GALERIE FOTO 2 + declaraţii Gălan, Pelici: SSU Politehnica Timişoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2)

Adiţional consemnării de ieri, iată fotografii de la „Ştiinţa” şi spusele antrenorilor Cristian Gălan şi Alexandru Pelici după SSU Politehnica Timişoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2).

Jucat, mană cerească, pe iarbă, şi Doamne ajută că tinerii au parte de cât mai multe meciuri pe gazon şi nu pe suprafeţe artificiale, fără a se uita că în acest februarie se împlinesc deja trei ani de când terenul marelui „Dan Păltinişanu”, gazonat, a fost cu iresponsabilitate şi inconştienţă scos din circuitul fotbalistic al întâlnirilor oficiale.

Trei ani, oameni buni.

Trei ani însemnând mai mult decât enorm în sport.

Pierduţi pe vecie ca rateu de proporţii al retezării găzduirii oficiale a unor jocuri pe iarbă.

Iar mistificarea dinspre administratorul arenei, CJT, în mereu făţarnicele manevre ale imixtiunii pseudo politicului curat murdar, e mai nou absolută sub forma a tot soiul de substituenţi ai organizării în sine a întâlnirilor oficiale, înlocuite cu frecţiile la piciorul de lemn ale punctării închiderii stadionului sau predemolării sale. 

Oamenilor li s-a furat cu anii fotbalul competiţional pe vechiul oval, şi-ntr-adevăr furat a fost de-a binelea din incompetenţă cu iz penal, dar înşelării aşteptărilor publicului i se adaugă mai nou şi praful în ochi al „evenimentelor”… la groapa săpată cu indolenţă a unui leagăn al jocului în unsprezece în România, cel timişorean, ajuns a tânji după iarba verde a gazonului, sub lacăt. 

Interesul public era absolut legitim ca timişorenii să asiste vreme de trei ani la meciuri jucate de tineri pe iarba principalei arene a capitalei Banatului, iar toate acordurile de chitară, laserele şi întâlnirile de suflet nu pot spăla ruşinea impotenţei „bunului gospodar” al stadionului de a-l fi menţinut în circuitul competiţional, vot de blam în văzul unei întregi suflări fotbalistice autohtone, pe fondul căruia „îndulcitorii” autumnali-hibernali nu sunt decât patetice lamentări locale ale negării realităţii. 

Că „violetul” mult îndrăgit de pe Bega a fost lăsat din februarie 2022 fără „Dan Păltinişanu” iar din 2023 şi fără „Ştiinţa”, într-o „planificare cincinală” de mai mare viziunea pseudo politică.

Infinită ruşine „săpăligilor” gropari şi tuturor celor care au vrut şi vor a-şi asocia populist imaginea cu „meritele” reclădirii, de parcă n-ar fi nişte funcţionari publici a căror menire este şi aceasta, dar mascându-şi în schimb incapacitatea ca „tranziţia” să fi fost alta decât cu scurtcircuite, lacăte şi mai ales ani de ignorare în paragină. 

Cristian Gălan a spus că „a fost un meci bun, ţinând cont că am jucat cu o echipă care-și propune promovarea, o echipă matură, care are poate un ritm superior nouă de joc. Au gestionat foarte bine fazele pe care și le-au creat. Una peste alta pentru noi a fost un joc foarte bun, pentru că ne arată puțin că ar trebui să creștem și noi nivelul de intensitate, mai mult decât avem deja. Avem un nivel bun, dar îl putem crește și putem să gestionăm ușor ușor mai maturi acțiunile, dar acest lucru e puțin mai greu, pentru că și vârsta contează”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii. Poliștii au ieșit mai șifonați și fizic din joc, echipele lui Alex Pelici fiind cunoscute ca fiind totodată foarte solide din acest punct de vedere. Pe lângă frații Ciurel, accidentați și absenți azi, au părăsit terenul cu probleme musculare ori lovituri mai mult sau mai puțin dure: Boariu, D. Popa și Militaru. „Au fost probleme medicale la Boariu, sper să nu fie nimic grav, ceva muscular, David (Popa) a ieșit cu o durere, a fost o lovitură și în rest nu cred că sunt probleme. Militaru a ieșit de la acțiuni, dar nu cred că pot să fie probleme”.

Alexandru Pelici, avândul-l mână dreaptă pe ex-portarul prim-divizionar sânmiclăuşan Bălgrădean, a spus la rândul său: „În primul rând vreau să mulţumesc celor de la Poli, că ne-au ajutat cu acest joc. Pentru că programul nostru a fost puțin dat peste cap după întoarcerea din cantonament și rămăsesem fără un joc amical iar prin bunăvoința lor am făcut rost de acest joc, ca să putem da minute tuturor componenților lotului. Mâine vom mai juca un meci cu cei de la Ghiroda. Mult succes în ceea ce fac! Când vii acasă e frumos, am revăzut persoane dragi, suporteri, am revăzut prieteni dragi pe care nu i-am văzut de mult… Despre joc, un joc bun de pregătire. S-a văzut diferența de maturitate între jucătorii noștri și jucătorii celor de la Poli. Sunt jucători tineri, de perspectivă, dar trebuie avut răbdare cu ei, pentru că sunt la început de drum și trebuie încurajați. Pot să lucreze, pot să progreseze, dar fără să fie pusă presiune pe ei, pentru că trebuie răbdare!”, a declarat Alexandru Pelici, tehnicianul Unirii, care îl mai are în staff printre alții pe fostul goalkeeper originar din Sânnicolau Mare – Cristian Bălgrădean. Despre viitoarele arene, aflate în diverse stadii în oraș, Pelici a concluzionat: „E un lucru bun, dacă până acum nu am avut sau erau probleme că nu e niciunul, acum se fac trei sau două cel puțin sunt în construcție și urmează Dan Păltinișanu să se dărâme, e bine, Timișoara merită un stadion, merită fotbal, oamenii, timișorenii, sunt înfometați după fotbal, fotbal de calitate și de înaltă performanță. Sperăm să revenim pe harta fotbalului mare, al țării”. Unirea Alba Iulia e pe 2 în C7, și desigur are obiectivul de a promova. „Suntem bine, mulțumim pentru acest lucru, avem tot ce avem nevoie pentru acest eșalon și chiar mai mult. Obiectivul nostru a fost să mergem în Cupă cât de mult putem și am reușit acest lucru, să creăm o surpriză, fiind prima echipă din acest format care ajunge să iasă din grupe. În ceea ce privește campionatul, obiectivul nostru e să încercăm promovarea în acest an. Va fi o bătaie foarte crâncenă. Pentru că suntem chiar în seria asta, în afară de cele patru care suntem în play-off, mai sunt echipe care pot oricând să tragă la promovare. Aici mă gândesc la Dej, la Tg. Mureș, echipe bune. Și cu tradiție în fotbalul românesc. La fel de bine barajul se va disputa împotriva celor de la Vâlcea. Din nou o echipă bună care își dorește să ajungă în Liga 2. Nu va fi ușor, lupta va fi la baionetă și sperăm să fim aceia care fac pasul spre Liga 2”.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: