GALERIE FOTO. ACS Poli – FCSB 0-1

Fotografii realizate de Mohamed Awad la meciul ACS Poli – FCSB, jucat duminică 18 septembrie de la ora 20 pe Stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara în cadrul etapei a opta din Liga 1 de fotbal și câștigat de bucureșteni cu 0-1 (0-1) prin golul marcat de Tănase în minutul 8.

A fost astfel pentru a treia oară consecutiv respectiv pentru a patra oară de la startul Ligii 1 2016-2017 ca roș-albaștrii să câștige în campionat cu scorul de 1-0, în șase dintre cele opt runde vicecampionii înscriind câte un unic gol, normă depășită doar în deplasările la Ovidiu și Botoșani, unde se impuneau cu 3-1 și 2-0. Liderul Ligii 1 s-a revanșat astfel la limită pe plan intern după a treia înfrângere succesivă tot fără gol marcat în cupele europene, în care a înregistrat un singur succes în cele 5 apariții din actuala ediție.

În tabăra gazdelor, ”lanterna roșie” a Ligii 1 a încheiat doar al doilea joc din noul campionat cu minimul de un gol primit în cele 8 etape din noua campanie, în care a încasat de fiecare dată, după ce încheia cu 1-1 precedentul meci acasă, cu CFR Cluj, fiind tot pentru a doua oară când n-a marcat deloc, precum în eșecul cu FC Botoșani.

Următoarea partidă pe teren propriu, duminică de la ora 18 cu ASA, după deplasarea de joi de la ora 16 la Mediaș. Toate rezultatele, clasamentul și programul rundei a IX-a, pe coloana dreaptă.

* clic pe imagini pentru mărire 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: