Implantul federal în seria vestică nepromovat pe teren din D Hunedoara ci invitat de către FRF în Liga 3 îşi face golăneşte de cap la Timişoara aidoma trupelor minereşti în socialism acasă în Valea Jiului, cu concursul lui Adelin Pavel din Osica de Jos, Olt

„Fotbalul modern dăunează grav fenomenului ultra”, un mesaj realist şi adevărat purtat de fanii viola pe arenele ligilor 2 şi 3, e cât se poate de valabil şi cu referire la modul cum promovează FRF acest „fotbal modern”, dăunând grav integrităţii şi credibilităţii propriilor întreceri, între exemplificările în acest sens numărându-se şi acordarea dreptului de participare la un nivel superior unor cluburi care nu-şi dovedeau meritele pe teren, prin joc, în baza criteriilor sportive, ci sub formă de invitaţii „la masa verde”, generând distorsionări ale spiritului competiţional.

Ceea ce a tot iscat iarăşi şi din nou peste ani Federaţia Română de Fotbal, iar în 2024 una dintre beneficiare a fost campioana Diviziei D Hunedoara, care, deşi a fost învinsă fără drept de apel la barajul de promovare din iunie în Liga a III-a, cu 3-0 în judeţul Arad, în manşa din Valea Jiului înregistrându-se doar un 0-0, a fost totuşi ridicată de către FRF pe uşa din dos în eşalonul terţ.

Iar capac la toate, nepromovatei pe teren nu doar că i-a fost croit peste vară un loc totalmente nemeritat în Liga 3 în baza criteriilor sportive, dar nici n-a fost repartizată într-o aceeaşi serie, cum ar fi fost firesc şi normal, lângă colega tot din Valea Jiului, CSM Jiul Petroşani, concurentă în grupa sud-vestică, mai pretabilă fără doar şi poate din punct de vedere regional-geografic şi-n cazul în speţă – cel al Minerului Lupeni, ci i-a şi fost creată o breşă convenabilă sub forma unui implant în seria vestică, una abordabilă şi accesibilă. 

În care trupa ieşită din şut să-şi poată face de cap.

Dar mai ales să dovedească tuturora cât de mult ar merita de fapt clubul nepromovat să evolueze în Liga a III-a.

Ori campioana Diviziei D Hunedoara poate să se şi dea peste cap pe luciul apei, căci, orice-ar face şi oricâte aşa-zise „dovezi” ar tot strânge pe parcurs, tot o grupare care n-a marcat absolut deloc la barajul pierzător de promovare rămâne.

O nepromovată căreia i-a fost pus la dispoziţie liftul federal între divizii, în baza schemei „un loc pentru un vot” din mizerabilul fotbal românesc „al lui 272-0”, dintr-o societate curat-murdară şi coruptă mental până-n măduva oaselor.  

În care absolut orice este posibil pe fondul hoţiei tipic româneşti, inclusiv a pierde la un scor de neprezentare în iunie barajul de promovare, şi totuşi a juca din august la nivelul la care nu puteai accede prin propriile forţe şi-n baza criteriilor sportive, a spiritului competiţiei, a rezultatelor din teren.

Bineînţeles, nimeni nu spune că sistemul competiţional federal e bun în cazul negării dreptului campioanelor divizionare „D” de a promova direct în Liga 3 în baza câştigării seriilor judeţene – ceea ce ar fi normal şi firesc în cazul laureatelor la capătul unui întreg sezon, dar dacă formatul la care ţine FRF presupune baraje de promovare, oricât de nedrepte ar fi, atunci ar fi corect a le fi şi respectat deznodământul.

Sau altfel de ce s-ar mai şi organiza aceste baraje!?

Pentru ca învingătoare şi pierzătoare, în această speţă ACS Viitorul Arad şi învinsa din Valea Jiului, să joace totuşi laolaltă din august în Liga 3!?

Un nonsens aberant al absurdităţii generale a tranziţiei României de la nivelul unui stat independent autonom în 1989 fără datorii externe, la cel actual, cu o datorie externă conform BNR de aproape 181 de miliarde de euro conform ultimului anunţ din iulie, şi-n orice caz în continuă creştere.

Iar în această văgăună s-a picat nu altfel decât prin furtul propriei căciuli, prin nenumăratele nelegiuiri încuviinţate ca mod existenţial în România oripilantei mentalităţi a ticăloşiei laşe şi cu capul plecat fără pic de coloană vertebrală, adoptarea şmecherească a foloaselor necuvenite intrând în sângele naţiei pe fondul tragediei conştiinţelor, conturată postbelic sub egidă „populară” şi-n socialism. 

Fotbalul atât predecembrist – cel inclusiv cu trupe muncitoreşti şi aşadar şi de extracţie minerească făcându-şi numărul acasă în lungul şi latul ţării, bine-nţeles şi-n Valea Jiului, cât şi cel postdecembrist – cu mizerabilele reflexe din socialism ceva mai şlefuit exersate, fiind doar o oglindă fidelă a marasmului moral din societate, a falimentului moral al acesteia, copie fidelă după chipul şi asemănarea sa. 

Ce-atâta spirit de fair-play şi respect pentru competiţii, din moment ce peştele de la cap se împute iar tocmai FRF este cea care nu-şi respectă întrecerile şi încuviinţează din interes vrute şi nevrute!?

Încât prea puţin contează şi că o trupă din Valea Jiului n-a promovat pe teren iar o vecină a sa din Valea Jiului e oricum într-o altă serie – mai potrivit implicată în cea sud-vestică, din moment ce FRF a intuit un potenţial culoar spre play-off şi chiar spre un eventual baraj pentru liga a doua invitatei sale cu liftul în Liga 3.

Încât chiar şi mult mai puţin contează că Valea Jiului a fost ucisă economic postdecembrist prin tăierea la fier vechi a industriilor sale de tradiţie, ca parte notabilă a „găurilor negre” ale României alunecând implicit spre masiva datorie externă, dar mai ales ucisă – şi mai grav! – identitar şi spiritual în raport cu activităţile care-i aduseseră în timp onoare, mândrie şi un rost autentic de-a fi, căci dacă tot a fost căsăpită şi e „moartă” industrial din perspectiva domeniilor de faimă ale zonei, atunci să se pună de-un fotbal, dar nu aşa. oricum, prin promovarea cinstită pe teren, ci prin furişarea pe uşa din dos, lăsată înadins întredeschisă de către FRF.

Încât s-a ajuns şi-aici, ca nepromovata din fruntea Diviziei D Hunedoara să debuteze totuşi la 31 august 2024 în Seria 9 vestică din Liga 3, start cu grijă proptit de centralul ardelean Iviniş din Zlatna, aşadar tot dintr-o zonă ex-minerească, rezultând un 2-2 tras de păr cu SSU Politehnica Timişoara, la capătul unui meci care n-ar fi trebuit să aibă loc.

Pentru că trupa din Divizia D Hunedoara n-avea de fapt ce să caute în Liga 3, sub nicio formă ţinând de criteriile sportive ale competiţiilor fotbalistice. 

O intrusă acceptând fără pic de conştiinţă „asistenţa socială” din partea FRF. O asistată atrăgându-şi foloase necuvenite. 

Şi care, aspect esenţial, atât a înţeles, căci atât se şi poate înţelege între nenumărate perechi de urechi, că ar repara cumva prejudiciul de credibilitate prin a dovedi în Liga 3 că şi-ar fi meritat într-adevăr locul la respectivul nivel. 

Ori nu aşa se procedează, cei in cauză evitând şmechereşte însuşi sâmburele problemei.

Căci din moment ce trupa „din Vale” n-a promovat când avea prilejul conform competiţiilor FRF, la baraj, iar atunci avea de dovedit dacă merită sau nu să urce în Liga 3, nu mai are ce alte dovezi ulterioare să aducă în sensul că ar merita totuşi să concureze pe palierul terţ.

L-a ratat, pierzând. 

Dar pentru că în România orice este posibil, şi-această trupă şi-a urmat parcursul în Seria 9, ajungându-se şi-aici. La ora returului de astăzi de la ora 14 pe „Electrica” din Timişoara, la revederea cu SSU Politehnica în runda inaugurală din partea a doua a sezonului regulat. 

La fel, un meci care n-ar fi trebuit de fapt să aibă loc nici lângă Pădurea Verde.

Pentru simplul motiv definitoriu că trupa din Divizia D Hunedoara n-avea de fapt ce să caute în Liga 3, sub nicio formă ţinând de criteriile sportive ale competiţiilor fotbalistice. Nepromovată fiind.

Şi chiar nu merge aşa în fotbalul adevărat, nu cel plin de mimetism din România, ca o trupă nepromovată să se gătească totuşi peste vară pentru eşalonul superior, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă n-ar fi pierdut barajul de accedere.

Nu, nu.

În alte ţări îţi aştepţi rândul pentru o nouă tentativă de promovare, şi încerci din nou, dinspre liga a patra spre eşalonul 3. 

Dar în România unii se cred mai presus decât ceilalţi, de legile scrise şi nescrise ale sportului, mai îndreptăţiţi a accesa anumite portiţe întredeschise, cu un soi de sfidare a aproapelui, iar asta doar pentru că şi-ar fi „făcut echipă” peste vară.

Putea a-şi face şi o sută de echipe, căci mai întâi trebuia a promova.

Aşa cum trupa din „D” Hunedoara poate aduce oricâte milioane de dovezi ulterioare, cum că ar merita să joace în Liga 3, căci tot o nepromovată pe teren rămâne, orice-ar face. Faptele din iunie vorbind de la sine şi fiind evidenţiate sub forma înscrisurilor rezultatelor clare şi limpezi din glasul sec al cifrelor de pe www.frf.ro – care nu se pot şterge, 0-3 şi 0-0, indiferent de răstălmăcirile croite de FRF. 

Iar tocmai asta şi numai asta au încercat morţiş la un nivel subconştient sâmbătă de la ora 14 pe „Electrica” a demonstra şi actualii trimişi roş-negri pe teren ai trupei nepromovate, a dovedi printr-un rezultat favorabil că-şi merită locul în mlaştina Ligii a III-a. 

Supramontaţi cu-atât mai mult a dovedi sub forma unui rezultat pozitiv după acel nu într-atât de „convingător” 2-2 din tur din vale. 

Dar chiar nu se-nţelege că oricâte dovezi demonstrative ar aduce, nepromovata din „D” Hunedoara nu mai poate schimba lucrurile în sensul de a convinge!? Reaua sămânţă în planul conştiinţei spirituale fiind deja sădită din iulie, august. 

Dar nepromovata deficitară la construcţia jocului, şi cu rezultatele modeste în consecinţă pe teren propriu, unde ar avea de desfăcut apărări vizitatoare, s-a ambalat la culme lângă Pădurea Verde de o manieră adesea nesportivă, pentru a dovedi ce bună şi merituoasă divizionară „C” ar fi. 

Făcându-şi pe alocuri golăneşte de cap la Timişoara, aşadar chiar în deplasare, aidoma trupelor minereşti acasă în Valea Jiului în socialism.

Iar totul cu concursul neprecupeţit al lui Adelin Pavel din Osica de Jos, din judeţul Olt, trimis de CCA ca arbitru la jocul din etapa a X-a, una abordată de trupa din Valea Jiului fără a fi primit vreun gol pe teren advers în întreg turul sezonului regulat în Liga 3. 

Ce-o fi consemnat observatoarea de arbitri Alina Mihoc din Arad pe marginea manierei mai mult decât cu tentă a olteanului în favoarea trupei „merituoase” din Valea Jiului, e mai uşor de intuit, dar cert e că noii recruţi roş-negri cu tot cu jucători de culoare ai grupării hunedorene cât şi centralul Pavel au făcut cam ce-au vrut pentru a „ieşi bine”. Pentru cine trebuie, pentru cei în căutare de dovezi demonstrative. 

Triumfători pe teren într-un meci care n-ar fi trebuit să aibă loc dar pierzători la scor în planul moral mai mult decât esenţial şi mult mai important al trecătoarei existenţe pe pământ, atrăgându-şi implicit nişte păcate despre care habar n-au pe fondul lipsei de conştiinţă, iar cu-atât mai mult la modul aproape de-a dreptul murdar în care s-a procedat pe pielea unei foarte tinereşti trupe alb-violete a Politehnicii Timişoara. 

Căci după ce nepromovata pe teren din „D” a fructificat în minutul 29 prin Dulap o fază fixă în care „a înălţat zmeul” de la mare distanţă, apoi, la adăpostul avantajului a căutat treptat a-şi apăra avantajul de o manieră tot mai discutabilă, având în Pavel un al 12-lea jucător. 

Făcându-le propriu-zis jocul invitaţilor FRF în Liga 3. Un central trimis de CCA al FRF nu putea proceda altfel cu o invitată a Federaţiei Române de Fotbal.

Şi-a tot greşit într-un singur sens, împotriva mult mai tinerei şi necoapte trupe „studenţeşti” dintr-un centru universitar, oglindirea de pe „Electrica” fiind una fidelă stilului bolşevic-marxist-leninist şi comunistoid al urii implementate adânc predecembrist în România în dauna exponenţilor a tot ceea ce era intelectualitate, cu muncitorimea „populară” pe post de cozi de topor ducând încet şi sigur la teribila răsturnare a valorilor din pseudosocietatea actuală.

Că un tinerel din Osica de Jos a Oltului a fluierat aşa cum a fluierat în favoarea unora ieşiţi parcă de la un anumit moment dat din şut, şi care şi-au dat toată arama pe faţă, de trupă care n-ar avea într-adevăr de fapt ce căuta absolut deloc în Liga 3, constituie o schijă în timp a veritabilei uri proletare îmbibate în suspiciune la adresa reprezentanţilor intelectualităţii, exersată atâtea decenii în socialism în România, şi care a rămas latentă la nivel societal în ţara noastră.

Iar că schija a fost proiectată tocmai în Timişoara, cu-atât mai mult drept dovadă că unii n-au deloc limite şi nici ruşine în ceea ce imoral şi neprincipial înfăptuiesc, fără pic de conştiinţă.

O talpă murdară de maidan, aplicată de oaspeţi pe când se simţeau deja cu sacii-n căruţă şi vroiau a face din mai tinerii parteneri de întrecere nu doar nişte învinşi prin prisma rezultatului, ci şi „bătuţi” capac la toate, dovedind adevărata faţă a nepromovatei pe teren.   

Care se dedase la destule şi până atunci, din tot arsenalul mizerabil al „fotbalului lui 272-0”, sub acoperirea oferită de arbitru. 

Care, în prelungiri fiind talpa aplicată de Crăciunesc, prea grosolană pentru a fi trecută cu vederea, a făcut pe „cel drept” prin a-i arăta pe bună dreptate cartonaşul roşu, într-un gest prin care căuta a-şi spăla păcatele, dar şmechereşte, dat fiind că nu mai erau multe de făcut în puţinul timp rămas din partea Politehnicii în dezavantaj.

Fie şi dintr-odată în avantaj numeric.

Chiar dublu, pentru că dintr-un grup de roş-negri care mai aveau încă şi tupeul de a protesta pe lângă arbitru pentru acordarea cartonaşului roşu, deşi talpa în spate fusese grosolană de-a dreptul pe fondul unui joc pseudobărbătesc dar de fapt de… „Judeţ” al trupei de liga a patra, Ciucurescu s-a remarcat în mod deosebit prin a fi recidivist, primind şi-al doilea cartonaş galben şi fiind şi-acesta eliminat.

Fără a nu-şi pune poalele-n cap, căci, spre marginea terenului, a vociferat înspre tribuna I şi a gesticulat în genul „hai jos să ne frigem”, completând tabloul execrabil al golăniei antisportive şi total lipsită de fair-play din partea învinsei morale a jocului şi a sezonului, trupa de „D” din vale.

Iar nici la final, odată „dovedind” acel nimic, un jucător al trupei hunedorene de „D” nu s-a abţinut să nu lanseze la rândul său câte-un gest spre cealaltă tribună, a doua, cu fanii viola în asistenţă, capac la toate mizeriile la care s-a dedat invitata FRF în Liga 3.

Mai exact în Seria 9, unde Pavel din Osica a avut sâmbătă după-amiază rolul său pe „Electrica” pentru a rezulta şi întâia înfrângere acasă a Politehnicii în actualul campionat. 

Trupa mai tânără şi necoaptă, mai fragedă şi neexperimentată, fiind „făcută” şi golăneşte de combinata federală în 12 cu invitaţi nepromovaţi şi un nedrept „împărţitor al dreptăţii”. 

Care pur şi simplu a răsturnat decizii vizibile cu ochiul liber, alegându-le în favoarea oaspeţilor, dar şi fiind pe cât de scrupulos cu putinţă la adresa poliştilor. 

Câştigători morali ai unui meci în care-au făcut atât cât şi putea întreprinde o tânără trupă de locul 6 şi în plină construcţie şi cu juniori de-ai locului, în orice caz nu cu implanturi de culoare, drept altă dovadă că nepromovata din „D” n-are nicio treabă cu dezvoltarea fotbalului românesc, ci cu rezultatele imediate, bazându-se pe străini de forţă. 

Polişti depăşiţi în fel şi chip cu arbitrul, fără a enumera cascada şi evantaiul şmecheriilor la care s-au dedat reprezentanţii clubului nepromovat pe teren, tragerile de timp fiind chiar cele mai inocente din arsenalul etalat lângă Gara Mică. 

Dar polişti şi loviţi într-una ca urmare a unor intrări de maidan ce i-ar face a roşi până şi pe purtători de crampoane de pe sate. 

Loviţi însă tocmai pe final, când laşii odată cu sacii-n căruţă simţeau c-ar mai avea de aplicat, capac la toate, şi niscaiva poliţe.

Neobrăzarea, tupeul şi neruşinarea mergând mână-n mână cu lipsa conştiinţei spirituale, de unde şi neajunsul fundamental din percepţia nepromovatei din „D” Hunedoara, de a înţelege că nu merita folosul necuvenit al locului în Liga 3. 

Ceea ce a şi dovedit din plin prin modul golănesc în care a ales a-şi apăra pe final avantajul de 0-1.

Trupa din vale de liga a IV-a nedovedind aşadar că ar merita care cumva să joace în Liga 3, indiferent c-a câştigat, ci tocmai că nu-şi merită acest loc, la maniera în care s-a manifestat. Cu concursul plin de înţelegere din partea lui Pavel din judeţul Olt. 

Acest „Poli” – Minerul la Timişoara a dovedit mai ales altceva, şi-anume că socialismul profund adânc impregnat în ADN-ul naţiei n-a murit deloc, socialism alimentând predecembrist şi jocul „muncitoresc la rupere” inclusiv din partea unor trupe „minereşti” dragi fiului suprem de pantofar, ci este pur şi simplu reciclat de „urmaşi” fără exagerare mai siniştri în convingerile lor limitative pe linia „noi muncim, noi nu gândim”. 

Şi care nu s-ar opri la o adică din nimic în căutarea atingerii scopului indiferent de mijloace. 

A fost o mizerie oglindind fotbalul curat-murdar „al lui 272-0”, în care FRF asta a reuşit a genera, un culoar prefabricat în C9 nepromovatei pe teren în iunie care „şi-a tras” peste vară echipă pentru a tinde nu doar la play-off-ul seriei vestice, ci chiar la baraj. 

Fiind bineînţeles şi vina pasivităţii „gentililor”, care la fel de bineînţeles că, din partea unui club studenţesc deşi greu încercat şi nedreptăţit predecembrist, au votat totuşi în favoarea unor asemenea conducători federali capabili de a avea aşa invitaţi.

Ori somnul raţiunii naşte monştri, starea de veghe fiind condiţie de căpătâi într-un centru universitar.

Dar la urma urmei pentru asta s-a murit în băi de sânge pe străzile Timişoarei în 1989, pentru a ne înfige neciopliţii impetuoşi fără dubii „democraţia” pe gât.

Doar că tocmai tinerii şi juniorii polişti viola nu meritau un asemenea tratament, fiind băgaţi „la înaintare” pentru a scoate castanele din foc. 

Juni miei la tăiat în faţa unei trupe parcă ieşită de la un moment dat din şut şi „băgând material” ca pe sate. Ăsta-i fotbalul lui 272-0 cu dovezi demonstrative.

Nemeritând de fapt niciun loc în Liga 3 această profitoare trăgând după foloase necuvenite. 

Şi-n faţa căreia poliştii chiar s-au ţinut tari, în limita posibilităţilor, în notă relativ minoră în repriza I, controlată fără a se evidenţia de echipa mai matură, dar de o manieră mai dezinvoltă la reluare, când Marincu, oricum nu în plenitudinea forţelor încă din start, îi lăsa locul lui Boariu, Erceanu trecând pe celălalt flanc al liniei mediane.

De unde şi era croită o centrare de… gol în minutul 55, Amariei apărând de pe dreapta la colţul lung cu un imprecis voleu peste poartă care măcar dovedea că îşi revenise după periculoasa accidentare din minutele precedente, când suferise o dislocare de umăr, chiar la ceas aniversar, al serbării zilei de naştere. 

Iar tot sărbătoritul a fost mai aproape de… 1-1 şi cu un stâng la colţul lung, alegându-se însă doar cu un corner, după care, în minutul 58, şi fundaşul central Vlaicu îşi încerca şansa cu dreptul, de la 25 de metri, dar pe portar.

„Poli” totuşi se dezmorţise şi căuta măcar acel gol marcat ca notă maximă acasă în acest campionat, dar nu chiar în toate meciurile, căutând egalarea pe care o semna de două ori în tur în vale.

Şi alta ar fi fost poate soarta jocului dacă Pavel ar fi judecat drept şi nu părtinitor în favoarea invitatei federale faza din minutul 67 în care portarul Raţ a ieşit pentru a-l stopa neregulamentar pe Istratie, dar tocmai de aceea, pentru că meciul ar fi putut urma o altă albie inconvenabilă invitatei, şi centralul din Olt n-a decis ceea ce se impunea. 

Cu privire la goalkeeper-ul vizitatorilor, dimpotrivă, Istratie fiind cel identificat ca fiind autor al infracţiunii. 

Oaspeţi scăpaţi cu faţa curată, gazde apelând şi la Avramescu în locul închizătorului Pureca, ca modificare în sensul forţării egalării, la care şi vizitatorii efectuau o primă schimbare. 

Gălan l-a mai aruncat în luptă, şi tot mai mult o luptă şi era, şi pe Grancea în locul lui Popa, din minutul 77, fără însă ca poliştii să mai aibă aceeaşi clarviziune şi limpezime ofensivă dinspre finele primului sfert de oră după pauză, cele mai bune momente ale lor.

Tempo-ul favorabil localnicilor fusese „placat” în fel şi chip de nepromovata pe teren cu ajutorul lui Pavel din Osica de Jos, tăiat fiind vântul din pânzele timişorenilor mai fragezi, la care campioana Diviziei D Hunedoara şi-a permis a-l retrage pe unul dintre jucătorii de culoare, Baidoo, schimbat din minutul 84 cu unul cu… mască facială, Bănceanu, pe când şi fundaşul lateral alb-violet Nagy era înlocuit cu Hus.

Poliştii sperând şi-n prelungiri dar fiind până şi loviţi pur şi simplu pe la spate într-un gest golănesc la care Pavel nu mai putea închide ochii, scoţând cartonaşul roşu, când apele erau însă deja limpezite, calcul asumat.

S-a petrecut ceea ce trebuia în favoarea invitatei FRF cu culoar şi perspective spre play-off-ul Seriei 9, clasamentul la zi după etapa a X-a şi programul viitor fiind accesibile pe coloana rezultatelor secţiunii Fotbal. Iar „violeţii” au în program tocmai ieşirea la Pecica, arădeană imprevizibilă pe fondul reculului de dată recentă.

„Poli” a fost adesea mişeleşte furată ordinar la viaţa ei la Timişoara, chiar cu tacite dispoziţii federale în acest sens, iar trupe muncitoreşti şi din vale au furat la rândul lor copios acasă în predecembrismul socialismului proletar al urii pentru intelectualitate, căci aşa-i în România, s-a furat şi se fură pe rupte, încât absolut nimic nou nici astăzi pe Bega, ci drept încă o dovadă că nimic nu s-a schimbat de fapt, doar că hoţii au şi mai mare neruşinare, furându-te şi-n propria casă. E la modă. 

E un semn din sport al timpurilor oribile şi dezgustătoare pe care le trăim, în care lupta între bine şi rău se ascute dramatic. Iar una între bine şi rău chiar a fost purtată nespus la „Electrica”. Nespus pentru că puţini îi deduc tâlcul mai profund.

SSU Politehnica Timişoara a început meciul care n-avea ce căuta în programul Ligii 3 cu o de facto divizionară „D” prin apelarea de către Gălan şi Foale la Enăşescu – Amariei, Roşu, Vlaicu, Nagy – Pureca, Rotariu – Erceanu, Popa, Marincu şi Istratie.