GALERIE FOTO şi rezultate! Toader, intrat la pauză, o elimină pe ACS Poli II din Cupa României, pe terenul alb-negrilor: 0-1 Giroc

Faza judeţeană Timiş în Cupa României 2014-2015 a programat marţi seară de la ora 18 etapa a-III-a iar şase dintre cele 7 dispute au fost tranşate de oaspeţi. Una dintre acestea, ACS Poli Timişoara II – CS Giroc 0-1 (0-0)…

Pe terenul 2 din Complexul sportiv Dan Păltinişanu, echipa gazdă, din liga a V-a, ACS Poli, a fost întrecută pe propriul teren de CS Giroc, din liga a-IV-a. După o repriză albă, în care ocaziile de gol au fost inexistente, finalul a fost mai dramatic şi trupa lui Orlando Trandu a dat lovitura în minutul 73, când, la o incursiune pe partea stângă a lui Moricz, acesta a centrat perfect în faţa porţii şi noul intrat Toader a înscris cu latul în poarta apărată de Andrei Filip.

Putea fi 0-2 în minutul 80 dar Mircea Bătrânu, scăpat singur spre poartă, a ratat cu nonşalanţă. Tinerii pregătiţi de Adrian Stoicov au ratat egalarea în minutul 86, prin Sorescu, mingea şutată de acesta de la 14 metri întâlnind transversala. Trei minute mai târziu acelaşi Sorescu a scăpat singur spre poartă, portarul Coca i-a ieşit în faţă, iar lobul acestuia de la 16 metri, cu poarta goală, a căzut pe plasă. Cu această victorie girocenii merg în faza următoare a competiţiei, eliminându-i pe alb-negri…

*

ACS Poli II: Andrei Filip – Motreanu, Bocşan, Todorov, Cherecheş (min. 58, Kovacs), Stoichescu (min. 52, Semenea), Scheau, Rogoveanu (min. 44, Ovidiu Filip), Sorescu, Pleşcan (min. 46, Rus) şi Livan.

Antrenor: Adrian Stoicov.

Pe bancă: Rusu, Soare şi Marin.

Unirea Giroc: Coca – Dumitru, Cocora, Trandu, Gherghel (min. 46 Toader), Duţu, Cătău (min. 67 Mircea Bătrânu), Ardelean, Moricz, Sere (min. 80 Pap), Rudăreanu.

Antrenor: Orlando Trandu.

Pe bancă: Aga, Marincu şi Soreanu.

Arbitri: Cătălin Botaş – Raul Ghiciulescu şi Cristian Pleşa. Observatori: Ioan Popa şi Gheorghe Medişan.

*

Celelalte rezultate din etapa a III-a a fazei judeţene Timiş în Cupa României

Foresta Mănăştiur – Progresul Racoviţa 2-7, Timişul Jabăr – AS Dumbrăviţa 5-2, ACS Poli II – CS Giroc 0-1, Unirea Sânnicolau Mare – Pobeda Dudeştii Vechi 0-3, Gloria Remetea Mare – Lorena Giarmata Vii 0-8, Progresul Gătaia – Timişul Şag 0-2 ( au marcat Gheorghe Sabău şi Alexandru Ionuţ), Cocoşul Orţişoara – ASU Poli Timişoara 0-3 (au marcat Sergiu Iorgovan, Răzvan Ghinescu şi Ionuţ Vucea).

Mâine la ora 11 va avea loc tragerea la sorţi pentru faza următoare, turul IV al Cupei României 2014/2015 – Timiş, şi conturarea programului complet până la finala judeţeană a competiţiei.  

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: