Gyuri Stoianov, două goluri ca jucător de câmp, inclusiv din penalty. Oaspeții, 5 victorii. Divizia D Timiș, intermediara 27: rezultate, marcatori

Runda a 27-a a Diviziei D Timiș, din Săptămâna Mare, s-a disputat joi de la ora 17, cinci victorii aparținând oaspeților, printre care și fruntașele umăr la umăr Ripensia și Voința Mașloc, cu triumfuri la zero, iar numai 3 gazdelor, incluzând scorul zilei.

S-au marcat 38 de goluri în opt partide, dintre care 21 de către vizitatori.

Cocoșul, a doua înfrângere consecutivă clară la zero. Cocoșul Orțișoara – Ripensia 0-4 (0-2): Mediop 14, Nanu 27 – penalty, Briciu 48, Călin Toma 73. Liderul, victorii pe linie la zero, cu o excepție, un succes cu gol primit, 2-1 cu ACS Poli II.

ACS Poli II – Unirea Sânnicolau Mare 1-4 (1-1): Andrei Sîntean 39 / Cătălin Crișan 30, Flavius Tulcan 75, Andrei Cărpinișan 87, Angelo Olteanu 90. Unirea, a treia victorie la rând dar și neînvinsă în ultimele 6 etape. Revenim din Complexul ”Dan Păltinișanu” cu caseta tehnică și fotografii.

Scorul după-amiezei. ”Verzii”, prim succes după 6 etape de ”secetă”. ACS Dumbrăvița – CFR 8-0 (3-0): Lazăr Rădulescu 14, 35, 84, Silviu Bălace 40, 55, Alin Paleacu 62, Alexandru Vlăduți 74, 90.

Progresul Gătaia – Voința Mașloc 0-2 (0-1): Iulian Șuleap 25, Mircea Șchiopu 60. Barburescu, eliminat în minutul 85 pentru două cartonașe galbene. Tot de la gazde, delegatul Manu Roșu, eliminat în minutul 86 de centralul Cătălin Botaș.

ACF Băban Marcel Jimbolia – Timișul Șag 2-3 (1-1): Robert Chiper 40, 46 – penalty / Bogdan Moroșanu 32, Marius Călin 47, Iulian Muntean 62. Timișul, prim triumf în deplasare după 20 de etape.

Cel mai clar triumf în deplasare al intermediarei, obținut de ocupanta locului 3. Arsenal Flacăra Făget – ACS Ghiroda 0-5 (0-3): Sebastian Budur 5, 68, Cosmin Mancaș 24, Brian Filimon 40, 89.

Peciu Nou – Avântul Periam 3-1 (0-0): Ciumacenco 71, 79 – ambele din penalty, Hoța 74 / Handrache 61 autogol. Peciu Nou, primă victorie după 7 etape, Avântul – stopată după 4 etape.

AS Murani – Pobeda 3-2 (3-1): Raul Costescu 3, 56, Stelian Argatu 45 / Gheorghe Stoianov 55, 78 – penalty. Stoianov a evoluat ca jucător de câmp și a atins cota de 10 goluri înscrise în actualul sezon. ”Bulgarii”, fără victorie în 4 etape, AS Murani – la a doua la rând acasă.

Rezultatele rundei, clasamentul la zi și programul etapei a 28-a, pe coloana dreaptă. Revenim cu mini-cronica de la ”Dan Păltinișanu” și rezultatul liderului CFR în întrecerea feminină, iar mâine cu meciurile din C4, dintre care derby-ul ASU Politehnica – Performanța Ighiu difuzat în direct LIVE TEXT. 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: