Liga a VI-a „Promoţie” Timiş este parţial în arenă în Săptămâna Mare, prin etape din retur ale seriilor a III-a şi a IV-a – din zona municipală a Timişoarei şi din împrejurimi, dar în schimb nu şi în majoritatea acestora, runda din Seria I, Seria a II-a şi Seria a V-a fiind lăsată pentru după Sfintele Sărbători de Paşte, amânări conform noului obicei din ultima vreme, de câţiva ani.
Ca la noi, la nimeni, fiind o firească remarcă la constatarea unor asemenea proceduri.
Şi-ntr-adevăr ca la noi, la nimeni, la ceea ce s-a mai pus la cale şi miercuri de la ora 19 la un meci din Seria a III-a de „Promoţie”, aşadar care a scăpat de amânare, iar asta tocmai prin remarca unui protagonist al jocului: „Cred că numai la noi în Timiş se întâmplă aşa ceva…”
Dar despre ce a fost vorba la terenul „Voinţa” din Fratelia cu ocazia partidei din etapa a XI-a a Seriei a III-a, şi anume ACS Atletico Timişoara – ACS Kids Sânmihaiu Român II, din a doua rundă a returului întrecerii?
În ceea ce priveşte jocul, nimic deosebit, căci gazda mare favorită, din prima jumătate a ierarhiei şi trăgând la podium, s-a desprins clar deja până la mijlocul reprizei I.
În nota aşteptărilor în faţa ultimei clasate în deplasare, a zecea în ierarhie cu bilanţul 10 0 0 10 17-70 0 puncte.
Alin Roşu deschizând scorul pentru Atletico deja în minutul 7, iar Cristian Condescu majorându-l tot în primul sfert de oră, 2-0 în minutul 15, avantajul timişorenilor fiind dublat chiar până la mijlocul primului mitan, în următoarele 7 minute, în care Francisc Rădoi a marcat în minutul 20 şi Alin Roşu în minutul 22: 4-0.
Goluri pe timp frumos în Miercurea Mare, în faţa multor copii aflaţi la teren, din grupele „pepinierei” roş-alb-negrilor de la Atletico Timişoara, în zi de antrenament şi de Sărbători, dar şi cu gândul la cadourile de Paşti.
Iar alte goluri aveau a fi înscrise şi-n repriza a II-a împotriva vizitatorilor de pe ultimul loc, de către Rafael Zoltan în minutul 57 şi acelaşi Alin Roşu în minutul 73, rezultând un detaşat 6-0.
6-0 pentru Atletico Timişoara în faţa echipei secunde a lui ACS Kids Sânmihaiu Român, dar şi un solemn 0-3 „de neprezentare” ca atitudine a AJF Timiş prin… reprezentarea sa la faţa locului.
Care „Asociaţie” a demascat sugestiv şi elocvent în faţa celor prezenţi mai mult decât retrograda luare de poziţie dovedind că nu-şi înţelege câtuşi de puţin menirea.
Încât pur şi simplu delegatul de joc Alexandru Onaca l-a… delegat pe Adrian Bungău să-mi transmită că nu va da drumul la joc până când nu părăsesc incinta terenului.
Delegatul echipei organizatoare, Adrian Bungău, fiind contrariat să constate „rodul” convorbirii telefonice avute la teren de delegatul de joc al AJF Timiş, Alexandru Onaca, fără a fi cunoscută identitatea persoanei de la „celălalt capăt al firului”, dar în mod cert în sensul de a mă da afară din incinta terenului, sub acelaşi pretext nefondat dar preferat al „Asociaţilor”, cum că nu aş avea acreditare.
Aceasta fiind aşadar înainte de meci preocuparea unui delegat de joc trimis de AJF Timiş, de a purta convorbiri telefonice cu „superiorii”, când de fapt alte aspecte despre organizarea în sine a întâlnirii ar fi trebuit în mod normal să-i alimenteze interesul şi atenţia.
Gradul de dezbinare pe care AJFT l-a generat în fenomen şi continuă diabolic a-l aplica până şi-n zile de Sărbătoare fiind cât se poate de sugestiv reliefat de replica dată de delegatul de joc Onaca lui Adrian Bungău odată ce acesta, la aflarea „rodului” convorbirii telefonice, a încercat să-l trezească în simţiri pe trimisul ajefist prin a-i semnala: „Cu domnul Canea aţi fost prieten de peste 35 de ani şi aţi arbitrat împreună.”
„Da, am fost şi nu mai sunt, că m-a trădat; acum sunt cu Malac că îmi dă meciuri, altfel nu primesc”, i-a răspuns delegatul de joc cu referiri la „trădarea” din imaginaţia bogată ce este prefabricată pe post de falsă realitate neavând bineînţeles nimic de-a face cu faptele în sine ori cu obiectivitatea.
Adrian Bungău relatându-mi schimbul de replici pe care a fost nevoit a-l avea cu trimisul ajefist înainte de a fi expediat să-mi comunice decizia parvenită telefonic.
„Nu vezi că face ce vrea el de când este preşedinte!?” fiind completarea cât se poate de firească şi la obiect.
AJF Timiş dovedind astfel un apetit crescut de a se da în stambă sub ochii celor din fenomenul pe care cu atenţie şi grijă ar trebui să-l administreze, dându-se în petec prin intermediul delegaţilor la jocuri şi convorbirile telefonice iscate suplimentar din senin, transformându-i astfel pe trimişi în simpli executanţi la ordine, mai, mai slugi şi lachei, iar asta pentru un biet şi amărât de barem.
Bineînţeles că m-am retras într-un coţț al terenului si mi-am văzut de activitate, fotografiile fiind inserate mai jos.
Dar şi mai elocvente fiind de fapt remarcile la faţa locului.
Astfel, Constantin Luţă, antrenor al copiilor „pepinierei” gazdei Atletico, s-a întrebat „cum să îl dăm afară, că este de la presă!? Şi presa este liberă! Este singurul care mai scrie de noi şi fotbalul mic, în rest nimeni. Noi trebuie să ne bucurăm că mai este un om care mediatizează fotbalul de mai jos! Noi plătim baremul şi taxele către AJF şi noi suntem organizatorii, nu Malac şi Onaca.”
Un jucător de la oaspeţii învinşi remarcând la rândul său: „Cred că numai la noi în Timiş se întâmplă aşa ceva! Ca presa să fie înlăturată… Aşa este când scrieţi adevărul şi nu sunteţi pe brazdă cu mafioţii. Asta probabil îi supără. Noi venim de plăcere şi jucăm, şi suntem bucuroşi când vine cineva de la presă!”
Dar nu numai Onaca a manifestat la „Voinţa” atitudinea retrograd nejustificată a şefilor „Asociaţiei”, ci şi componentul cu numărul 78 de la vizitatorii de pe ultimul loc fără niciun punct, care, în loc să-şi vadă de activitatea de antrenor-jucator pentru a îmbunătăţi situaţia „lanternei roşii”, s-a lansat cu un comportament inadecvat în nişte aprecieri şi judecăţi care bineînţeles că nu-l privesc absolut deloc, referitoare tocmai la… cotidianul Sporttim.
Însă pe undeva nu prea mult de mirare, dat fiind că respectivul se află la rândul său tocmai pe lista… delegaţilor de joc a AJF Timiş, uns astfel, ca o paranteză, tot la „apelul de noapte” precum destui alţii.
Fără a conştientiza respectivul că în acel moment, la terenul „Voinţa”, se afla în capacitate de antrenor-jucător al formaţiei vizitatoare, şi nu de oarece delegat ajefist care şi-ar putea da cu părerea la o adică, deşi nici din acea postură n-ar fi deloc cazul, ci s-ar cuveni a-şi vedea strict de propria activitate.
Chiar cine se crede să-şi aroge asemenea exprimări în spaţiul public, judecând şi etichetând, şi de unde până unde a cataloga activitatea unei publicaţii!?! Asta din partea numărului 78 de la „lanterna roşie” dintr-una din seriile ligii a şasea a unui fotbal românesc bătut măr pe scena internaţională, cu 3-0 şi 2-0 de Olanda şi Belgia, cu seturi de 4-0 pe pielea campioanei SuperLigii.
Şi nu merită a vedea lumina tiparului numele unei persoane care a refuzat a-mi comunica numele colegilor de echipă din echipa oaspete, deşi şi juniori între aceştia, care, aşa s-ar fi căzut, să fie enumeraţi.
Persoană nerealizând pesemne că juca la ultima clasată fără niciun punct într-o serie locală a ligii a şasea de „Promoţie”, dar considera că poate judeca o publicaţie transmiţând în direct în format video în exclusivitate în România din partea unui partener media străin, agenţie de presă sportivă din Germania, competiţii majore la nivel mondial din ramuri despre care ignorantul nici măcar n-are habar că ar exista.
Dumnezeu să-i ierte, că nu ştiu ce fac.
Sub orice critică şi absolut fără alte comentarii de prisos atitudinile retrograde chiar în Săptămâna Mare a Sfintelor Sărbători Pascale din partea unor înscrişi pe listele de delegare ale „Asociaţiei”, cu menţiunea că jucătorul cu numărul 78 e pe listă dar de fapt nu şi delegat în sine la meciuri.
Altfel, antrenorul Cristian Dancia a folosit pentru învingătoarea Atletico următorii jucători: Sorin Tuduce – Edy Popescu, Claudiu Covaci, Claudiu Gazibara, Cristian Dancia, Cristian Boştină, Zoltan Rada, Răzvan Crăciun, Cristian Condescu, Borian Popov, Alin Roşu.
Şi au mai intrat Rafael Zoltan, Raul Onofrei, Darius Mihalache şi Vlad Chiu.
S-au mai jucat în cadrul aceleiaşi runde din Săptămâna Mare şi CS Giroc-Chişoda – CS Timişul II Şag 4-0 (3-0), marcatori fiind Gabriel Mirmeci, David Dăbâcă şi Ovidiu Zah de două ori, respectiv CSC Ghiroda şi Giarmata Vii III – CSC II Săcălaz 7-2, alte meciuri urmând a se disputa tot zilele acestea.
Programul complet al etapei în Seriile 3 şi 4 din „Promoţie”, pe coloana clasamentelor şi ultimelor rezultate.
Fotografiile de la „Voinţa”