Istoria în 144 de ediţii a Cupei Angliei este într-atât de fascinantă cu curiozităţi care mai de care, pe măsura celei mai vechi competiţii din fotbalul mondial.
Iar încă o filă interesantă a fost scrisă sâmbătă după-amiază fie şi pe terenul unui club de liga a treia, cu ocazia unei întâlniri mai degrabă „de duzină” din 16-imile Cupei Angliei şi trecută în consecinţă cu vederea la o primă impresie.
Dar cât se poate de specială dintr-un punct de vedere echivalent unui aspect aparte.
Căci doi gemeni, Steven şi Ryan Sessegnon – crescând laolaltă de la categoria U9 în „pepiniera” prim-divizionarei londoneze Fulham, vreme de 10 ani, până au ajuns într-o bună zi a juca împreună în prima garnitură de seniori a celor din capitală – s-au trezit în schimb dintr-odată de-o parte şi de alta drept oponenţi în colective diferite.
Puşi în această situaţie prin… tragerea la sorţi.
Şi trăgând la calificarea în turul cinci al F.A. Cup sub privirile celor 3 fraţi mai mari, călătorind şi ei de la Londra.
Doi gemeni londonezi, localnici din sud-vestul capitalei, de pe Tamisa, din zona de acoperire a lui Fulham, magnetizaţi de sorţii Cupei Angliei de-o parte şi de alta pe arena cu 25.138 locuri a unui club de liga a treia din conurbaţia Greater Manchester, cu ocazia duelului eliminatoriu Wigan Athletic – Fulham FC, urmărit de 12.281 spectatori, dintre care 2.102 fani ai prim-divizionarei în asistenţă.
Ryan Sessegnon, campion continental cu Anglia la Euro U19 în 2017 într-un 2-1 final contra Portugaliei în Georgia, revenind la Fulham de la concitadina Tottenham Hotspur, pe când fratele său geamăn Steven, campion al lumii cu Anglia U17, a luat din 2023 calea nordului, la Wigan, ca fundaş stânga, momentan pe cale de revenire după o accidentare suferită la 4 ianuarie.
Cu 21 de minute… „mai bătrân” decât Ryan, conform primelor clipe ale vederii luminii zilei la 18 mai 2000. În urmă cu aproape 25 de ani.
Steven Sessegnon savurând adjudecarea laurilor la turneul final mondial U17 din India, într-un colectiv de exemplu cu Foden şi Guehi, selecţionat de Steve Cooper.
Ryan Sessegnon având a-i cuceri pe cei continentali, ca titular în ultimul act pe flancul stâng al liniei mediane, abordat acum 8 ani de insulari într-o alcătuire şi cu Aaron Ramsdale (atunci la Bournemouth) – Dujon Sterling (Chelsea), Easah Suliman (Aston Villa), Darnell Johnson (Leicester City), Jay Dasilva drept căpitan, de la Chelsea – Tayo Edun (Fulham), Andre Dozzell (Ipswich Town), Mason Mount (Chelsea), Isaac Buckley-Ricketts şi Lukas Nmecha, ambii de la Manchester City.
La vremea aceea, Ryan şi debutase deja la doar 16 ani între seniorii lui Fulham, într-o deplasare victorioasă în Cupa Ligii tot în… Londra, la Leyton Orient, Steven păşindu-i pe urme un an mai apoi, prin a debuta pentru seniorii alb-negrilor „Cabanieri” tot în Cupa Ligii şi tot într-o deplasare victorioasă la o trupă de eşalon inferior, Wycombe Wanderers.
Partidă în care Steven rămânea „integralist” iar Ryan intra spre final, gemenii semnând aşadar premiera apariţiei laolaltă în garnitura seniorilor prim-divizionarei Fulham. Şi n-aveau încă 18 ani.
Ryan având a reveni la Fulham în luna iulie a anului trecut, după ce în 2019 trecea pentru 25 de milioane de lire la concitadina Spurs, iar actualmente intrând cel mai recent de pe bancă în triumful cu 2-1 în deplasare la Newcastle.
Triumf plasându-i pe „Cabanieri” pe locul nouă în Premier League înaintea celor 14 runde finale, cu bilanţul 9 9 6 36-32 36 puncte, la doar 5 în urma campioanei Manchester City.
Despre care, venind vorba, e de subliniat apăsat că Wigan a câştigat „la viaţa sa” trofeul Cupei Angliei, dispunând tocmai de Manchester City în finala din urmă cu 12 ani cu un anumit… Costel Pantilimon lăsat pe bancă de Mancini după ce băcăuanul apăra în semifinala câştigătoare, pe când actuala prim-divizionară Fulham nu.
Iar ca povestea să fie şi mai interesantă, tocmai actualul antrenor al grupării din liga a III-a, Shaun Maloney, era executantul cornerului din care Ben Watson, abia intrat din minutul 81, decidea cu capul în primul minut de prelungiri deznodământul finalei cu Manchester City, contând pe-atunci printre alţii pe Kompany, Tevez, Aguero ori Zabaleta, iar în poartă pe Hart, înlocuitor de moment al moldavului: 1-0.
Trecând apoi doar 48 de ore iar demiterea lui Mancini fiind şi confirmată, dar mai apoi şi doar încă o altă zi iar şi retrogradarea lui Wigan din elită devenind fapt împlinit, după un 4-1 pentru Arsenal.
Rar întâmplându-se ca o prim-divizionară să retrogradeze în acelaşi sezon triumfător în finala Cupei Angliei, Wigan Athletic coborând atunci de pe scena Premier League după o şedere de nu mai puţin de opt ediţii în elită, cele mai fructuoase din istoria de nici 100 de ani a alb-albaştrilor din conurbaţia Greater Manchester, fondaţi abia în 1932, adică „mai tineri”, o raritate în longevivul fotbal englez.
În care, de la cei opt ani de Premier League, până în 2013, Wigan a pendulat periculos până la un… pas de liga a patra în 2021, sezonul trecut, abordat cu 8 puncte de penalizare, încheindu-l în 2024 pe locul 12, din 24 de cluburi participante la League One, eşalon al treilea.
În care momentan Wigan e plasată a 16-a, mai aproape de zona retrogradării, la 9 puncte, decât de play-off, la 10 puncte în urmă.
Iar tehnicianul actualei terţ-divizionare, Maloney, deschidea scorul în semifinala câştigătoare pe drumul din 2013 spre Wembley, unde trofeul era adjudecat sub bagheta unui fost jucător al clubului, Roberto Martinez, spaniol învestit antrenor şi titularizând în actul final o „mică Babilonie” cu câte 2 compatrioţi iberici dar şi scoţieni – nu doar Maloney dar şi McArthur, respectiv câte un fotbalist din Austria, Barbados, Coasta de Fildeş, Honduras, Irlanda, Paraguay şi totuşi… Anglia.
În numele căreia Wigan Athletic ajungea în acea toamnă în calitate de secund-divizionară reprezentantă în UEFA Europa League, într-o grupă cu cei din Maribor, Rubin Kazan şi Zulte Waregem.
Iar dacă Wigan, „citadelă” a rugby-ului în 13, are în palmares câştigarea în 2013 a finalei Cupei Angliei contra lui Manchester City, Fulham are în dreptul numelui ei o finală pierzătoare în 1975, cu 0-2 (0-0) în faţa concitadinei West Ham United Londra.
Acea finală, de la care a trecut aşadar o jumătate de secol, şi care era abordată de Fulham cu ex-căpitani ai Angliei în unsprezece, nimeni altul decât Bobby Moore dar şi Alan Mullery – atunci căpitan al alb-negrilor, fiind cât se poate de semnificativă prin faptul că avea a rămâne şi ultima câştigată cu o alcătuire eminamente engleză, asigurată de „Ciocănarii” de la West Ham între care se număra şi un anume Frank Lampard Sr., peste ani ajuns cu cei de pe Tamisa şi la Timişoara, în Cupa Cupelor, împotriva Politehnicii.
Trecut-au anii şi Fulham caută să emuleze forma bună din Premier League şi-n cea de-a 144-a ediţie a Cupei Angliei, a cărei finală e programată la 17 mai, în premieră în istoria sa înaintea etapei finale de campionat, şi nu conform tradiţiei, ca până acum, după ultima rundă.
Iar londonezii nu şi-au… răsturnat „carul mare” pe terenul „buturugii mici” Wigan, unde tocmai Ryan Sessegnon, jucând fundaş stânga pentru Fulham, a contribuit azi la deschiderea de scor semnată de Rodrigo Muniz la mijlocul primei reprize, tot vârful nouar al favoriţilor înscriind şi golul calificării, 1-2 în minutul 55, cu Andreas Pereira co-autor, la 5 minute după egalarea semnată de Jonny Smith pentru localnici.
La care Steven Sessegnon a rămas totuşi pe bancă, temporizată fiindu-i revenirea după accidentare, aşa cum a semnalat ferm antrenorul Maloney, explicând că nu se poate lăsa influenţat de „raţiuni sentimentale” pentru a asigura punerea faţă în faţă a gemenilor, oricât de „romantică” ar fi într-adevăr povestea dând farmec în plus reuniunilor Cupei Angliei.
Maloney căutând a-şi învinge omologul portughez al cărui antrenor secund era în urmă cu 10 ani, pe când au activat împreună la Hull City.
Iar apropo de Marco Silva, lusitanul a orchestrat calificarea „afară” a „Cabanierilor” în alcătuirea Benda – Castagne, Diop, Cuenca, R. Sessegnon – Cairney (cpt. – Berge, minutul 85), Reed – J. King (86, Smith-Rowe), Andreas Pereira (75, Adama Traore), Godo (75, Iwobi) – R. Muniz (90, Carlos Vinicius). Pe bancă rămânând la vizitatori Leno – Andersen, Jimenez şi Willian.
Aşadar şi cu Martial Godo titularizat, nimeni altul decât ex-internaţionalul englez U20 în vârstă de 21 de ani care era împrumutat în ediţia trecută de către Fulham tocmai celor din… Wigan, unde a strâns 30 de apariţii, marcând de 4 ori, după care a fost rechemat de londonezi. În lotul extins al cărora aflându-se şi un alt tânăr trecut pe la… Wigan, Antonee Robinson.
Cât despre înlocuitorul lui Godo, Iwobi, o altă frumoasă poveste din această iarnă, cu internaţionalul african protagonist, pe care o puteţi lectura AICI sub titlul „Nigerianul invincibilei în 7 jocuri în decembrie Fulham, Iwobi, la pultul propriului magazin temporar Alexpress, împărţind gratuit londonezilor cele necesare şi… curcani de Sărbători”.
*
Şaisprezecimile Cupei Angliei au început de vineri fără Arsenal – clubul cu cele mai multe trofee deţinute, 14, dar în schimb cu cea care i-a eliminat în turul 3 pe „Tunari” chiar la Londra, Manchester United, a doua în ierarhia triumfurilor finale, cu 13 reuşite, ridicând cortina acasă, – cu Leicester City.
Actuala ediţie a Cupei Angliei, a 144-a, demara la 3 august 2024 cu 745 de cluburi la start – 13 în plus faţă de campania trecută.
De sublinuat fiind şi faptul că de-acum federaţia de pe Tamisa a rupt-o în cazul F.A. Cup cu îndelungata tradiţie a rejucării meciurilor remizate în tururile propriu-zise, care rejucări erau programate în trecut până la asigurarea unei câştigătoare în timpul regulamentar de joc.
De-astă dată trecându-se direct la prelungiri şi eventualele penalty-uri. Spre dezamăgirea cluburilor “mici” şi a fanilor în general, grupările din ligi inferioare fumegând că astfel nu mai au parte de eventuale surse suplimentare de venit, în cazul unor posibile rejucări. (foto: wigantoday.net)
