Fotbalul şi-a reintrat în drepturi în prima duminică din 2025, jucându-se în Premier League, Serie A şi Ligue 1 dar şi pe prima scenă din Grecia, Portugalia şi Turcia, precum şi-n Scottish Premiership, nu-n ultimul rând în 16-imile Cupei Spaniei. Rapid tur de orizont.
În Premier League, liderul din UEFA Champions League, Liverpool FC, a remizat acasă 2-2 (0-0) cu Manchester United, „Cormoranii” deţinând 6 puncte avans în frunte faţă de vicecampioana Arsenal, care remiza sâmbătă 1-1 la Brighton, dar „roşii” lui Arne Slot şi având un meci mai puţin jucat, în deplasare la concitadina Everton, încă nereprogramat.
Iar şi-un alt 2-2 s-a înregistrat duminical în Premier League, la Londra, în Fulham – Ipswich Town. Sâmbătă, Radu Drăguşin era înlocuit la pauza jocului cedat acasă de Spurs, 1-2 (1-2) cu Newcastle United, pe londonezi aşteptându-i miercuri turul pe propriul teren al semifinalelor Cupei Ligii, cu Liverpool.
Tot în insulă, dar în Scottish Premiership, puţin a durat bucuria lui Glasgow Rangers în urma depăşirii cu 3-0 a liderului concitadin Celtic joi 2 ianuarie.
Căci duminică, la Edinburgh, jucând pe terenul celei de-a 7-a clasate, Hibernian, Hagi&Co au risipit avantajul de 0-2 luat rapid prin Hamza Igamane în minutele 4 şi 19, „verzii” localnici egalându-i în faţa a 17.359 spectatori prin veteranul Boyle din penalty-ul provocat tocmai de „tricolor”, intrând în Josh Campbell în minutul 61, după ce tot Boyle reducea din handicap în minutul 32.
Hagi, co-autor la deschiderea scorului, avea a fi şi schimbat în minutul 70, cu Cortes, tot atunci intrând şi Danilo în locul lui Bajrami, iar un minut mai apoi, tot la „albaştri”, şi King în locul lui Sterling, în apărare, însă, deşi marocanul Igamane semna hat-trick-ul în minutul 74, 2-3, Bushiri avea a egala şi el pentru Hibernian Edinburgh, 3-3 în minutul 83.
Încât Rangers n-a învins în deplasare nici pentru a treia oară la rând în perioada Sărbătorilor, şi de fiecare dată la localnici din zona mediană a clasamentului, ce-i drept „verzii” lui David Gray fiind în formă, neînvinşi de 6 runde.
Belgianul Clement, de la cîrma „albaştrilor”, n-a schimbat unsprezecele de start din victoria cu 3-0 cu Celtic, amuţindu-şi astfel şi criticii care se arătau contrariaţi de „principiul rotaţiei” la Gers, iar secund clasaţii au început şi de-astă dată bine, totuşi o noutate în condiţii de deplasare, însă tot n-au evitat a încasa măcar de două ori pe teren advers, până la urmă chiar de 3 ori.
De 3 ori încasând apoi şi învingătorii lui Rangers înaintea Anului Nou, de la Saint Mirren Paisley, 3-0 (2-0) la liderul Celtic, redesprins la 13 puncte, Kuhn semnând o „dublă”.
În celelalte jocuri, Dundee United – Hearts 0-1, Kilmarnock – Ross County 0-1, St. Johnstone – Dundee FC 1-3 şi Motherwell – Aberdeen 2-0.
În Italia, în Serie A, AS Roma a tranşat rapid derby-ul local, 2-0 (2-0) cu SS Lazio, Pellegrini şi Saelemaekers înscriind în minutele 11 şi 18.
În celelalte meciuri duminicale, Monza – Cagliari 1-2, AC Torino – AS Parma 0-0 şi Lecce – Genoa 0-0, după ce sâmbătă Fiorentina – Napoli se încheie 0-3, Venezia – Empoli 1-1 şi Verona – Udinese 0-0.
În Franţa, în Ligue 1, duminică, Marseille – Le Havre 5-1, Lens – Toulouse 0-1, Strasbourg – Auxerre 3-1 şi Angers – Brest 2-0.
În Portugalia, în Primeira, Estrela – Estoril 2-4, Casa Pa – Famalicao 1-1 şi Santa Clara – Farense 0-0.
În Grecia, PAOK Salonic a pierdut cu 2-1 (1-1) la Atena după ce Zivkovic deschidea scorul pentru oaspeţi în minutul 2, „verzii” egalându-i tot în primul sfert de oră iar Ounahi dându-le lovitura tot în minutul 90, după o jumătate de oră jucată de vizitatori în 10, fără Baba, eliminat.
În rest, Volos – AEK Atena 2-4, Aris Salonic – OFI 0-2, Atromitos – Asteras Tripolis 0-1 şi Levadiakos – Panserraikos 1-0.
Peste Egee, în Turcia, Fenerbahce – Hatayspor 2-1, Bodrum – Kayserispor 1-1 şi Kasimpaşa – Gaziantep 2-2.
În fine, mai multe calificări semnate tot în deplasare şi duminică din 16-imile Copa del Rey, în Spania: Cartagena – Leganes 1-2, Ponferradina – Real Sociedad 0-2, Racing Santander – Celta Vigo 2-3. În celelalte meciuri eliminatorii, Elche – Las Palmas 4-0 şi Ourense – Real Valladolid 3-2.
Sâmbătă, Barcelona se califica la Barbastro cu 4-0 iar Atletico Madrid la Marbella cu 1-0, în schimb Athletic Bilbao doar la lovituri de departajare la Logrones, cu 4-3, după un scor alb.
În alte întâlniri, Huesca – Real Bets 0-1, Tenerife – Osasuna 1-2, dar şi o calificare acasă: Almeria – Sevilla 4-1. Foto: hibernianfc.co.uk