ÎN DIRECT, de la ora 16, în optimile Cupei României: Ripensia Timişoara – Pandurii Târgu Jiu 0-3: Elton Da Silva 9, Adrovic 29, autogol – 62

Final, Ripi – Pandurii 0-3. Timişorenii nu s-au făcut de râs şi pot doar avansa peste ani.

Oricum, cinste învinşilor, care şi-au depăşit condiţia şi au reuşit un excelent parcurs în Cupa României. Inevitabil, diferenţa de valoare şi ecartul între eşaloane aveau să-şi facă la un moment dat simţite prezenţa, ceea ce s-a întâmplat azi.

Ripensia n-a fost deloc departe de golul de onoare dar pasa decisivă sau finalizarea i-a trădat pe merituoşii jucători de liga a V-a.

Ungur, destul de aproape de gol, în minutul 88, dar nu ocheşte colţul lung.

La tribuna I a fost aproximativ aceeaşi asistenţă ca la meciul de duminică al Pandurilor, cu ACS Poli, unul de Liga 1. La tribuna a II-a în schimb, ceva mai puţină lume faţă de jocul de campionat din week-end.

S-a mai dezgheţat atmosfera dar meciul arată a fi ca şi jucat, cu consecinţele de rigoare. A devenit anost. Pandurii, mulţumită cu calificarea, Ripensia – deşi merituoasă, incapabilă de o reacţie majoră.

Pandurii obţine un corner după o lovitură liberă relativ periculoasă. Jocul însă trenează, dar Briciu rupe monotonia la capătul unui contraatac. Ratare, mare. Alături, de la 15 metri.

Minutul 75. Călin uzun, cartonaş galben.

Minutul 72. Rada, cartonaş galben.

Şi Ripensia mai înlocuieşte, Mogoş pentru Boangheş.

Minutul 70. Intră Rada, la Pandurii, în locul marcatorului Adrovic.

Intră şi Ungur, în minutul 67, în locul lui Anagor.

Ciobai reia în plasă, dar ofsaid. În urma unui corner de pe stânga.

Minutul 65. Cea mai mare ocazie ripensistă, cap Anagor sub transversală. Scoate Mingote. Corner. Iniţial, acţiunea fusese reuşită de Popa, pe dreapta.

Minutul 62. Petrişor, din preajma lui Adrovic, autogol din centrul careului, la colţ: 0-3.

Di Stefano şi Elton Da Silva au închis bine jocul la mijloc, unde Ripensia nu şi-a găsit paşii. Iar odată intercepţiile realizate,

Aproape o oră scursă din prima optime de finală a Cupei României iar Pandurii pare a marşa spre sferturi. Mâine la 8 urmează ACS Poli, la Steaua.

Radu Suciu îl pregăteşte pe Cristian Radu. O primă înlocuire… Minutul 55. Radu în locul lui Păscăleanu.

Minutul 49. Şi la lumina reflectoarelor. Soarele s-a „ascuns” în… umbra celor 3 blocuri de 10 de lângă „Judeţean”, aşa încît putem distinge şi noi mai bine numerele de pe tricou. Chiar, o mică problemă la „Ripi”, unde numerele albastre pe fondul roşu-galben în dungi verticale poate crea confuzii. Pe un pătrat alb s-ar distinge mult mai bine, aspect cu care sunt de acord şi colegi de la masa presei.

Centrarea lui Cărpinişan, de pe stânga, încălzeşte puţin tribuna, dar fără efect. Apropo de portari, Rădulescu e astăzi în locul lui Filip, accidentat ieri la antrenament.

Libanezul Snamsin Feiz a şi intrat, în locul lui Cristea. Iar Mingote, în locul lui Lazăr. Două înlocuiri efectuate de Pustai.

Dintre titularii de forţă avuţi duminică de Pandurii, de exemplu Eric este pe bancă, la fel Breeveld sau Dos Santos. Plus Feiz Snamsin, cel cu hat-trickul din turul precedent, când gorjenii treceau cu 4-0 de Farul.

0-2 după 45 de minute. Ripi iese în aplauzele publicului de pe „Dan Păltinişanu”, mai exact de la tribuna a doua.

Ne apropiem de pauză. Minutul 43 şi jocul a scăzut semnificativ în intensitate.

Minutul 29. 0-2: muntenegreanul Adrovic finalizează sec de la 7 metri, cu latul, la o centrare de pe dreapta, unde s-a pătruns relativ uşor prin învăluirea lui Cărpinişan.

Nici Pandurii nu excelează însă deloc în plan ofensiv, cu destule erori.

Multe intercepţii în contul Ripensiei şi în general un joc exact de pase, existând nişte trasee exersate, dar incisivitatea lipseşte.

Şi mai defectuos executată. Galben-roşii sunt uşor timoraţi, alb-albaştrii – mai relaxaţi şi dând senzaţia că au meciul în mînă. Şi totuşi, e 0-1.

Prim cartonaş galben, în minutul 23. Lui Pleaşcă, la margine, la 10 metri lateral stânga. Liberă.

Mijlocul primei părţi. Liberă pentru Pandurii, de la 30 de metri, uşor dreapta. Defectuos executată, în zid.

Executat scurt şi care îl întinde binişor „în faţă” pe Lazăr, care respinge plonjând ca-n bazin.

Ripi prinde ceva curaj şi obţine un corner.

Ripensia caută constant pasa pe jos, fără mingi lungi, şi mereu spre Briciu. Altfel, ar mai fi de notat că Boangheş şi Mureşan acoperă în faţa apărării.

Păscăleanu joacă mai împins pe flancul drept, intrând şi în zonă centrală, spre Anagor, în spatele căruia filtrează baloanele Raul Briciu. Pe stânga, mai lipit de tuşă, Adi Popa.

Jocul n-are deloc ritm iar atmosfera e ternă. Frumoasă vreme, soare călduţ de octombrie.

Nemarcat, jucătorul Pandurilor a reluat nestingherit lângă bara din stânga lui Rădulescu, fără replică.

Minutul 9. 0-1, Elton Da Silva, cu capul, de la 6 metri puţin lateral, la cornerul lui Nicoară.

Minutul 8. Nicoară obţine un corner, acum de pe flancul stâng.

Ripensia iese frumos din apărare, cu Briciu la pupitru, în centrul liniei mediane.

Adrian Popa, „liberă” mult peste.

Minutul 5. Ripensiştii obţin o lovitură liberă la 21 de metri, uşor lateral stânga.

„Ripi face istorie!”, un banner pe gardul despărţitor de la tribuna I.

După un prim corner, Pandurii are câteva aruncări de la margine de pe dreapta.

Să tot fie circa 3.500 de spectatori dar fără o galerie în sine. Majoritatea, la tribuna I. Puţini la a doua, cu soarele în faţă…

Minutul 1. Pandurii în jumătatea adversă.

Aşadar doar Mamele e din nou titular. Alte 5 rezerve ale jocului de de duminică încep acum.

Iată-i, comparativ, pe cei 11 titulari de duminică seară: 33. Stanca – 18. Unguruşan, 6. Mamele, 5. Paraskevas, 4. Momcilovic, 19. Anton, 28. Breeveld, 10. Eric de Oliveira, 9. Dos Santos, 99. Matulevicius, 77. Buleică. Pe bancă: Mingote – Rada, Cristea, DiStefano, Ciucur, Bohale, Nicoară.

Pandurii se bazează pe rezervele titularilor aliniaţi duminică seară în Liga 1, tot pe acest teren, în faţa lui ACS Poli: 1. Lazăr – 25. Pleaşcă, 21. Erico Da Silva, 6. Mamele, 3. Bohale, 8. Cristea, 22. Di Stefano, 27. Elton Da Silva, 11. Aprovic, 26. Nicoară, 90. Ciucur.

Ripensia: 1. Rădulescu – 3. Petrişor, 18. Ciobai, 5. Uzun – cpt., 27. Cărpinişan, 17. Boangheş, 16. Mureşan, 7. Popa, 10. Briciu, 4. Păscăleanu, 9. Anagor.

Pe bancă: Ciui – 8. Costândana, 13. Firuţ, 14. Mogoş, 22. Radu, 2. Hoţa, 11. Ungur

*

N-a mai avut de 22 de ani două reprezentante în optimile de finală ale Cupei României, aşa încât Timişoara fotbalistică ar face bine să salute ca atare prezenţa Ripensiei şi a lui ACS Poli în jocurile de azi şi mâine ale competiţiei K.O. Primul, Ripensia – Pandurii, începe la ora 16, pe „Dan Păltinişanu, şi poate fi urmărit în direct şi aici.

Al doilea e miercuri seară, de la 8, în Ghencea, între campioana Steaua şi ACS Poli.

La precedenta prezenţă de acest gen, alţi 2 au fost solii Timişoarei în optimile de finală, şi anume secund-divizionara CFR şi prim-divizionara „Poli”, ambele avansând atunci cu succes în sferturi. Pe ceferişti aveau să-i califice tot loviturile de departajare, 1-1 şi 7-6 cu Oţelul Galaţi, aşa cum pătrudeau şi din 16-imi, alb-violeţii trecând în schimb cu 2-0 de Electroputere. Aşadar optimi de succes, după care alb-vişiniii se loveau de Farul Constanţa, înec la Cazino, 4-1, şi remiză în spatele liniilor ferate, 1-1, pe când Poli ajungea în semifinale după ce o trezea baia în Dunăre: 0-1 la Călăraşi dar 2-0 în retur.

Ce va fi azi şi mâine, şi aici, marea întrebare fiind câtă lume va alege să vadă pe viu inegala dispută dintre o echipă de liga a V-a, dar a unui club deloc oarecare, şi vicecampioana României. Chiar relevant în privinţa apetitului real de fotbal al timişorenilor.

Ripensia, primă gazdă în faza optimilor, este deja revelaţia actualei ediţii, indiferent ce se va întâmpla după-amiază contra Pandurilor matematicianului Pustai, iar acest statut câştigat la chiar întâia prezenţă în competiţia K.O. după binişor peste o jumătate de secol poate fi doar îmbunătăţit cu ocazia unei optimi-eveniment în urma căreia gruparea roş-galbenă are oricum numai de câştigat.

Noi aderenţi, simpatii, popularitate, dar şi un reţetar care să acopere cheltuielile deja crescânde odată cu reintrarea pe marea scenă a fotbalului carpatin, pentru a nu-i spune „lumea bună”, pentru că din păcate nu e.

În plan strict fotbalistic, încercarea va fi însă mai dură decât în marţea din urmă cu 5 săptămâni, în preziua căreia îmbărbătam câte-un ripensist aprehensiv în a-l linişti că „totul va fi bine”, şi asta pentru simplul motiv că „buturuga mică” având un moral zeiss ca lider nou-promovat în Campionatul Judeţean Timiş – Seria I nu mai stă în calea unei codaşe cu probleme din Liga 1 şi plină de julituri în ultimii ani prin aceste faze ale Cupei, ci în faţa rezervelor unuia dintre cele două cluburi româneşti supravieţuitoare în cupele europene.

Ori pentru a fi prezent în faza grupelor UEFA Europa League, oricât s-ar fi prăduit la greu prin lopătare în dubiosul bazin energetic gorjean ca parte a unei subminări sistemice a avuţiei naţionale cam de când n-a mai avut nici Timişoara două în optimi, trebuie să ai ceva dârzenie, calităţi, năzuinţe, încredere. Şi lot.

Ripensia se va strădui cât mai stilat şi convingător să demonstreze că răsturnarea „Şepcilor roşii” ale Clujului n-a fost deloc o întâmplare şi că loveşte mingea de fapt cu mult peste nivelul de la care cu bun simţ, respect faţă de joc şi ca o notă de normalitate a ales să se relanseze, fără a fenta româneşte câteva necesare trepte de călire, pe când rezervele Pandurilor vor încerca să forţeze uşa primului 11 al lui Pustai la meciurile cu o viitoare mai mare încărcătură.

Implicit, va rezulta un duel atractiv, iar cum mingea e rotundă şi şutul deviat al lui Trandu tocmai în calea lui Szekely sau cursa reprofilatului Belu-Iordache au arătat că un amalgam de noroc şi limitări ale adversarului pot forţa mâna providenţei şi în cele mai dezechilibrate dintre meciuri, nimic nu mai e absolut exclus.

Mai ales că palmaresul Pandurilor în Cupa României indică o vădită nesiguranţă, mascată la ora optimilor doar în câteva cazuri de dată recentă: un 3-2 contra Braşovului în urmă cu două toamne, un 4-1 la U Craiova în 2008, un 2-0 la U Cluj cu încă un an înainte, respectiv un 1-0 contra lui Dinamo în 2006-´07, unică ediţie în care oltenii şi atingeau faza semifinalelor. În rest, trei eliminări cu câte două goluri primite de la Dinamo, chiar anul trecut, FCU Craiova şi Oţelul în ultimii 8 ani, pentru a nu mai socoti sezoanele 2004-´05 şi 2009-2010, în care gorjenii nici n-ajungeau în optimi.

Ceea ce au izbutit acum cu un singur titular într-un 11 de rezerve, eliminând cu 4-0 secund-divizionara Farul prin hat-trick-ul lui Feiz Shamsin, un libanez de 21 de ani născut în Germania, din minutele 28, 70 şi 75, după ce Dos Santos deschidea scorul în minutul 1.

De partea cealaltă, se ştie: Radu Suciu, vicepreşedinte şi manager sportiv, a parcurs cu Ripensia nişte faze pe care nu le trecea ca portar polist în drumul spre finalele Cupei României din palmares, depăşind formaţii din toate eşaloanele superioare la vremea respectivă roş-galbenilor, de la „Judeţ” şi până la Liga 1.

Desigur, ascendentul moral creat e remarcabil iar Uzun şi compania n-au nici acum nimic de pierdut, iar în plus, prospeţimea lor, redobândită de 10 zile, contrastează cu o oarecare uzură a Pandurilor, prim-divizionară aflată la a treia reprezentaţie în 6 zile, fie acum şi cu alt personal, o provocare mult prea mare pentru bagajul unui club românesc, bagaj ştim noi cum. Cu lipsuri de tot felul.

Dacă le va exploata, noua formaţie a Ripensiei va mai scrie o filă la demult măreaţa istorie a clubului, sărbătorită tocmai sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea clubului. Dacă doar le va expune fără a şi da marea lovitură, atunci tot se va spune însă că roş-galbenul Ripensiei Timişoara a dat mai toată culoarea unei competiţii a Cupei României în general fadă şi eclipsată de plumburiul mentalităţilor îmbâcsite ale fotbalului românesc.

„Ripi” e deja o învingătoare, pe degetele a două mâini şi încă…

*

Ce-a spus marcatorul de regularitate Raul Briciu, mijlocaş al Ripensiei, la conferinţa de presă din preziua optimii:

„Eu şi colegii mei suntem în faţa celui mai important joc. Nu ne-am mai întâlnit cu această situaţie. Întâlnim vicecampioana României, o echipă bună. A pierdut un singur joc în campionat, e una dintre cele mai bune echipe, joacă un fotbal combinativ, plăcut ochiului. La fel ca şi noi. Sper să fie un meci disputat, în care să câştige cea mai bună echipă. Au prima şansă, un lot bun indiferent cu ce echipă vor aborda jocul sunt favoriţi. Vom da totul pe teren, ne vom juca şansa până la capăt, sper să practicăm un joc plăcut. Sperăm să trecem şi peste acest hop. Colegii mei sunt foarte motivaţi, foarte bine pregătiţi pentru acest joc, de aproape o lună ne pregătim pentru meciul acesta. sper să reuşim să mai aducem o bucurie suporterilor, conducerii, familiilor şi tuturor care ne urmăresc. Sper să vină cât mai multă lume, să ne susţină.

Am evoluat destul de mult din punct de vedere fizic. Diferenţele există. Sigur că Matulevicius nu s-a trezit dimineaţa să meargă la lucru la fel ca cei din echipa noastră. Probabil printr-o dăruire şi voinţă mai mare vom suplini şi aceste carenţe fizice. La liga a V-a ritmul e cam acelaşi, nu poţi să-ţi dai seama dacă acumulezi de la un meci la altul. Meciurile noastre au fost cu multe goluri, şi ale lor la fel. Cred că se vor da multe și acum. Poate ne iau de sus şi noi vom reuşi să dăm gol, iar când îşi vor da seama că nu e aşa uşor vor veni peste noi. Va fi un meci deschis!”

*

De unde pot fi achiziţionate bilete pentru meciul Ripensia – Pandurii, conform www.ripensiatimisoara.ro:

– chioşcuri de presă: Catedrală (staţie autobuz 33); P-ţa Libertăţii (vis-a-vis de PNŢCD); P-ţa Libertăţii (lîngă Ceasornicărie); lângă Centrul Comercial Bega; staţie RATT Arta Textilă; staţie RATT AEM Calea Buziaşului; P-ţa Bălcescu; P-ţa Traian; P-ţa 700; staţie RATT Gara de Nord.

Respectiv la stadion, înainte de meci, preţul unui bilet fiind de 10 lei, indiferent de tribună (0, 1, 2). Peluzele sunt închise.

*

Azi se mai joacă în optimi Vaslui – Botoşani, de la 18,30, şi Gaz Metan – Astra (20,30), miercuri Braşov – Viitorul (18) şi Steaua – ACS Poli (20) iar joi: Oţelul – Corona, Dinamo – Chindia şi Rapid – Petrolul, ultimul, o reeditare de finală de la mijlocul anilor ´90, cu deţinătoarea trofeului în acţiune de la 20,30.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: