Începe al 6-lea ”Mondial” consecutiv fără România, ”fotbalul lui 272-0” păstorit de FRF, tacticos la televizor: Brazilia – Serbia, cu locul 1 în ierarhia FIFA la zi în primul duel direct America de Sud – Europa, joia viitoare

Pe-atunci proaspăt vopsiți blonzi și eliminați în optimile turneului final de Croația – actuala vicecampioană a lumii după ultimul act favorabil Franței cu 4-2 în iulie 2018 în Moscova Rusiei, ”tricolorii” României n-au mai ajuns din 1998 la Campionatul Mondial de fotbal, așadar de peste 24 de ani, însă, dacă seria ratării celor 6 calificări consecutive a avut un început odată cu ediția inaugurală găzduită vreodată în Asia, în 2002 de către Coreea de Sud și Japonia, s-ar putea totuși ca ”fotbalul lui 272-0” păstorit de FRF, actualmente pregătindu-și fotoliile și televizoarele pentru vizionarea și celui de-al doilea ”Mondial” asiatic, primul însă în lumea arabă, programat de duminică în Qatar, să revină peste 4 ani în cadru, nu de alta dar FIFA s-a gândit probabil și la alde români când a decis balonarea la 48 de participante a reuniunii din 2026 din Canada, Mexic și SUA. De la cele 32 pentru ultima dată la ora actuală.

Incluzând și 13 selecționate europene, în recul numeric față de cel de-al 11-lea turneu final organizat pe bătrânul continent dar atunci și primul în estul Europei, cu 14 naționale din arealul UEFA la start în Rusia 2018, dintre care, la noua actuală ediție, a 22-a a ”Mondialului”, lipsesc Islanda, Suedia și rușii, revenind în schimb Olanda, plus Țara Galilor.

Așadar unsprezece aceleași reprezentative afiliate UEFA de la prima ediție est-europeană la prima în lumea arabă, prima totodată care n-are loc în lunile mai, iunie sau iulie, ci toamna târziu, motiv pentru care a și fost comprimată la durata a numai 29 de zile, cu finala în 18 decembrie, tocmai de ziua națională a gazdei Qatar, ce ”coincidență”!, care va și inaugura duminică întrecerile contra Ecuadorului, cele 11 europene în ordinea la zi din ierarhia FIFA fiind Belgia, pe locul 2, Franța (4), Anglia (5), Spania (7), Portugalia (9), Danemarca (10), Germania (11), Croația (12), Elveția (15), Serbia (21) și Polonia, a 26-a, cu revenirea în cadru a Olandei, actualmente a opta în clasamentul mondial, Țara Galilor fiind pe 19.

Mai puține însă și sud-americanele, cinci în Rusia, patru în Qatar, aceleași Argentina, numărul 1 mondial la zi Brazilia în ierarhia FIFA și Uruguay realiniindu-se și de această dată la start, nu însă și Columbia respectiv Peru, dar în schimb Ecuador, pierderea sud-americanilor echivalând cu câștigul Confederației Fotbalului Asiatic, prezentându-se cu același cvintet din urmă cu 4 ani, Australia, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Iran și Japonia, dar și cu gazda Qatar.

Organizatoare aleasă în cele din urmă prin eliminare și în ciuda multor critici și contestații, scoase fiind din cursa găzduirii mai întâi Australia – și Doamne ajută după nespusele mizerii pricinuite injust și ilegal lui Novak Djokovic în tenisul de câmp!, apoi pe rând Japonia, Coreea de Sud și SUA, iar astfel puternicele campionate interne din Europa au fost trase în premieră pe dreapta în plin sezon, fapt fără precedent după aproape 80 de ani, caravana fotbalistică luând calea lumii arabe pe fondul unui val de scepticism în Occident, firesc de exemplu prin ochii unora precum antrenorii Guardiola și Klopp, ale căror echipe, campioana Angliei, Manchester City, și deținătoarea Cupei Ligii, Liverpool FC, sunt programate a se întâlni la numai două zile după finala ”Mondialului” asiatic, în optimile English Football League, mai nou Carabao Cup, ”Cupa Ligii”, pe 20 decembrie. Iar după Crăciun însă deja înaintea Anului Nou prima scenă a Albionului va reîncepe reprezentațiile.

Dar dacă semifinaliștii insulari ai ”Mondialului” din 2018 – învinși atunci de Belgia în jocul pentru locul 3 ca uvertură a unui alt duel strict european și în ultimul act la titlu, adjudecat pentru a doua oară de Franța, după ce tot naționale europene câștigau și meciurile la medalii din 2014 tocmai în Brazilia, Germania în finala cu Argentina iar Olanda în cea de consolare cu gazdele – au fost constrânși să ia o pauză forțată în Premier League de o lună și două săptămâni, în schimb iată că și ”fotbalul lui 272-0” păstorit de FRF cu falanga LPF a ”carantinat” noua SuperLiga vreme de două săptămâni și jumătate, un emblematic AFC Botoșani – Hermannstadt 0-0 scăzând luni seară de la ora 21 la numai 2,22 goluri marcate media reușitelor pe meci în primele 18 etape cu 4 restanțe ale elitei mioritice, totul urmând a se relua vineri 2 decembrie de la ora 15:30 cu UTA – Sepsi.

Într-adevăr, România joacă amicale joi (astăzi) de la ora 18:30 pe Cluj Arena cu Slovenia iar duminică de la ora 20:30 la Chișinău cu Moldova, pe când turneul final din Qatar va fi luat deja startul de puține ore în aceeași seară odată cu Qatar – Ecuador în Grupa A, ”fotbalul lui 272-0” păstorit de FRF conectându-se probabil întâlnirilor din lumea arabă începând de luni, dar și având de așteptat până joi la ora 22 pentru întâia încleștare între europeni și sud-americani, vecina Serbia dând atunci piept pe ”Lusali Iconic” numărului 1 mondial la zi în ierarhia FIFA, Brazilia.

FRF n-a mai fost reprezentată la ”Mondiale” odată ce, în urmă cu 20 de ani, câștigau și sud-americanii pentru ultima dată un turneu final, tocmai la prima reuniune asiatică, din 2002, și tocmai prin Brazilia, triumfătoare atunci în finala cu Germania, urmată pe podium de Turcia, dispunând în finala mică de Coreea de Sud. Căci și în 2006, în Germania, unde italienii acum din nou absenți din cadru, precum în Rusia, treceau în finală de Franța, iar nemții în finala mică de Portugalia, dar și în 2010, în Africa de Sud, unde Spania a cucerit trofeul în dauna unei mai vechi perdante în finală, Olanda, iar Germania și-a păstrat locul 3 în fața celor din Uruguay, ”giganții” Americii de Sud au bătut în retragere, fără cale de a mai pune mâna pe trofeu până la ora actuală.

Românii cu absențele din urmă cu 24 de ani, marile sud-americane fără trofeul mondial de 20 de ani încoace, tot ce oferă federația din București turneului final din Qatar constând în reprezentarea cu fluier, în persoana lui Kovacs Istvan, respectiv steag de semnalizare, prin asistenții Ovidiu Mihai Artene și Vasile Marinescu, ”centralul” urmând a debuta astfel și la ”Mondial”, după ce arbitra Olanda – Macedonia anul trecut la ”Euro 2020” cel disputat cu întârziere, reuniune finală continentală la care oficia și arădeanul Ovidiu Hațegan, scos însă anul acesta din circuit ca urmare a înțepării ”sigure și eficiente”, propăvăduită astfel propagandistic până și în urmă cu 12 luni de la vârful Federației Române de Fotbal, aplaudând procentajele ridicate ale recoltelor sezoniere cincinale, ăăă, pardon, ale campaniei de așa-zisă ”vaccinare” în rândul arbitrilor carpatini și a sportivilor, staff-urilor și oficialilor din fenomen, dar și încurajând și pe mai departe înaintarea pe cele mai înalte culmi de civilizație și progres, ăăă, pardon!, încurajând atunci și în continuare injectarea, până la ultimul. Un ultim mohican neînțepat între arbitri mai era pe-atunci conform statisticii etalate de Răzvan Burleanu cu mândrie și având pionieresc.

Ascuns tot mai mult după cireș, și cu atât mai mult odată ce în săptămâna de debut a turneului final mondial din Qatar, miercuri, a decedat la doar 42 de ani arbitrul francez Johan Hamel, asistent cu numai 3 zile în urmă la meciul de campionat PSG – Auxerre, de duminică, așadar clinic sănătos și apt pentru efort fizic în regim competițional, cu vizele medicale la zi. Dar înțeparea nu iartă deloc ci face jocul răspândit la scară planetară al urzitorilor ei din umbră, făcându-și resimțite din plin și efectele adverse, mai lente în cazul norocoșilor, ceva mai rapide în rândurile zecilor de milioane deja dispărute în nici 2 ani de așa-zisă ”campanie”, și bineînțeles că nu de la ”necesara, sigura și eficienta” inoculare, după cum dă asigurări ”narațiunea oficială”, ci în cazul arbitrului francez ca urmare a unui accident vascular cerebral în timpul unui antrenament. 

La care, conform stasului deja încetățenit în lungul și latul globului, de parcă ar fi normal ca tineri clinic sănătoși și apți de efort fizic din sportul competițional să decedeze brusc, și fără a fi adresată măcar o minimă întrebare firească în lumina izbitoarelor tot mai frecvente ”coincidențe” repetitive din 2021 dar mai ales 2022, ”limbajul de lemn” a lovit din nou taman dinspre FIFA Media, prin intermediul rândurilor legendarului Pierluigi Collina, ”lumea arbitrajului și toți oficialii de meci de-aici de la FIFA World Cup din Qatar sunt uniți în tristețe ca urmare a dispariției prietenului și colegului nostru Johan Harmel”, de fapt Hamel, dar lumea fotbalului să fi fost mai bine solidară preventiv în 2020 în a nu fi urmat pista falsă a fricii nejustificate de nimic altceva decât ”sperietoarea” Stupid-19, pur și simplu nimic altceva decât un pretext suficient de potent și convingător pentru înțeparea în masă la scară globală, cu consecințele tragice de rigoare chiar și în pragul turneului final mondial, oricât de negată și ignorată ar fi cauza reală declanșatoare de la baza acestor decese, oricât de asurzitoare e ”tăcerea mieilor”, incapabili măcar să adreseze o firească întrebare. Dar dacă nu cumva? Nu, nu, nicidecum, iar cei ferm convinși, alde Burleanu și atâția aidoma președintelui reales, ”știu ei sigur”.   

Cert este doar că România nu figurează și cu ”tricolorii” săi chiar și pentru a șasea oară consecutiv la turneul final mondial, cert fiind și că joia viitoare, la 4 seri după amicalul reprezentantei FRF cu Moldova la Chișinău, vecina Serbia va înfrunta în Qatar numărul 1 mondial la zi în ierarhia FIFA, Brazilia, sârbii convocând în lumea arabă și 3 selecționabili în vârstă de 21 de ani, și din propriul campionat, de la Steaua Roșie Beograd, și din străinătate, de la Red Bull Salzburg și Verona, respectiv unul de 22 de ani, de la Juventus, cu precizarea că două sunt reprezentantele Europei în urna a treia valorică în Qatar – și anume Polonia și Serbia, iar una singură în a patra și ultima urnă valorică – Țara Galilor, în prima regăsindu-se Belgia, Franța, Anglia, Spania și Portugalia. 

Portarii convocați de Dragan Stojkovic sunt Dimitrovic, în vârstă de 30 de ani, de la Sevilla, cu 19 selecții, Rajkovic (27, Mallorca, 28) și Vanja Milinkovic-Savic (25, Torino, 6), ca fundași Pavlovic (21, Salzburg, 21), Erakovic (21, Steaua Roșie, 1), Milenkovic (25, Fiorentina, 37), Veljkovic (27, Bremen, 21), Mitrovic (32, Getafe, 34), Babic (26, Almeria, 2) și Mladenovic (31, Legia, 19), mijlocași fiind Maksimovic (27, Getafe, 39), Radonjic (26, Torino, 36), Gudelj (31, Sevilla, 48), căpitanul Tadic (33, Ajax, 90), Zivkovic (26, PAOK, 28), Lukic (26, Torino, 32), Kostic (30, Juventus, 50), Racic (24, Braga, 9), Sergej Milinkovic-Savic (27, Lazio, 35), Djuricic (30, Sampdoria, 36), Lazovic (32, Verona, 25), Ilic (21, Verona, 5) și Grujic (26, Porto, 17), iar ca atacanți: Mitrovic (28, Fulham, 76), Jovic (24, Fiorentina, 28) și Vlahovic (22, Verona, 16). 

Sârbii (foto fss.rs) așadar cu 11 selecționabili din fotbalul italian, 6 din Spania și 2 din Portugalia, unul singur provenind din campionatul intern. 

Iar doar 5 vor fi întâlnirile exclusiv europene din faza grupelor, mai întâi Franța – Danemarca în 26 noiembrie, apoi Germania – Spania în 27 ale lunii în curs, Anglia – Țara Galilor în 29 noiembrie, Belgia – Croația în 1 decembrie iar Serbia – Elveția în 2 decembrie.

Până atunci, duelul Serbiei joi 24 noiembrie cu Brazilia, galben-verzii selecționați de Tite căutând să adauge celor 5 titluri mondiale de-a lungul participărilor fără excepție încă de la ediția inaugurală prin a se prezenta cu 22 de fotbaliști legitimați la cluburi europene – dintre care 12 în Anglia, 5 în Spania, 3 în Italia și 2 în Franța, respectiv încă 3 în campionatul intern, doi la Flamengo și un portar de la Palmeiras, iar Dani Alves, veteranul cu 124 de selecții la 39 de ani, la UNAM, în Mexic.

Șii mai puține, patru, fiind întâlnirile directe din grupe între europeni și sud-americani, după Serbia – Brazilia urmând vinerea viitoare Olanda – Ecuador, apoi Portugalia – Uruguay luni 28 noiembrie, iar în 30 ale lunii, Polonia – Argentina. 

Portari ai Braziliei sunt Alisson (30 ani, Liverpool), Weverton (34, Palmeiras) și Ederson (29, Manchester City), fundași Danilo (31, Juventus), căpitanul Thiago Silva (38, Chelsea), Marquinhos (28, PSG), Alex Sandro (31, Juventus), Eder Militao (24, Real), Alves (39, UNAM), Telles (29, Sevilla), Bremer (25, Juventus), mijlocași Casemiro (30, Manchester United), Lucas Paqueta (25, West Ham), Fred (29, Man Utd), Fabinho (29, Liverpool), Bruno Guimaraes (25, Newcastle) și Everton Ribeiro (33, Flamengo), iar atacanți: Richarlison (25, Tottenham), Neymar (30, PSG), Raphinha (25, Barcelona), Gabriel Jesus (25, Arsenal), Antony (22, Man Utd), Vinicius Junior (22, Real Madrid), Rodrygo (21, Real), Pedro (25, Palmeiras) și Gabriel Martinelli (21, Arsenal).

Brazilieni prezenți așadar în Qatar cu câte 2 jucători a 21 respectiv 22 de ani, unul de 24 de ani și nu mai puțin de 7 din generația 1997, de 25 de ani.

Brazilia – Serbia la ”Mondiale”, România doar la televizor și pentru a șasea oară la rând, dar și a 26-a la zi între țările europene din clasamentul FIFA, pe locul 53, unul înaintea celor din Burkina Faso, ”tricolorii” pregătind zilele acestea preliminariile Euro 2024 ce încep în primăvară cu efectivul Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0 selecții / 0 goluri marcate), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0) și Mihai Popa (FC Voluntari, 0/0) – portari; Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Alexandru Pantea (FCSB, 0/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 16/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 23/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 1/0), Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova, 0/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 0/0) – fundași; Darius Olaru (FCSB, 7/0), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 7/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 8/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 43/2), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 26/3), Andrei Cordea (FCSB, 4/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 3/0), Antonio Sefer (FC Rapid 1923, 0/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 3/0), Claudiu Petrila (CFR Cluj, 0/0) – mijlocași, și atacanții George Pușcaș (Genoa | Italia, 32/10), Marius Ștefănescu (24, Sepsi) și Daniel Paraschiv (Hermannstadt, 0/0). Vecinii sârbi la ”Mondiale” cu selecționabili din Premier League, Primera Division, Bundesliga ori Serie A, românii pe la Cluj și Chișinău cu ”colonii” de la Pisa și Genoa, cu ”recruți” de la Frosinone, Palermo și Empoli, dar chiar și de la Al-Ittihad Kalba, din Emiratele Arabe Unite, vraiște pe convocatorul lui Iordănescu junior.

Speranțele mor însă întotdeauna ultimele, iar dacă speranțele arădeanului Ovidiu Hațegan de a se alinia la centru în Qatar au fost spulberate de ”schema de tratament” ”sigură și eficientă” a propagandistei înțepării, FRF, nu mult după ce și ”tricolorii” își retezau șansele de calificare la ”Mondiale”, în schimb marile năzuințe ale suflării fotbalistice carpatine erau totuși deja realimentate tocmai de FIFA când decidea s-o facă lată, 48 de naționale la turneul final din 2026. Federația Română de Fotbal și-a calculat de fapt cu grijă pașii, încât, drept mare iubitoare a corectitudinii politice fiind, să ajungă laolaltă cu alte 47 de participante ale ”marii națiuni globale”, și nu doar 31, dar și încât să se alinieze infinitei și nețărmuritei pasiuni amoroase a mentalului colectiv mioritic pentru visul american mereu fierbinte și umed. Iar pentru vizitarea ”partenerului strategic” nici n-ar trebui întrerupt mândrețe de campionat intern al României, SuperLiga lăsată de astă dată două săptămâni și jumătate pe tușă în plin retur, că doar e plină de ”stranieri” convocați în Qatar, sclipitori însă lipsind cu desăvârșire.

Turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în Qatar, o aberație absolută pe fondul degradării treptate dar sigure a Occidentului și falangei anglo-saxone, în schimb măcar cu o notă pozitivă prin absența României din competiție, o rătăcită pe la Chișinău, și cât de sugestivă însă și ironică este prezența ”tricolorilor” în Moldova tocmai în seara startului FIFA World Cup 2022. Fiecare cu nivelul său.     

Pentru conformitate, programul primei etape a grupelor este următorul: Qatar – Ecuador (duminică 20 noiembrie) și Olanda – Senegal (luni) în Grupa A, Anglia – Iran și SUA – Țara Galilor tot luni în Grupa B, Argentina – Arabia Saudită și Mexic – Polonia marți în Grupa C, Danemarca – Tunisia și Franța – Australia tot marți în Grupa D, Germania – Japonia și Spania – Costa Rica miercuri în Grupa E, Maroc – Croația și Belgia – Canada tot miercuri în Grupa F, Elveția – Camerun și Brazilia – Serbia joi în Grupa G, iar tot joi, în Grupa H, Uruguay – Coreea de Sud și Portugalia – Ghana.

Ulterior încheierii grupelor, optimile se vor disputa în intervalul 3-6 decembrie, sferturile în 9-10 decembrie, iar semifinalele în 13 și 14 decembrie, cu ultimul act pe ”Lusail” în 18 decembrie, la o zi după ”finala mică”, pe ”Khalifa”. 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: