Ghiroda câștigă restanța: 2-0 cu Unirea Sânnicolau Mare

ACS Ghiroda a marcat și pentru a treia oară în tot atâtea apariții oficiale din 2016 tot două goluri, însă fără a primi vreunul, în premieră în noul an, 2-0 astăzi de la ora 15 cu CS Unirea Sânnicolau Mare, într-un meci din etapa a XVIII-a a Diviziei D Timiș. Vom reveni cu galeria foto și cronica partidei, dar până atunci câteva detalii pe scurt…

Fază de joc Ghiroda - Unirea 2-0

 

Programat a avea loc în calitate de joc inaugural al returului ligii a patra timișene, vineri 4 martie, meciul ACS Ghiroda – CS Unirea nu s-a mai disputat la vremea respectivă, dat fiind terenul impracticabil, și a fost amânat pentru astăzi, 22 martie.

Într-o restanță din prima rundă a Diviziei D Timiș, desfășurată pe gazonul tare din Giarmata Vii, ACS Ghiroda a marcat după aproximativ un sfert de oră din fiecare repriză, mai întâi Florin Dochița deschizând scorul în minutul 14, în urma unui corner executat de Emanuel Pătrașcu, iar apoi același Pătrașcu fructificând o lovitură liberă în minutul 63: 2-0 (1-0).

Cu această a cincea victorie la rând în Divizia D Timiș, ACS Ghiroda s-a reapropiat pe podium de primele două clasate, cei de pe Aranca fiind în schimb la primele puncte pierdute în retur.

Etapa a XXI-a începe deja vineri după-amiază, cu jocul ACF Băban Marcel Jimbolia – Avântul Periam, fruntașele jucând sâmbătă, ACS Ghiroda dimineața pe CFR, Ripensia după-amiaza la Dumbrăvița iar Voința Mașloc – duminică după-amiază, la Murani.

Revenim…

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: