GALERIE FOTO. Ripensia – Unirea Dej 0-0

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la meciul de fotbal Ripensia – Unirea Dej, jucat sâmbătă de la ora 11 pe terenul ”Electrica” din Timișoara în etapa a II-a din Liga 2 și încheiat 0-0, una dintre cele două remize – ambele albe, din prima parte a rundei secunde. Roșu-galbenii erau protagoniști ai unei remize și în etapa inaugurală, tot lângă Pădurea Verde, unul dintre cele două rezultate de egalitate cu goluri în runda de debut. Bănățenii câștigau primele două întâlniri acasă din campionatul trecut, 2-0 cu nou-promovata Aerostar Bacău și 2-1 cu SCM Gloria Buzău, de astă dată remizând 3-3 cu perdanta la barajul de promovare în Liga 1 și 0-0 cu nou-promovații din județul Cluj. Iar pentru elevii lui Petruescu urmează în serie alți 4 adversari pe care nu i-au întâlnit în campionatul trecut al Ligii 2, și anume la Șelimbăr, pe teren propriu cu cei din Brașov, la departamentala Clubul Sportiv al Armatei Steaua – toate nou-promovate, respectiv acasă cu retrogradata Astra, după care ieșirea la Petrolul, în etapa a VII-a. Ptimele rezultate din runda secundă și programul viitor, pe coloana clasamentelor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: