GALERIE FOTO. Lider de toamnă: Ripensia Timişoara – Voinţa Biled 3-1 (2-1)

Chiar şi fără antrenorul Cosmin Stan, suspendat 4 etape de Comisia de Disciplină a AJF Timiș și aflat după gard, în spatele băncii de rezervă a echipei sale, la timonă fiind secundul Mihăiţă Hromei, liderul Ripensia Timișoara a reuşit a treia victorie consecutivă, încheind astfel pe primul loc turul campionatului Diviziei D Timiș.

Într-unul dintre cele două meciuri disputate vineri de la ora 14 în cea de-a XVII-a și ultima rundă a turului în liga a patra județeană, etapă începută miercuri la Periam cu partida Avântul – Timișul Șag 2-0 (2-0), a fost Ripensia – Voința Biled 3-1 (2-1).

După două ocazii ale gazdelor din Ciarda Roșie, prin Mediop şi Trifu, a venit şi primul gol, în minutul 13, când Toma a centrat din lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, înalt în careu, iar Mediop a înscris de la 7 metri, lateral, învingându-l pe portarul Bogdan jr.: 1-0. Tot Mediop a avut golul doi în bocanc dar goal-keeper-ul oaspeţilor a respins din faţa lui, mingea ajungând la Trifu, care, de la 20 de metri, cu un lob, a înscris în poarta goală 10 minute mai târziu: 2-0 la mijlocul primei părți.

Nou-promovata Voința, sosită în Timișoara după o suită de 4 înfrângeri dintre care 3 la limită și una cu 3-1, a izbutit însă în replică un superb gol marcat cu capul în vinclu de Alin Stroe, cu 4 minute înainte de pauză: 2-1.

Liderul nu a mai plecat la cabine pe perioada pauzei, jucătorii luând loc pe banca de rezerve și ascultând indicaţiile antrenorului Cosmin Stan, transmise peste gard. La reluare, gazdele au atacat furibund, ratând însă prin Nanu, Mediop, Trifu sau Ungureanu, dar și cei din Biled au fost aproape de gol, cel egalizator, prin Drăguş, care a executat bine o lovitură liberă de la 20 de metri însă portarul Rădulescu a fost la post.

În minutul 82 s-a derulat un eveniment confuz, centralul Florin Albu repezindu-se spre zona marginea terenului, în zona băncii de rezerve, unde se afla căpitanul de echipă al oaspeţilor, Gabriel Drăguş, căruia i-a înfățișat cartonaşul roşu, eliminându-l din joc. După multe parlamentări cu gruparea vizitatorilor din Biled, discuții în care a intervenit și delegatul echipei gazdă, Adrian Onica, arbitrul a revenit, foarte curios, asupra deciziei…

Ultimul gol a fost marcat de Nanu din lovitură de la 11 metri în ultimul minut de joc, acordat pentru un fault asupra lui Trifu comis de noul intrat Brustureanu, care s-a ales şi cu un cartonaș galben: 3-1. Cu această a opta victorie acasă în turul Diviziei D Timiș roș-galbenii și-au asigurat cea mai bună poziție dintre divizionarele D timișene sub bradul de Crăciun.

*

Ripensia: Iulius Rădulescu – Adrian  Popa, Silviu  Francescu, Călin Toma, Andrei  Popescu – Adrian Zaluschi (min. 77, Mihai Stancu), Raul Briciu, Adrian Ungureanu (min. 70, Alexandru Herţanu) – Ndiaye Mediop (min. 89, Adrian Nechifor), Patrian Trifu, Florin Nanu.

Antrenor: Mihăiţă Hromei.

Pe bancă: Daniel Ciui, Iosif Mozoc, Ioan Păscăleanu, Ştefan Blănaru.

Voinţa Biled: Nicuşor Bogdan – Sorin Berbece, Cătălin Neag, Gabriel Drăguş, Ionuţ Nemiţanu, Dragan Paulevici, Adrian Marincu, George Spânu, Alin Stroe, Cornel Mihalache, Mircea Goagă (min. 81, Raul Brustureanu).

Antrenor: Nicu Bogdan.

Arbitri: Florin Albu – Călin Cimponeriu, Bogdan Chiorpec. Observatori: Zaharie Ciev şi Gheorghe Medişan.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: