În liga a VI-a „Promoţie” se joacă şi pe fals, bază putrezită a piramidei competiţionale

S-a pus întrebarea de ce Sporttim nu mai consemnează în rubrici turul de orizont al etapei în liga a VI-a „Promoţie” Timiş, iar răspunsul e cât se poate de simplu şi ţine de înmulţirea numărului de apariţii „pe fals” în teren la întâlnirile acestui eşalon, semnalate ca atare de mai multe surse din fenomen, ceea ce determină publicaţia să ia atitudine prin a nu mai publica însemnări de la acest nivel, tocmai pentru a nu da concurs unor asemenea practici reprobabile, dimpotrivă, detaşându-se pentru a nu se face părtaşă şi complice morală unui cadru alterat. 

Atât şi nimic mai mult, rezultatele rundei, programul viitor şi clasamentele actualizate în cele 5 serii ale ligii a VI-a „Promoţie” Timiş, fără rubrica săptămânală, tocmai pentru a evita riscul ca Sporttim să fie indus în eroare în privinţa practicilor „cu perdea” legate de identitatea unor participanţi la jocuri, şi implicit pentru a nu informa eronat la rândul său.

Sunt şi excepţii care confirmă regula, câteva cluburi care-şi văd cum ar fi cazul de activitate, fără a apela la subterfugii şi la alţi jucători decât cei înscrişi la start, însă practicile în general s-au răspândit şi au intrat în normalitate, la modul curent, ceea ce aruncă în derizoriu orice justificare a reliefării desfăşurării acestei întreceri, prezentarea sa nemaiavându-şi sensul şi rostul. 

Atunci când Sporttim a prevenit şi avertizat că se crea un precedent periculos prin practicile grupării arbitrilor, Gruppo Select, de a alinia în teren şi alţi purtători de bocanci decât cei din înscrisuri, practică prin prisma căreia „împărţitorii dreptăţii” nu mai puteau ulterior a face cu ipocrizie pe intransigenţii din postura de „cavaleri ai fluierului” la adresa altor formaţii oarecare, dacă respectivele ar fi apelat la rândul lor la „jucători pe fals”, a lansat semnalul de alarmă tocmai prevăzând că reflexele de acest gen vor lua amploare şi se vor răspândi, decredibilizând total competiţia, oricum lipsită vădit de valoare, o „Daciadă” urban-câmpenească. 

Stare de fapt întreţinută de AJF Timiş, cu girul căreia se întâmplă toate cele şi responsabilă fiind de încuviinţarea tacită a acestor practici, mai degrabă interesată de balonarea numerică a eşalonului 6 ca participante în cele 5 serii decât de corectitudinea ca atare a întrecerilor, balonare servind indirect trimişilor la meciuri ai forului judeţean de profil, asigurându-şi astfel implicarea în activitate. 

Liga a VI-a „Promoţie” a fost căpuşată şi deturnată la stadiul la care, profitându-se de nivelul său valoric redus, la baza structurii competiţionale, de parcă n-ar fi parte componentă a acesteia, ci doar „talpă” a întrecerilor, este folosită pe post de cadru experimental pentru exersarea a fel de fel de improvizaţii, compromisuri şi complicităţi, fără a se conştientiza aspectul că flagelul se poate infiltra şi la „etajele superioare”.  

Apropo de care, au proliferat şi cazurile creării de formaţii „satelit” ale unor cluburi din eşaloanele patru respectiv cinci, în unele cazuri chiar şi cu o a treia echipă sub „umbrela” aceluiaşi club, „formaţii de rezerve” rulate în „Promoţie” – un fel de „sat fără câini”, unde orice este posibil, doar banul să circule, baremul rezervat trimişilor la jocuri ai forului de profil.  

Unele cluburi văd utilitatea participării la acest nivel prin prisma rulării unor juniori având astfel ocazia să joace, dar realitatea este că, vrând nevrând, îi implică într-o competiţie care nu se desfăşoară de fapt în nota corectitudinii desăvârşite, a spiritului autentic al jocului, de fair-play şi respect pentru întreceri şi adversari, ci în stilul românesc al furtului propriei căciuli, cu crezul de nezdruncinat al „şmecherului” că astfel ar fi mai „deştept”. Când de fapt trecătoarea existenţă pământească implică mult, mult mai mult decât ceea ce omul poate percepe la prima vedere că „aia e şi-atâta tot, nimic mai mult„, mult mai mult despre a cărui existenţă este inconştient, incapabil implicit a conştientiza şi implicaţiile deciziilor şi acţiunilor sale. 

Lăsând la o parte ceea ce nu-şi are rostul a se insista a fi explicat, liga a VI-a „Promoţie” cu alegerile sale în măsura în care şi AJF Timiş preferă din interes a închide ochii, iar Sporttim cu luarea tacită de poziţie de-a nu mai investi timp şi resurse întru diseminarea activităţii unei întreceri care nu e ceea ce-ar trebui să fie şi ceea ce-ar vrea să pară. Să joace pe fals până devin ceea ce doresc a fi pe acest pământ, fiecare cu propriai-i conştiinţă. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie, Sport de masă și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la În liga a VI-a „Promoţie” se joacă şi pe fals, bază putrezită a piramidei competiţionale

  1. Moza Laurentiu spune:

    Au trecut 2 etape din liga 6 seria 2 si tot nu inteleg cum a ajuns asu politehnica timisoara in aceasta serie,dupa retragerea echipei din Saravale.si nu inteleg cum unirea grabat este inscrisa in campionat ca as olimpia lenauheim 2 dar peste tot apare cu numele unirea grabat?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: