Furtuna întrerupe dar nu stopează fotbalul. Răzvan Rus, Vucea, Moroșan și Gueye, câte 3 goluri în etapa intermediară a Diviziei D Timiș. Iar ”cine ia punct sau puncte…” Cât despre un același observator, în înscrisuri la două jocuri de la aceeași oră

Ultima seară de august a adus prima rundă intermediară a noii ediții de campionat în Divizia D Timiș, dominată de gazde cu 5 victorii în cele 9 meciuri jucate, în vreme ce oaspeții au câștigat 3 partide, cei din Giarmata la 5 goluri diferență la Tomnatic, cei din Peciu Nou cu 4 goluri avans la nou-promovata Moșniței Noi iar Cocoșul la limită la Variaș, o întâlnire fiind remizată la Mașloc, dar ce mai punct de aur prin prisma spuselor lui Flavius Ion de la Flacăra Parța. Altfel, s-a câștigat miercuri seară și la 6 goluri diferență, aplicate acasă de Unirea Sânnicolau Mare, tot cu 5 avans, precum Millenium, impunându-se și CSU UVT. Au rezultat 46 de goluri, dintre care 26 în contul gazdelor. Rezultatele tehnice, precum și programul din weekend și clasamentul actualizat, pe coloana ierarhiilor secțiunii Fotbal. Mai jos, rezultatele și marcatorii.

Nu s-au jucat însă toate meciurile rundei a IV-a în Divizia D Timiș, partida CSM Lugoj – Progresul 1906 Ciacova fiind amânată pe 7 septembrie (miercurea viitoare) datorită implicării ieri a celor de pe Timiș în turul 2 al Cupei României, din care au fost eliminați pe teren propriu, cu 1-4, de către ghirozeni, consemnarea fiind accesibilă la această legătură.

În urma celorlalte 9 partide de astăzi, Cocoșul Orțișoara și-a păstrat procentajul maxim de puncte, 12 din 12, unicat în noua ediție, în vreme ce detenii și cei din Comloșu Mare, care dețineau și ei punctajul maxim după primele 270 de minute de fotbal, au pierdut în deplasare, deznodământ evitat în schimb în prelungiri de Flacăra Parța, care nu mai are așadar punctaj maxim dar rămâne pe de altă parte invincibilă.

O rundă cu 3 răsturnări de scor. În plan individual, 4 autori a câte 3 goluri, și anume Răzvan Rus, Vucea, Moroșan și Gueye. Dar să-i enumerăm pe toți.

Campioana de toamnă a ediției trecute s-a desprins până la pauză pe terenul nou-promovatei: Gloria Moșnița Nouă – CSC Peciu Nou 2-6 (0-3).

Marcatori: Bogdan Andriucă în minutul 48, Cristian Melinte 65 – Denis Bud 22, Răzvan Pițigoi 45+1, Răzvan Rus (30, 52 și 60) și Cristian Scutaru 85. 

CSU Universitatea de Vest Timișoara – CS Timișul Șag 6-1 (3-0).

Au marcat pentru studenți Ionuț Vucea (16, 42 și 60), Mihai Jorza 22, Mohamed Ousnobra 70 și Wamala Moses 75. CS Timișul, cu 3 puncte în clasament, reducea din handicap imediat după pauză, prin Răzvan Banu, din lovitură de la 11 metri, la scorul de 3-0, în minutul 47.

Unirea Tomnatic – CSC Millenium Giarmata 0-5 (0-3).

Marcatori: Bogdan Moroșan (9, 33 și 44) și Răzvan Onosă (39 și 78).

CSC Millenium la Tomnatic

Bogdan Pînzaru a fost eliminat de la Unirea în minutul 66 pentru un fault, direct cartonașul roșu.

CS Unirea Sânnicolau Mare – Avântul Topolovățu Mare 7-1 (5-0).

CS Unirea

Marcatori: Ousmane Gueye 3 goluri, Flavius Tulcan două, Daniel Galea și Vasilică Bizău, respectiv Flavius Lazea.

Steaua Roșie Variaș – Cocoșul Orțișoara 1-2 (0-0).

Marcatori: Gabriel Voicu 83 – Armin Iseini 60, Adrian Boghian 80.

Ciprian Epure a fost eliminat de la Cocoșul în minutul 81 pentru cumul de cartonașe galbene.

CS Sînandrei-Carani – CSO Deta 3-1 (0-1).

Marcatori: Andrei Hodiș (64, 90+1) și George Vidican 85 – Alexandru Vlad 30. Formația pregătită de Narcis Petre a răsturnat scorul după pauză, în ultima jumătate de oră.

Voința Mașloc – Flacăra Parța 1-1 (1-0).

Au marcat: Cosmin Saizu 5 – Andrei Cernat 90+1.

Flavius Ion, antrenor al Flacărei, a spus: ”Cine ia punct sau puncte la Mașloc, să fie cel mai fericit din lume. Eu unul sunt foarte, foarte fericit! Nu vreau să vorbesc de arbitri. Trageți concluzia. Mulțumesc băieților că nu și-au ieșit din fire și au dat dovadă de determinare până în ultimul minut”.

CSC Liebling – AFC Unirea Jimbolia 4-2 (2-1).

Marcatori: Cătălin Petri 27, David Periat 35, Alex Nichiforel 60, Marius Semeniuc 67 – Daniel Cioată 6, Darius Covaci 78.

Primul meci acasă pentru cei din Liebling cu Cosmin Goia pe banca tehnică, rezultând într-o victorie în fața nou-promovatei, care va să zică de la un eșec în deplasare cu 4-2 în weekend, la un succes pe teren propriu cu 4-2.

Conform portalului frf-ajf.ro – a se vedea mai jos, Ionel Poclid a fost observator miercuri 31 august de la ora 18 atât la meciul de la Liebling, cât și la partida de la Gătaia: Progresul Gătaia – CS Comloșu Mare 2-1 (1-1).

Marcatori: Eduard Niță 40 – autogol (deviind șutul lui Florin Natanticu) și Aleksandar Radovan 75 din lovitură de la 11 metri – Angelo Olteanu, minutul 2.

Furtuna a întrerupt meciul vreme de 24 de minute, în cursul primei reprize, începând din minutul 16, dar jocul a fost reluat iar gazda Progresul a răsturnat scorul. 

În primele jocuri ale serii în intermediara SuperLigii, Chindia – Petrolul 2-3 și CFR Cluj – FC Voluntari 4-0. Clasamentul, actualizat.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 7

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: