Înaintea deliberării

Peste nici zece zile echipa națională va juca cu echipa Norvegiei la Oslo. Pentru această partidă antrenorul Cosmin Contra a reținut în lot șapte jucători de la echipa U 21. Cum este și normal, prioritate are echipa națională. Ar fi bine să obțină un rezultat bun la Oslo, altfel cârcotașii vor avea de lucru.

Dar pe marea majoritate a specialiștilor îi preocupă cu totul alte probleme, cum ar fi desemnarea noului antrenor la FCSB. Deși nu îl recomandă rezultate deosebite, tot mai mult se vehiculează numele lui Eduard Iordănescu, care se remarcă mai mult printr-o atitudine de superioritate și o ușoară infatuare.

În aceste condiții, finala Cupei României era să treacă neobservată. Câștig de cauză a avut Viitorul Ovidiu care a reușit victoria pe sfârșit de partidă. Arbitrul Radu Petrescu se pare că a fost copleșit de personalitatea lui Gheorghe Hagi, altfel nu se explică de ce a refuzat un penalty clar Astrei. În urma acestui rezultat, beneficiară este Universitatea Craiova, ea urmând să evolueze în Europa League. Competiția play-out își continuă imperturbabilă întrecerea. Dunărea Călărași a fost învinsă din nou pe teren propriu de echipa Gaz Metan care nu ține cont de nici un adversar.

În liga a doua avem două certitudini, Academica Clinceni și Chindia Târgoviște au promovat în liga întâi, chiar dacă nu au stadioane adecvate pentru disputarea partidelor de pe teren propriu. Pentru locul de baraj au rămas în întrecere două echipe, U Cluj și Petrolul Ploiești, cu un avantaj de partea clujenilor care au două puncte avans înaintea ultimei etape.

Echipa ploieșteană a obținut victoria ieri la Arad în fața UTA-ei, chiar dacă a fost condusă la un moment dat cu scorul de 2-0. Aradul fotbalistic se pare că a fost polarizat de prezentarea viitorului antrenor al UTA-ei, Balint Laszlo. Acest eveniment a fost oarecum precipitat, plecându-se de la efect la cauză, deși mai erau de disputat două etape din actualul campionat.

Din păcate, ACS Poli a retrogradat, viitorul echipei fiind incert. Poate se vor găsi soluții pentru ca formația să-și continue activitatea, chiar dacă după retrogradarea din liga întâi a fost mai mult un laborator experimental.

S-a jucat ultima etapă din liga a treia, cunoscând dinainte echipa promovată, dar fără a cunoaște cea de-a patra echipă retrogradată. Echipa Național Sebiș și-a apărat corect șansele în fața liderului CSM Reșița și în fața echipei Cetate Deva, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării. În schimb, echipa din Chișineu Criș a obținut pe teren propriu două rezultate cel puțin surprinzătoare cu două echipe aflate în suferință, Corvinul Hunedoara și Unirea Alba Iulia.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = zece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: