Unul dintre cele doar 3 cluburi din seria vestică, a doua, calificat cu ambele garnituri în faza secundă a competiției, Liga Elitelor, atât la categoria juniorilor A, U19, cât și la grupa de vârstă a juniorilor B, U17, ACS Poli va porni la drum în parcursul tur-retur al Seriei de Vest, cu 10 participante, prin partide pe teren propriu, programate pentru sâmbătă de la orele 12 și 14.
Doar ACS Poli, SCM Râmnicu Vâlcea și ACS FC Ardealul Cluj au pătruns cu ambele formații de juniori în noua ediție a Ligii Elitelor dintre cluburile din Seria de Vest, iar numai 8 grupări la nivel național au izbutit acest lucru, și anume din cealaltă jumătate și Concordia Chiajna, SC Dinamo 1948, SC FC Viitorul SA, Juventus Bucureşti și secund-divizionara Dunărea Călărași, care vor continua pe două fronturi în Seria de Est.
Numai 8 cluburi din Liga 1, jumătate plus unu, au reprezentantele juvenile calificate în Liga Elitelor U19, dar chiar doar 6 grupări prim-divizionare au exponente în Liga Elitelor U17, a juniorilor B, și anume FC Viitorul, CS U Craiova, Dinamo, ACS Poli, Concordia și nou-promovata Juventus București.
ACS Poli – foto a câștigat Seria 12 din faza preliminară a nivelului juniorilor A cu punctaj maxim, încheind sâmbătă printr-un 4-1 victorios la concitadina LPS Banatul, așa încât bilanțul calificatei a fost 10 10 0 0 46-5 30 de puncte, urmată fiind de ASU Politehnica (10 6 0 4 28-21 18 puncte), LPS Banatul (10 4 1 5 15-18 13p), CFR Simeria (10 4 0 6 14-20 12p), Ripensia (10 3 3 4 11-19 12p) și CSM Dacia Orăștie (10 0 2 8 10-41 2p).
Cei de la ACS Poli au încheiat neînvinși și faza preliminară a Seriei 12 la categoria U17, semnând sâmbătă a treia remiză, 1-1 la LPS Banatul, rezultat identic celui din tur, cu încă o egalitate și în etapa a 8-a, 0-0 la Simeria. În rest, victorii și bilanțul 10 7 3 0 33-4 24 puncte, urmați de ASU Politehnica (10 7 1 2 40-13 22p), LPS Banatul (10 6 3 1 39-9 21p), CFR Simeria (10 4 1 5 23-34 13p), Ripensia (10 2 0 8 21-33 6p) și Dacia Orăștie, fără nici un punct și golaverajul 7-92.
În runda inaugurală a Seriei de Vest la U19, pe lângă meciul ACS Poli – AFC Hermannstadt se mai joacă și Centrul Național Mureș – AFK Csikszereda, CS Academia de Fotbal Gică Popescu – CSM Școlar Reșița, ACS FC Ardealul Cluj – CSȘ 2 Baia Mare și FC CFR Cluj 1907 SA – SCM Râmnicu Vâlcea. Timișorenii juniori mari, îndrumați de Victor Collins, vor juca mai apoi în tur la CFR Cluj, acasă cu SCM Râmnicu Vâlcea și Academia Gică Popescu, la Centrul Național Mureș, acasă cu Ardealul Cluj, la Baia Mare și pe 2 decembrie acasă cu harghitenii, urmând a-l încheia la Reșița, pe 11 martie 2018.
În prima etapă a Seriei de Vest la U17, pe lângă meciul ACS Poli – FC Star Sport Pitești se mai joacă și CSU Craiova – CSȘ Drobeta, Ardealul Cluj – FC Viitorul Mihai Georgescu, Centrul Național Mureș – ASA și UTA – SCM Râmnicu Vâlcea.
Timișorenii juniori B, cu antrenorul Alin Paleacu la cârmă, vor juca mai apoi în tur la UTA, acasă cu SCM Râmnicu Vâlcea și CS U Craiova, la Centrul Național Mureș, pe teren propriu cu ACS FC Ardealul, la Cluj cu FC Viitorul Mihai Georgescu și acasă pe 2 decembrie cu ASA 2013 Târgu Mureș, urmând a-l încheia la anul, la Dunăre, la CSȘ Drobeta Turnu Severin, pe 10 martie 2018 de la ora 14.
Ulterior, cele câte 9 runde din retur…
Așadar, etapa preliminară a sezonului 2017-2018 din cadrul competiţiilor de juniori U19 şi U17 a ajuns duminică la final iar conform noului sistem competițional, în urma rezultatelor consemnate în cele 19 serii la nivel național ale fazei preliminare disputate la cele două categorii de vârstă, câştigătoarele fiecărei grupe s-au calificat în etapa regulară a competiţiei Liga Elitelor, în timp ce ocupantele următoarelor locuri vor evolua în etapa regulară a Campionatului Naţional. În plus, celor 19 echipe calificate în Liga Elitelor li s-a alăturat echipa Centrului Naţional de Pregătire Târgu Mureş, acestea fiind împărţite în două serii de ”Lită”, Est şi Vest.
La U19…
Seria Est: Concordia Chiajna, SC Dinamo 1948, SC FC Viitorul SA, Dunărea Călăraşi, Juventus Bucureşti, FC Voluntari, Viitorul Argeş Alexandru Duminică, CSS Târgovişte, CSM Poli Iaşi, LPS Iaşi
Seria Vest: SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, FC Ardealul Cluj, Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş, CFR 1907 Cluj, Academia Gică Popescu, AFK Csikszereda I, AFC Hermannstadt, CSM Şcolar Reşiţa, CSŞ 2 Baia Mare.
Iar la U17…
Seria Est: Concordia Chiajna, SC Dinamo 1948, SC FC Viitorul SA, Dunărea Călăraşi, Juventus Bucureşti, Regal Sport Ferdinand I, Petrosport Ploieşti, Steagu Roşu Braşov, LPS Piatra Neamţ, Sporting Juniorul Vaslui
Seria Vest: SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, FC Ardealul Cluj, Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş, Viitorul Mihai Georgescu, CS U Craiova, ASA 2013 Târgu Mureş, FC Star Sport Argeş, CSS Drobeta Turnu Severin, FC UTA Arad
Echipele rămase din etapa preliminară a competiţiilor de juniori U19 şi U17 din sezonul 2017-2018 vor continua în etapa regulară a Campionatului Naţional, în care au fost împărţite în zece serii, Seria 7 fiind cea vestică, în componență la juniorii mari cu Ripensia Timișoara, CSS Caransebeș, ACS Luceafărul Drobeta, CSS Lugoj, ASU Poli Timișoara, LPS Banatul Timișoara, CS CFR Simeria, CSS Drobeta Turnu Severin, iar la categoria U17 cu: Ripensia Timișoara, CSS Caransebeș, ACS Luceafărul Drobeta, CSS Lugoj, ASU Poli Timișoara, LPS Banatul Timișoara, CS CFR Simeria, CSM Şcolar Reşiţa. Cei de la CSȘ Lugoj au ajuns în aceste întreceri prin a încheia ultimii în Seria 11 a fazei preliminare, la U19 cu bilanțul 10 2 2 6 21-37 11 puncte, iar la U17 cu linia de clasament 10 1 1 8 11-33 4 puncte.