deian Pecarov (Comloşu Mare)

16 goluri… Ousmane Gueye (Unirea Sânnicolau Mare),

15 goluri… Bogdan Andriucă (Moşniţa Nouă), Patrick Niţă (Mașloc), Răzvan Rus (CSM Lugoj, ex-Peciu Nou)

12… Cosmin Saizu

11 goluri… Costin Saizu (Maşloc), Dan Roman (Moşniţa Nouă), Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare), Alexandru Nichiforel (Liebling),

10 goluri… Răzvan Banu (Şag), Ioan Făndel (Parţa), Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare) , Petre Râmneanţu (Variaş), Andrei Cărăbaş (Universitatea de Vest din Timişoara),

9 goluri… Dan Adrian (Orţişoara), Denis Bud (Peciu Nou), Adrian Sevici (Giarmata), Alexandar Radovan (Gătaia), Andrei Luca (Ciacova), Răzvan Onosă (Giarmata),

8 goluri… Cristi Tăbăcaru (Ciacova),

7 goluri… Petre Rădulescu (Liebling), Lucian Oprea (Giarmata), Marius Toma (Timișul Șag, ex- Comloșu Mare), Răzvan Pițigoi (Universitatea de vest din Timișoara ex-Peciu Nou), Marco Giuricici (Peciu Nou),

6 goluri… Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare), Florin Schipor (Gătaia), Adrian Gheorgheoiu (Jimbolia), Cosmin Florescu (Variaş), Flavius Lazea (Topolovățu Mare), Denis Ştefoni (Orţişoara), Robert Anton (Jimbolia),

5 goluri… Alin Gîrz (Carani), Zoran Radu (Sânandrei-Carani), Mihai Hurdea (Gătaia), Dacian Bârză (Comloşu Mare), Cosmin Mânecan (Comloşu Mare), Alex Maier (CSM Lugoj), Dragoş Croitoru (Sânandrei-Carani), Răzvan Trandu (Maşloc, ex- Comloşu Mare), Sergiu Iorgovan (Ciacova, ex-Parţa), Florin Natanticu (Gătaia), Răzvan Gălan (Gătaia, ex-Şag) ,Cristian Scutaru (Peciu Nou), Marius Semeniuc (Liebling), Narcis Voroş (Peciu Nou), Vasile Dziţak (Topolovăţu Mare), Caius Marta (Giarmata), Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Dan Raţiu (Steaua Roșie Variaș ex -Deta),

4 goluri… Ciprian Palade și Octavian Drăghici (Şag), David Periat (Liebling), Florin Călin (Gătaia), Bogdan Centea (Carani), Cătălin Crişan (Maşloc), Alex Rus (Şag), Ifeany Anagor (Sânandrei-Carani), Adrian Vlădic şi Răzvan Popovici (Cocoşul Orţişoara), Mihai Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara), Ovidiu Radu (Gătaia ex-Șag),Valentin Ilaş (Peciu Nou). Andrei Hodiş (CaraniRuben Matiş (Moşniţa Nouă), Flavius Cristescu (Topolovăţu Mare), Sebastian Lobonea Topolovățu Mare, ex Mașloc), Ilyassou Kouraogo (Lugoj), Răzvan Plopeanu (Moşnița Nouă),

3 goluri… Andrei Cernat (Parţa), Raul Peţiu (Liebling), Florin Schipor (Gătaia), Alin Pîrjol (Maşloc), Marco Panta (Orţişoara), Mihai Dragoş (Maşloc), Cristian Melinte (Moşnţța Nouă), Lucian Stoica (Peciu Nou), David Forghici (Variaş), Alexandru Olar (Orţişoara), Adrian Bungău (Şag), Tobias Tamaş (Lugoj), Daniel Nicolaescu (Parţa), Robert Balint (Maşloc), Miroslav Radak (CSM Lugoj),

191 de jucători sunt pe lista marcatorilor. Echipa cu cei mai mulţi jucători care au înscris, cea din Peciu Nou (17), CSM Lugoj (16). Voinţa Maşloc (15), CSC Liebling (15), Sânandrei-Carani (14), şi Cocoşul Orţişoara (14).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = patru

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: