Mijloc de săptămână cu alte meciuri amicale, unele chiar sub formă de cuplaj. Dar iată primele detalii și imagini, urmând a reveni și cu alte amănunte și clișee.
Așadar zi plină pe dreptunghiurile verzi, cu jocuri de verificare, inclusiv pentru echipe timişene din eșalonul III, în compania unor secund-divizionare din județe învecinate, ca de exemplu FC Caransebeş respectiv Şoimii Pâncota.
La o săptămână după ce a demarat seria partidelor de pregătire pe terenul lui CSȘ Bega, în condiții improprii, iată că CS Nuova Mamma Mia a pășit pe gazonul artificial al complexului ”Dan Păltinișanu”, remizând alb cu o secund divizionară arădeană care mai încheia cu același rezultat și în urmă cu 11 zile, tot în Timișoara, dar pe ”Colterm”, cu ACS Poli: CS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic – Şoimii Pâncota 0-0
Disputat pe terenul sintetic de la ora 14, la baza sportivă ”Dan Păltinişanu”, meciul dintre cele două divizionare din liga a doua şi a treia a oferit un duel interesant, chiar dacă a fost lipsit de goluri. Au fost în schimb bune ocazii de ambele părţi…
Pe prima am notat-o pentru ”roșii” timişeni, autor fiind Radu, în minutul 28, când a driblat portarul, dar de la 8 metri a trimis mingea peste transversală. Şi oaspeţii au ratat prin Sălăjan, care a trimis mingea în transversală de la 12 metri, în minutul 33, în urma unei pase excelente, de la Mitu.
În partea secundă, Sturza (foto), de la gazde, care a fost cel mai periculos atacant, cu nonşalanţă a ratat două situaţii de gol, singur cu portarul advers, în minutele 49 şi 57. În schimb, de la oaspeţi, Burian, în minutul 80, şi Suciu, în minutul 87, care a nimerit pentru a doua oară transversala pentru echipa sa, au trecut la rândul lor pe lângă gol.
De menţionat că antrenorul Narcis Petre nu i-a putut folosi pe Negruţ şi portarul Culda, din motive medicale.
Becicherecu Mic: Filip – Ştefanovici, Telescu, Toma, Centea, Radu, Hecsko, Zurbagiu, Hodiş, Steop, Molcuţ.
Au mai intrat: Luţă, Costea, Cioancă şi Sturza.
Antrenori: Narcis Petre şi Mihăiţă Hromei.
Şoimii: Irimia – Pantea, Suciu, Traore, Dubeştean, Dad Daniel, Mitu, Bulzan, Huţanu, Burian, Sălăjan.
Au mai jucat: Paşcalău, Simiuc, Dragalina, Maghici, Cuedan jr, Isa, Gâlcă, Lung, Voinea şi Polgar.
Antrenor: Dan Cuedan.
Arbitri: Florin Pădurean – Lavinia Bozdoc şi Brigitte Sas.
În deschidere s-a disputat meciul dintre Vulturii Lugoj şi CS Caransebeş, rezultat 0-4 (0-0), încheiat așadar cu victoria elevilor pregătiţi de Alin Artimon, prin golurile marcate de: Pârvu (în minutul 70), Negoescu (min. 72 şi 79) şi Stoica (min. 85).
Vom reveni și cu scorurile altor jocuri amicale, plus cronica meciului juniorilor B de la ACS Poli cu Cocoşul Orţişoara, inclusiv o galerie foto.