GALERIE FOTO + declarații Croitoru, Mânecan: Politehnica Timișoara – Avântul Periam 5-2 (5-1). ”Violeții” găsesc prin ceață de 5 ori până la pauză poarta ”lanternei roșii”

Acum peste un an și jumătate, FRF trăgea fără rost Liga 2 pe tușă sub falsele pretexte ale ”pLandemiei”, cică ”stare de urgență”, ”stare de alertă”, asta în condițiile în care nici până în ziua de astăzi, din martie 2020 începând, Ministerul Sănătății din Guvernul României n-a declarat oficial existența unei epidemii, nici atât a vreunei pandemii, tocmai pentru că nu erau întrunite condițiile pentru așa ceva, doar că mai nou nici nu e nevoie ca asemenea demersuri să fie apanajul lumii medicale, ci ale ”sistemului”, prin pârghiile unse ale politicului. La fel, la finele acestei săptămâni, FRF a tras Liga 2 fără nici un rost pe dreapta, sub alt pretext, de astă dată al participărilor internaționale ale selecționatelor României, ditamai campionatul cu 20 de cluburi împins din nou pe tușă, tot în cursul sezonului regular. Căci n-ar fi prima oară în ediția 2021-2022. În consecință, echipele s-au orientat în sensul umplerii pauzei competiționale, zis și făcut în cazul Politehnicii Timișoara…

Care a disputat un meci amical, anunțat încă de săptămână trecută, pe-atunci fiind vorba despre un sparring-partner din Divizia D Timiș, și anume din Peciu Nou, în cele din urmă CS Avântul Periam, ”lanternă roșie” a seriei vestice arădean-timișeană în Liga 3. Dar poate că ”violeților” le-a prins chiar bine această pauză, pentru a se putea regrupa după seria neagră cu o singură victorie și o remiză în ultimele 10 etape ale Ligii 2, înaintea deplasării de sâmbăta viitoare la nou-promovata din Brașov – partidă programată de la ora 12:30, și urmată de întâlnirea acasă cu nou-promovata departamentală din Ghencea, înaintea sfertului de finală din jurul datei de 1 decembrie, tot pe teren propriu, cu prim-divizionara FC Argeș.

Până atunci, alb-violeții s-au ales cu o victorie în meciul de verificare, ca parte a pregătirilor din pauza competițională de două săptămâni, ei remizând sâmbăta trecută acasă în etapa a XIII-a, 1-1 cu nou-promovații din Șelimbărul sibian: Politehnica Timişoara – CS Avântul Periam 5-2 (5-1).

Poliștii au găzduit jocul amical pe terenul „Ştiinţa”, detașându-se de ultima clasată din Seria 8 a Ligii 3, CS Avântul, care a stat în etapa în curs a eșalonului terț, întrucât ACS Poli Timișoara a fost exclusă din campionat, celor din Periam veindu-le implicit rândul să aștepte un weekend pe margine.

Cu prilejul acestei întâlniri, antrenorul principal al poliștilor, Nicolae Croitoru, a urmărit şi doi fotbalişti din afara clubului, și anume Stefan Vukoje, cu cetăţenie engleză, mijlocaş ofensiv fiind – lateral şi central, în vârstă de 20 de ani, trecut pe la Brighton & Hove Albion U23, respectiv Balsa Rogosic, un muntenegrean, atacant în vârstă de 25 de ani, fost la FK Zeta Golubac. Pe de altă parte, de la Politehnica au absentat astăzi Serediuc, portarul australian Devenish-Meares şi Oanea, care au lipsit din motive medicale, în timp ce Daniel Benzar este în continuare absent nemotivat. plecat fiind în tările calde. De cealaltă parte, antrenorul-jucător Cosmin Mânecan a convocat un lot integral valid, prezent la acest joc amical.

La care arbitrii au fost în întârziere, astfel încât echipele n-au avut de ales și i-au aşteptat, în cele din urmă jocul începând la ora 11 şi 6 minute, partidă de verificare care a luat startul pe o ceaţă densă. Care a pus oarecum în pericol disputarea întâlnirii. Și totuși…

Scorul a fost deschis cu rapiditate, deja în minutul 2, de Adrian Zaluschi, cu un şut de la 25 de metri, uşor deviat de portarul junior de 16 ani Ionuţ Bîlc. În minutul 21, cei de la Periam puteau egala după ce au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, dar Alexandru  Gaşpar, jucător format în academia lui ASU Politehnica – de antrenorul Iulian Prodana, şi împrumutat alături de David Periat, a șutat în bara din dreapta lui Păduraru. Mingea i-a revenit din ricoșeu executantului dar arbitrul Gaşpar-a semnalizat din steguleț…

Ca apoi Politehnica să înscrie alte două goluri, prin Rogosic în minutul 28, din careu, după centrarea perfectă a lui Sofran de pe dreapta, respectiv prin Ignea (min. 29) – cu un şut de la 25 de metri pe jos, cu largul concurs al portarului junior Bîlc.

Din nou, același Alin Ignea avea să ridice scorul la 4-0 în minutul 32, din lovitură liberă de la 20 de metri. După care, în minutul 36, oaspeţii au beneficiat de un nou penalty, fructificat de această dată de Gaşpar, cu un şut în dreapta portarului, reducând din diferenţă. Însă Erik Gerbi a stabilit scorul pauzei, cu două minute rămase de jucat… 5-1.

Vremea s-a mai schimbat în bine pentru partea a doua, devenind mai favorabilă fotbalului, ceata a dispărut, iar cei doi antrenori, Croitoru şi Mînecan, au efectuat numeroase înlocuiri, o întreagă garnitură la ”violeți”, aproape completă la divizionarii ”C”, pentru a-i vedea si pe alţii la traebă. Mitanul secund încheindu-se cu 0-1 pentru vizitatorii din Periam, și tot dintr-un penalty, acordat în urma unui fault în careu. Şi transformat de Ionuţ Ologu cu un şut pe jos în dreapta portarului, în minutul 73.

Politehnica în repriza I: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Pamfile – Radu, Zaluschi, Ignea, Vukoje – Rogosić, Gerbi.

Antrenor principal: Nicolae Croitoru.

În repriza a II-a: Murariu – Moțiu, Bocșan, Prodan, Denis Bot – Hațegan, Olariu, Lazăr, Costea – Bîrnoi, Ursu. 

Avântul Periam: Bîlc – Buzdugan, Petric, Artimon, A. Ciobănică – Mînecan, Gașpar – Viașu, Gălățan, Mager – Chistrugă.

Antrenor principal: Cosmin Mînecan.

Au mai intrat: Holca – Tămaș, Siminiceanu, Iovanov, Bode, Periat, Olteanu, Grimmer, Denis Dan și Ologu.

Au arbitrat: Alexandru Manea – Petru Gaşpar şi Patrik Sandu.

La cald…

Nicolae Croitoru ( antrenorul principal al Politehnicii): „A fost un joc de antrenament, am încheiat o săptămână în care am încercat să reglăm anumite probleme din joc. Unele ne-au ieşit, unele nu. Am vrut să vedem şi jucătorii care nu au evoluat până acum, să le dăm şi lor minute să joace. Au venit şi doi jucători din Academie (n.r.: Denis Bot – născut în 2003, şi Daniel Olariu – din generația 2004) să-i vedem la joc, ei se pregătesc cu echipa de două săptămâni… Am înscris cinci goluri însă cred că mai este mult de lucrat, cel puţin la ce înseamnă jocul în treimea adversă. În jocurile de până acum nu ne-am creat foarte multe situaţii de gol, nu aducem suficienţi oameni în atac. Parcă aş spune că nici nu ne asumăm şutul la poartă. Însă sperăm să remediem. Jocul de la Braşov este foarte important şi vă daţi seama că suntem cu toţii preocupaţi să reuşim un joc bun şi în special un rezultat bun.”

– Aveţi şi doi jucători nou veniţi… „Sunt doi jucători care s-au pregătit săptămâna aceasta cu noi, astăzi i-aţi văzut şi la joc, sunt jucători interesanţi. Rămâne ca săptămâna viitoare să facem o analiză şi vom decide ce se va întâmpla în privinţa lor.”

Cosmin Mînecan (antrenor Avântul Periam): „Până la urmă am jucat cu o echipă de nivel superior, împotriva unei echipe bune de Liga 2. Le mulţumim pe această cale că ne-au invitat. Iar noi, chiar dacă avem marţi o etapă pe care o rejucăm, nu avem cum să refuzăm o invitaţie din partea echipei fanion a oraşului. O primă repriză în care scorul până la urmă este oarecum normal, s-a văzut diferenţa de valoare. Dar noi ne-am urmărit obiectivul, să ne facem antrenamentul şi să ne pregătim de jocul de campionat care urmează, cu Cermei. Din cauză că atunci când trebuia nu a venit ambulanţa, am făcut toate demersurile pentru a se rejuca meciul şi până la urmă s-a reprogramat. Apropo, a venit cu întârziere, am făcut dovada că maşina s-a defectat pe drum, la Şandra… Până la urmă am avut câştig de cauză. Ne aşteaptă un meci tot cu o echipă din subsolul clasamentului. Sperăm să ne revenim şi noi, pentru că din păcate nu aducem puncte şi situaţia nu este una roz la Periam din cauza rezultatelor. Dar mergem înainte şi sperăm să redresăm situaţia cât mai repede.”

Ultimele rezultate din Liga 2 și Liga 3, precum și programul viitor, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.

Fotografii de Iosif Canea

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: