Golurile, bată-le vina! Poli, la limită dar detronat ca lider

Mircea Axente (foto) a marcat duminică unicul gol al penultimei apariţii a alb-violeţilor în 2011, la 10 minute după ce era aruncat în luptă, aducând în minutul 72 al duelului de pe malul Oltului al treilea succes stagional extern în B2. Poli s-a impus aşadar la limită în ultima etapă a turului, la Râmnicu Valcea, spre bucuria celor aproape 50 de suporteri care au înfruntat distanţa şi frigul pentru a-şi susţine necondiţionat favoriţii. Deşi au încheiat la egalitate de puncte şi golaveraj cu Gloria Bistriţa, alb-violeţii se văd la finele primei părţi a sezonului pe locul secund, din cauza golurilor mai puţine marcate faţă de cealaltă nelicenţiată. Totuşi, cele 10 puncte avans faţă de urmăritoarea Chindia reliefează diferenţa de clasă dintre ex-prim-divizionare şi „restul lumii”, conferind bănăţenilor o iarnă relativ liniştită în plan fotbalistic. Dar în cel organizatoric?

În urma succesului Gloriei Bistriţa la scor de neprezentare în dauna celor de la ALRO Slatina, Poli avea nevoie în ultima etapă a turul campionatului de o victorie la două goluri diferenţă în deplasarea la Râmnicu Vâlcea. Totuşi, aşa cum s-a observat şi în alte partide din acest sezon, elevii lui Vali Velcea au părut dezinteresaţi de poziţia de lideri ai seriei. Poliştii au făcut multe greşeli, au evoluat fără aplomb, nu s-au omorât cu firea, chiar dacă în repriza secundă au deţinut controlul în cea mai mare parte a timpului, reuşind doar un succes la limită, în condiţiile în care tehnicianul bănăţean s-a bazat pe toţi jucătorii forte.

Unicul gol al întâlnirii cu fosta echipă condusă până nu demult de actualul preşedinte al CCA, Ion Crăciunescu a fost marcat de rezerva Axente, pe fază şi exploatându-şi instinctul de atacant la mingea revenită din bară, ochită pentru al doilea joc la rând de Ricketts. Atacantul timişorean a ajuns la al 4-lea gol stagional, precedentele reuşite fiind cu FC Bihor, Mureşul Deva şi FC Argeş, şi a adus prima victorie timişoreană pe stadionul lui Zăvoi, căci, în anterioarele 12 deplasări, “alb-violeţii” scăpaseră neînvinşi numai în două rânduri, când au remizat, ultima oară în ediţia 1984/´85.

Poli a egalat la puncte şi la golaveraj pe Gloria, dar, din cauza golurilor mai puţine înscrise, va ierna pe poziţia secundă, însă la o diferenţă considerabilă, 10 puncte, de locul al treilea, semn că nimeni nu le poate împiedica pe cele două foste prim-divizionare să revină în prima ligă.

Dacă în propriul fief a fost invincibilă, Poli fiind singura echipă din primele două eşaloane cu punctaj maxim pe propriul teren, bătăile de cap pentru trupa lui Velcea au apărut în deplasare, în special cu formaţii slab cotate, cum a fost jocul cu Luceafărul Oradea, în care s-a consemnat şi singurul eşec de până acum, ori cel de la Bucureşti, când experimentul cu jucătorii tineri i-a costat pe timişoreni alte două puncte. Să nu uitam că şi anul trecut, în prima ligă, partidele cu formaţiile din partea a doua a ierarhiei i-au privat de titlul de campioni.

Partida de la Vâlcea a fost nu doar ultima a turului de campionat ci şi ultima dinaintea sărbătoririi a 90 de ani de la înfiinţarea clubului “alb-violet”, de pe 4 decembrie, o sărbătoare umbrită de retrogradarea la “masa verde”. Un licăr de lumină ar putea fi însă amplificat de ceea ce devine cea mai importantă întâlnire din acest sezon, Poli – Gaz Metan Mediaş, în sferturile Cupei României.

CSM Râmnicu Vâlcea – Poli Timişoara 0-1 (0-0)

Stadion Municipal (ora 14), teren bun, timp răcoros, spectatori 2.000.

A marcat: 0-1 Axente (min. 72), care a reluat în plasă de la un metru, cu poarta goală, din poziţie centrală, după ce şutul lui Ricketts nimerise bara laterală.

Vâlcea: Tufişi – Zaharia, Popescu, Plecanciuc (c), Vătăjelu (Alexandru, 89) – Roşca, Mitu (Vlăduţ, 78), Stoica, Văduva (Vasile, 63) – Pribac, Gogoşoiu. Antrenor: Marius Mitu.

Poli: Lepmets – Mera, Scutaru (c), Florin Ilie, Sepsi – Chiş (Tameş, 37), Dobricean (Fuchs, 80), Gorobsov, Curtean (Axente, 62) – Goga, Ricketts. Antrenor: Valentin Velcea.

Arbitri: Cătălin Popa (Piteşti) – George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu).

Observatori: Nicu Florescu (Sibiu), Nicolae Pantea (Bucureşti).

Cartonaşe galbene: Popescu (24), Mitu (72) – Dobricean (37).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: