Gazdele și oaspeții își împart victoriile în etapa a XII-a din Divizia D Timiș, câte 4 fiecare, unele însă de pomină: 18-0 Phoenix, 1-8 Peciu Nou

În urmă cu nu mulți ani, cât încă se mai juca fotbal cât de cât și la nivel județean, rezultatele în general strânse confereau un oarecare aer de credibilitate competitivității campionatului. Însă mai mulți factori negativi, pe care AJF Timiș n-a fost capabilă să-i înlăture, din contră – exacerbându-i prin deciziile adoptate, total nejustificată fiind de exemplu balonarea numărului de participante în ”D” prin inducerea în cadru a unor grupări de umplutură ce nu-și câștigaseră dreptul de joc la acest nivel, au generat niște anomalii reflectate și în scoruri de maidan, recordul sezonului fiind semnat astăzi de lider: 18-0.  

Această etapă a 12-a în Divizia D Timiș nu a adus neapărat surprize, ci o notă de echilibru prin prisma victoriilor împărțite de gazde și oaspeți, câte 4 fiecare, completate de două remize, și în condițiile în care în patru dintre întâlniri s-au înregistrat succese la limită, dar pe de altă parte a consemnat scorul campionatului, liderul Phoenix Buziaş rotunjind un 18-0 la care Dan Silaghi şi Valentin Grigore au contribuit cu o combinată de 11 goluri în poarta celor de la Unirea Grabaţ. Iar și cei din Peciu Nou au marcat 8 goluri, în deplasare. Cât despre plăcuta surpriză Flacăra Parţa, își continuă seria victoriilor…

Semnând al treilea cel mai detașat triumf al rundei… CS Flacăra Parţa – CS Progresul 1906 Ciacova 4-1 (2-0): Ioan Făndel (min. 1 şi 77), Ciprian Ştreangă (min. 32) și Constantin Ghinea (min. 75), respectiv Marius Lazea (min. 52).

Din minutul 45, oaspeţii au rămas în 10 jucători, Florin Năstase văzând direct cartonaşul roşu pentru un fault grosolan asupra unui adversar.

Tot de 4 ori a înscris acasă și o ex-divizionară ”C”, dar s-a impus doar la limită, după ce era condusă la pauză… CSC Millenium Giarmata – ACS Fortuna Becicherecu Mic 4-3 (1-2): Sebastian Stoica, Bogdan Ferţu cu două goluri şi Florin Natanticu, respectiv Denis Tiron cu două goluri şi Alin Gîrzu.

Antrenorul Cosmin Goia a folosit următorii jucători: Putoi, Sofronea, Ursu, Putnic, Mocanu, Dincă, Francescu, Ferţu, Stoica, Natanticu, Semco. Rezerve: Florescu, Găină, Cengher, Vlăduţi.

Un alt succes la limită al gazdelor… CS Timişul Şag – CS Progresul Gătaia 3-2 (3-1): Andrei Păianu (min. 20), Ronaldinho Stoia (min. 27) şi Iulian David (min. 38), respectiv Mircea Gîtin (min. 3) şi Valentin Danci (min. 85).

Și scorul campionatului… CS Phoenix Buziaş – AS Unirea Grabaţ 18-0 (10-0).

Liderul nu a iertat, Dan Silaghi înscriind 6 goluri, Valentin Grigore 5 goluri, Beniamin Dobra două, iar Caius Marta, Florin Nanu, Alex Birău, Răzvan Rus şi Mădălin Stancu – câte unul fiecare.

Două succese la limită în deplasare…

CSO Deta – CS Comloşu Mare 1-2 (0-0): Cristian Daminuţă (min. 80), respectiv pentru învingători Crişan Şerban (min. 50) şi Deian Pecarov (min. 82).

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – CS Unirea Tomnatic 1-2 (0-2): Florin Olariu (min. 62), respectiv pentru învingători Alexandru Barany (min. 8) şi Ionuţ Pîrjol (min. 33).

De menţionat că pentru fapta comisă la sfârşitul meciului din etapa trecută de la Lugoj, Ionuţ Vucea s-a ales cu două etape de suspendare şi 500 de lei amendă.

Și două triumfuri mai mult sau mai puțin clare afară…

ACS Sânandrei-Carani – CSC Peciu Nou 1-8 (0-4): Florin Popescu respectiv pentru îmvingători Ifeany Anagor – 3 goluri, Marco Giuricici două goluri, Florin Schipor, Alex Mureşan şi Laurenţiu Copoeru.

AS FC Atletico Liebling – CS Unirea Sânnicolau Mare 0-2 (0-0).

Elevii lui Cristian Contescu au câștigat toate cele trei puncte prin golurile marcate de Andrei Manoliu (min. 70) şi Tomas Cozma (min. 80) – ambii intrați pe parcurs.

Unirea a folosit următorii jucători: Timiș – Crișan, Olaru, Florescu, Moldovan, Rusu (Pînzaru), Bizău, Galea – cpt., Banu (Manoliu), Sîrbu (Cozma), Moroșan.

Și remizele rundei…

CS Cocoşul Orţişoara-Seceani – CSM Lugoj 0-0. 

Oaspeții au ratat şansa de a continua umăr la umăr cu liderul Phoenix Buziaş după această remiză înregistrată în faţa elevilor pregătiţi de Gheorghe Chimiuc, care a spus că ”este de departe cea mai bună echipă din liga a patra…”

ACS Voinţa Maşloc – AS Avântul Topolovăţu Mare 1-1 (1-0). Gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 43, prin Cătălin Crişan, ca apoi, după două minute, acelaşi jucător să înscrie totuși înaintea pauzei. La reluare, golgheterul oaspeţilor, Sebastian Lobonea, a egalat în minutul 70.

Rezultatele tehnice și programul viitor al etapei a XIII-a, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.

+

Clasamentul marcatorilor cu minim trei goluri înscrise

22 de goluri… Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş).

15 goluri… Ioan Făndel (Parţa).

14 – Alexandru Baranyi (Tomnatic), Sebastian Lobonea (Topolovăţu Mare), Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş).

12 – Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara).

11 – Marco Giuricici (Peciu Nou).

10 – Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare) și Adrian Vlădic (Deta).

8 goluri… Ifeany Anagor (Peciu Nou) și Deian Pecarov (Comloşu Mare).

7 goluri… Răzvan Piţigoi (Topolovăţu Mare), Bogdan Moroşan (Unirea Sânnicolau Mare), Florin Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara), Vaska Dzitac (Topolovăţu Mare).

6 goluri… Beniamin Dobra (Buziaş), Alexandru Vlăduţi (Giarmata), Marius Lazea (Ciacova), Dan Raţiu (Gătaia), Osman Guzero (Orţişoara).

5 goluri… Adrian Dan (Orţişoara), Gabriel Gînju (Orţişoara), Flavius Ion (Parţa),

4 goluri… Florin Nanu (Buziaş), Alexandru Maier (Lugoj), Armin Şultz (Şag), Lucian Stoica (Lugoj), Marius Semeniuc (Parţa), Andrei Cărăbaș (Lugoj), Răzvan Popovici (Cocoşul), Alexandar Radovan (Şag), Florin Schipor (Peciu Nou), Caius Marta (Buziaş), Andrei Luca (Liebling).

3 goluri… Cristian Nicolaescu (Parţa), Andrei Hodiş (Comloşu Mare), Vlad Nicoară (Ciacova), Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Alex Nechifor (Tomnatic), Cristian Tăbăcaru (Ciacova), Adrian Fiştea (Grabaţ), Denis Dorobanţu (Parţa), Cosmin Marina (Maşloc), Răzvan Plopeanu (Tomnatic) și Laurenţiu Sein (Maşloc).

De menționat că alți 105 jucători au marcat două goluri respectiv câte unul.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Gazdele și oaspeții își împart victoriile în etapa a XII-a din Divizia D Timiș, câte 4 fiecare, unele însă de pomină: 18-0 Phoenix, 1-8 Peciu Nou

  1. bamse spune:

    Hoție pe fata la Masloc! Penalty neacordat pt Topolovat,gol din ofsaid pt Masloc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 18

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: