De-o viaţă-n fotbal, Mircea Lucescu a rămas bineînţeles fidel dictonului „echipa victorioasă nu se schimbă”, suflând şi-n iaurt pentru preîntâmpinarea infatuării căreia românii în general ca naţie îi sunt predispuşi odată lansaţi cu entuziasm în ceva, acel ceva fiind triumfătorul 3-0 de vineri seară de la Priştina, la debutul absolut al naţionalei doar în Liga C europeană – adică undeva în umbra primelor 32 de naţionale din ligile A-B, şi-ntr-adevăr n-a schimbat jucătorii de câmp la redebutul său pe banca „tricolorilor” şi-ntr-un meci acasă, doar pe Niţă în poartă cu Târnovanu, rezultând un nou succes, 3-1 (1-1) cu o trupă baltică pe locul 135 mondial şi care în martie evita retrogradarea în Liga D doar în baza unui „dublu” 1-0 cu… Gibraltar, valoros fiind însă chiar şi-acest 3-1 smuls la Bucureşti dintr-un alt penalty tot pe post de golul 2 – precum în provincia separatistă ex-iugoslavă, de-astă dată în minutul 87, precum şi prin desprinderea din prelungiri.

Iar valoros este pentru că, indiferent cât de modestă este Lituania cea cu maximum câte o victorie prin coada ultimelor câte două preliminarii atât de „Mondial” cât şi de „Europene” – turnee finale la care n-a ajuns vreodată, s-a văzut prea bine în vară în Germania ce poate urma în cazul României după un exuberant 3-0 cu cealaltă faţă a monedei gâdilând ego-ul „tricolor” în a se lăsa nejustificat de mult dus de val. 

Iluziile deşarte fiind spulberate apoi la turneul final UEFA Euro 2024 de trioul apariţiilor fără nici o victorie şi doar un singur gol egalizator dintr-un penalty cadorisit lui Ianis Hagi, de la 3-0 cu ex-sovieticii de la nord la 0-2 cu Belgia, 1-1 cu Slovacia şi 0-3 cu Olanda, coborâre cu picioarele pe pământ îndemând atunci la sobrietate, dar şi servindu-i chibzuitului Mircea Lucescu pentru abordarea cu precauţie a primirii balticilor.

Întâmpinaţi aşadar cu aceiaşi jucători de câmp, şi-anume Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu, Man, Marius Marin, căpitanul Stanciu, Răzvan Marin, Mihăilă şi Drăguş, iar doar cu un mai tânăr goalkeeper în persoana lui Târnovanu decât veteranul „integralist” la turneul final german, care va să zică menţinându-l în „11” pe unicul nou introdus în echipă faţă de debutul de vis din Bavaria, Valentin Mihăilă, ca o întărire a sublinierii din partea septuagenarului antrenor cu treceri în palmares pe la 4 cluburi italiene că poate cântări exact valoarea unei promovări din Serie B în Serie A.

Iar cât „tricolorii”, înconjuraţi de susţinători umplând tribunele în capitală, au rămas pe spuma valului înălţat cu 3 seri înainte la Priştina, i-au şi taxat rapid pe balticii lui Jankauskas, încă din minutul 4 şi tocmai prin Mihăilă, servit de căpitanul Stanciu, precum tocmai colegul craioveanului în ale promovării cu Parma în Serie A, ex-utistul Man, era… „omul” cu golul stabilirii scorului la pauză, 1-0 în provincia separatistă.

Însă ceea ce-a avut a urma la debutul acasă în Liga C europeană în faţa ocupantei locului 135 mondial în ierarhia FIFA, şi-anume trupa baltică alegându-se la debutul său în Nations League tot în Liga C cu bilanţul 6 0 0 6 3-16 în 2018/19, a servit pe post de indiciu că FRF a exploatat în iunie la sânge brambureala dintr-o luni a laureatului continental „realist” Lunin pentru a pune fuguţa carul în faţa boilor, adică a bate fierul cât e cald şi a profita oportunist de moment prin a trage spuza pe turta sa, născocind eticheta „Generaţia de suflet” şi alimentând pe seama ei tot mai ieftine iluzii în direcţia unui public nu doar tot mai puţin cunoscător al fenomenului – ci mai degrabă „consumator de divertisment sportiv”, dar şi mai susceptibil ducerii cu preşul dat fiind scăderea mediei sale de vârstă. 

Fiind în sângele naţiei umflarea cu pionieresc având a cotelor recoltelor cincinale.

Iar aşa cum glasul sec al cifrelor jocului de la Priştina n-a minţit, România rămânând în inferioritate şi provincialilor separatişti la capitolul posesia balonului, şi nu doar la „Euro” belgienilor, slovacilor, olandezilor şi mai mult şi mai ales celorlalţi exponenţi ai unui stat bananier corupt şi deturnat, galben-albastru de la nord, nici glasul sec al cifrelor debutului în Liga C pe Dâmboviţa n-a fost mai puţin elocvent.

„Tricolorii”, doar 52% posesia mingii, ba chiar doar egali ai învinşilor acasă de vineri ai ciprioţilor la capitolul şuturi pe poartă, 6-6, oaspeţii fiind chiar şi mai activi în privinţa cornerelor, 4-5, pe când cei puşi mai degrabă la treabă în plan defensiv au fost tocmai românii, cu 5 şuturi blocate faţă de cele 3 ale balticilor, respectiv Târnovanu, cu 5 intervenţii. 

Nu şi la egalarea lui Kucys din minutul 34, iar aşa avea a rămâne, 1-1 până pe final, când, precum în repriza a II-a la Priştina, tot Răzvan Marin şi tot dintr-un penalty, a semnat golul 2, luni seară abia în minutul 87, exersându-şi precizia de la turneul final, acolo împotriva slovacilor.

Iar astfel au scos-o „tricolorii” la capăt, dar ora aproape integrală de joc în care limitata naţională a Lituaniei a ţinut la respect la Bucureşti reprezentativa FRF a îndemnat fără doar şi poate la o nouă doză de sobrietate, contrastând cu artificialitatea forţată a propagandei federale, comerciantă a ieftinelor iluzii pe seama multor săraci cu duhul agăţându-se de absolut orice pentru a-şi alimenta senzaţiile că ar fi care cumva mai bine. 

Bine ar fi dacă – precum alte naţionale aproximativ de calibrul „tricolorilor”, naţionale ajungând a-şi măsura forţele mai mult cu alde Spania, Anglia, Franţa, Germania, Portugalia şi-aşa mai departe, eventual chiar prin Liga A a Naţiunilor, în care România încă nici n-a pătruns deloc în cele 4 ediţii de la lansarea acestei struţocămile unionale – şi-ar proba şi reprezentativa FRF competitivitatea în compania celor mai buni dintre cei buni, pentru a şti cu mai mare exactitate la ce nivel real se situează şi a se obişnui cu partidele cu miză sporită, dar aşa, întâlnind cel mult Germania în urmă cu două campanii, iar în ultima în cel mai bun caz Elveţia, selecţionata carpatină „arde etape” cu alde lituanienii în cursul cărora riscă a se îndepărta şi mai mult de rigorile… „cremei cremelor”.

Risc asumat în timpul frecţiei la piciorul de lemn prin Liga C, 3-0 şi 3-1 cu trupe de… Liga C. Şi trebuie a scotoci prin statistici pentru a dibui când mai prindea şi România pachete de jocuri cu iberici, francezi, nemţi, englezi ori italieni, nici măcar reapariţia la Euro 2024 nerezervându-i „cai mari”, în cel mai bun caz Belgia şi Olanda, dar în schimb naţionale de pluton gen ale Slovaciei şi vecinei acesteia de la est.

Iar fotbalul carpatin nu-i chiar deloc bine, mult rămas în urmă fiind acum în raport cu performanţa autentică a „tricolorilor” lui Lucescu din 1984 de a se afla între cele doar 8 naţionale ale mai just calibratelor turnee finale de-atunci, şi nu 24 cu ditamai „umplutura” de dată recentă, supradimensionare deschizând larg calea calificării şi unor alde România, aspect valabil şi odată cu „Mondialul” nord-american din 2026, balonat printr-o îngrăşare forţată în doar 4 ani de la 32 la 48 de selecţionate. 

„Sănătate curată” poate doar în accepţiunea „noii normalităţi” cu care este insistent hrănit mentalul maleabil al naivilor lesne influenţabili.

Ori dacă România a urcat pe 45 după UEFA Euro 2024, două trepte, numerele sugerează că s-ar putea încadra la o adică în „schema de tratament” supraponderală a „pâinii şi circului” tocmai ca semnificativ indiciu al conturării decăderii din interior cu tot mai mare intensitate a „imperiilor” prin intermediul pseudoculturii – inclusiv sportivă, „pâine şi circ” nu numai unional, cu 24 de reprezentative, ci şi mondial, cu 48.

„Schema de tratament” fiind mult, mult ticluită de FIFA prin ungerea pârghiilor trapelor net mai deschise calificării din preliminarii şi a trecerii Atlanticului, în sensul că până şi Liga C europeană constituie o rampă de lansare peste ocean, pe post de recompensare a eşecului, foarte la modă în „noua ordine” la trântă cu meritocraţia.

Adică, deşi ai retrogradat din Liga B, ai şanse pe undeva în plus de a te propulsa la masa celor mai competitivi. Şi nu e ca şi cum ai fi păşit înapoi pentru a fi luat avânt.

Nu.

Ci ca şi cum te-ar pofti şi împinge cineva de la spate să te poţi trezi „mundialist” şi de pe calapodul Ligii C. 

Ori dacă de exemplu vecinele Serbia şi Ungaria sunt în Liga A, prin promovare, promovând aşadar, şi nu retrogradând din Liga B, sau dacă alde Albania, Georgia, Islanda, Kazahstan ori Muntenegru sunt în Grupa B, iar apropo de ex-iugoslave să pomenim şi de bosniaci tot în Liga A, în schimb România a alunecat în Liga C, laolaltă nu doar cu separatiştii de la Priştina, lituanienii şi ciprioţii, dar pe-acelaşi palier şi cu alde Azerbaijan, Estonia, Luxemburg, Belarus, Armenia, Letonia şi Insulele Feroe, da, Insulele Feroe.

Fără însă ca FRF să trădeze măcar aspectul că România activează în Liga C, ci mascându-l în titlul exclamativ de pe propriul site pe marginea succesului acasă cu locul 135 mondial. Precum mai jos, cu dovada disponibilă la această legătură.

Victorie în al doilea meci din Liga Națiunilor: România – Lituania 3-1!

Darmite să sufle cumva vreo vorbă că joacă în aceeaşi ligă cu alde Azerbaijan, Estonia, Luxemburg, Belarus, Armenia, Letonia şi nu în ultimul rând Insulele Feroe, da, Insulele Feroe.

Aici s-a ajuns de fapt.

Iar şi mai exact, Lituania cea învinsă din penalty în minutul 87 în capitală le mai are în urma sa dintre europene în clasamentul FIFA la zi doar pe Letonia, Insulele Feroe, Moldova, Andorra, Malta, Gibraltar, Liechtenstein şi San Marino. 

Antepenultimă „liliputană”, Gibraltar, care în martie era depăşită de lituanieni doar cu 1-0, tur-retur, pentru evitarea retrogradării în Liga D.

Ca foarte rare victorii recente ale balticilor având ceva selecţionabili răspândiţi şi-aceştia prin străinătate, dar în campionate mai performante doar cel mult în liga a treia, în cazul Angliei şi Germaniei, cu câte un exponent, anul 2024 aducându-le în schimb şi o remiză acasă, deversată într-un eşec la penalty-uri, 3-4 după 1-1, cu şi mai modesta Letonia, în Cupa Baltică.

Dar dacă Letonia a fost trasă de către UEFA de guler pentru a juca în martie în recalificările barajelor pentru turneul final din Germania, în baza unor criterii numai de unionali ştiute, dar neavând absolut nimic de-a face cu meritocraţia sportivă din teren, atunci şi naţionale din Liga C europeană pot fi încurajate de FIFA să prindă biletele „Mondialului” de peste 3 ani pe „scurtătura” European League. 

Al cărei lansări în deceniul trecut îşi dezvăluie acum mai limpede adevăratul scop subtil şi motiv real, tâlcul ţinând tot de „globalizarea” fenomenului. 

Eşti în Liga C, cu „desculţii”?

Nu-i nimic, îţi legiferăm accesul spre turneul de 48.

Valabil oricui se înscrie cât de cât la cuvânt, iar dac-ar fi niţică putinţă, chiar şi pe adresa străveziei Lituania, care în ultimele sale preliminarii mondiale a înregistrat liniile de clasament 1 3 6 7-20 şi 1 0 7 4-19, şi mai puţin „măreţe” la ultimele preliminarii europene, 0 1 7 5-25 şi 1 3 4 8-14. 

Cel mult câte-o victorie pentru lituanieni în ultimele 4 preliminarii. Dar de-aceea s-a şi inventat pe undeva „pansamentul” Ligii Naţiunilor, pentru a exista şi-o Liga C în care ultimul bilanţ lituanian a fost 2 1 5 4-14, aşadar totuşi cu două victorii.

2>1.

Carte de vizită a oaspeţilor Bucureştiului fără vreo calificare în palmares la turnee finale, dar totuşi ţinând în şah reprezentativa FRF până la penalty-ul din minutul 87, după ce anul trecut, în 8 apariţii, lituanienii se impuneau o singură dată, ce-i drept în deplasare şi chiar în zonă, 2-0 în Bulgaria, Atât însă şi nimic mai mult, cedând în schimb la zero în Ungaria, Muntenegru şi Cipru.

Iar succesul smuls de „tricolori” prin tragere de păr nu-i atât de discutabil prin prisma caznelor celor din teren, căci atât se poate cu adevărat, ci prin prisma prafului în ochi cu insistenţă răspândit de forul federal, în miezul celui de-al treilea mandat al realesului mai ca la cel de-al 17-lea congres comunist, Ceauşescu nu chiar cu unanimitate de voturi ci undeva pe la vreo 97%, restul constituind „opoziţia controlată” de ochii lumii, cum că ar fi libertate de alegere, Burleanu drept unic candidat votat în unanimitate.

Ura, ura, ura!

Şi răzbat la fel mai nou aceleaşi scandări ale sărăciei cu duhul, supraalimentate de FRF pe seama taxării rătăcirii lui Lunin şi a penalty-ului smuls ca-n bazin în afara careului de Ianis Hagi cu slovacii, căci în rest 0-2 cu Belgia şi chiar 0-3 cu Olanda, dar mai ales acel nici 22% ca posesie a mingii cu galben-albaştrii vecini la nord şi-n general cu o inferioritate a posesiei balonului în toate apariţiile „tricolore” la UEFA Euro 2024, de fapt cu cel mai mic procentaj general în ansamblul tuturor minutelor jucate şi-n raport comparativ cu toate cele 23 de partenere de întrecere, dintre care chiar nici una n-a pierdut de două ori la zero de la două goluri deficit în sus.

Dar mulţi văd, cu zecile de mii dansând ca formă de împărtăşire a recompensării eşecului – iar aşa-i când te agăţi de absolut orice pentru a-ţi hrăni deşartele iluzii, însă puţini pricep, iar chiar tare, tare puţini şi înţeleg cu-adevărat câte ceva. 

Tot mai intensul circ cu pâinea pe împrumut într-o ţară îndatorată extern spre 200 de miliarde de euro, care va să zică datoare vândură şi falită, fiind simptomatic ca semn al vremurilor – precum în alte milenii în cazul altor imperii, pentru implozia relativ lentă dar sigură din interior a „imperiului euro-atlantic”, tot mai mult circ pe pâine în raport invers proporţional cu cultivarea culturii societale, decăzută prin travestirea sa într-o pseudocultură de import.

Context în care propaganda federală fie şi de la nivelul Ligii C, omis însă ca apartenenţă la zi a „tricolorilor” din discursul cosmetizat al „aleşilor”, nu-i câtuşi de puţin de mirare. 

Nefiind de mirare ruperea de realitate şi prin prisma percepţiei unui ex-tricolor cu ştate tare vechi în fotbal, Gică Popescu, referindu-se la Cipru drept „pericol” autumnal pentru „tricolori”, Cipru măturat luni seară în insulă de separatiştii provinciei ex-iugoslave cu 0-4. 

Ori România n-ar trebui să se simtă periclitată chiar şi până şi-n Liga C, o abilă mutare ca bună opţiune izbutind estival şi federalii, „colac de salvare” prin alegerea intuitivă a lui Mircea Lucescu, sporind implicit şansele ca reprezentativa FRF să nu se-ncurce fie şi la acest nivel.

Una peste alta, „starea naţiei” e totuşi limpede, iar timpul chiar le va dovedi pe toate. Cât despre înţelegerea consecinţelor, în limita nivelului conştiinţei fiecăruia.