Încolţită dintr-un corner în primele 20 de minute, Poli pierde şi acasă în play-out, 0-1 pe ploaie în Vinerea Mare cu CSC Şelimbăr, şi îşi micşorează şansele de acces la baraj

Anul trecut pe vremea asta, tot în miez de aprilie şi tot în etapa de la mijlocul parcursului în faza play-out din Liga 2, poliştii alb-violeţi cedau pe „Ştiinţa” sibienilor Şelimbărului cu 1-2 (0-2) în 16 ale lunii şi se împotmoleau pe locul de baraj, deţinut şi la finele traseului, cu 28 de puncte, faţă de cele 48 ale harghitenilor şi 37 ale sibienilor dar şi Metaloglobusului. Mai grav de astă dată, înclinându-se la matineu pe ploaia Vinerii Mari oaspeţilor Şelimbărului, singurii din Grupa A în play-out cu punctaj maxim după primele 4 runde şi marcatori dintr-un corner în minutul 17, 0-1 pe „Ştiinţa”, Politehnica Timişoara a înţepenit pe al doilea şi ultimul loc de retrogradare directă, cu un deficit majorat de puncte faţă de bucureştenii de pe locul de baraj, 4, în condiţiile în care bănăţenii mai au doar două meciuri de jucat, săptămâna viitoare la Slatina iar în mai aici tocmai cu Metaloglobus, faţă de cele 3 ale celor din capitală.

Tocmai atunci când aveau mai mare nevoie de puncte, „violeţii” au cedat din nou în play-out la Timişoara sibienilor comunali ai Şelimbărului, situaţia bănăţenilor fiind de astă dată mult mai dramatică în tentativa lor de evitare a retrogradării, decât anul trecut, când, chiar dacă încheiau fără emoţii pe locul de baraj, tot nu reuşeau pe teren menţinerea în Liga 2.

De astăzi însă, pierzând şi acasă în play-out, după ce o păţeau la Baia Mare în runda inaugurală a grupei a II-a valorice, poliştii şi-au micşorat şansele de a prinde acel mult râvnit loc de baraj, deţinut de bucureştenii Metaloglobusului, egali acasă ai Unirii Slobozia.

Vezi Ponturile la Pariuri de Azi (+15 ani de experienta in pariuri sportive)

În contrast, cu 3 victorii în 3 apariţii în play-out, CS 1599 Comunal Şelimbăr şi-a asigurat matematic pe „Ştiinţa”, înainte de termen, continuitatea în Liga 2, mai mult, preluând şefia Grupei A, cu 33 de puncte, deţinute şi de Csikszereda şi Unirea Slobozia, formaţii care doar au remizat în deplasare la contracandidatele Politehnicii în cursa pentru evitarea retrogradării.

Să nu fie vreun semn premonitoriu, dar anul trecut, la finele fazei play-out, Metaloglobus era plasată ierarhic în urma harghitenilor şi a Şelimbărului, dar înaintea Politehnicii, bucureştenii având şi-acum 4 puncte în plus faţă de alb-violeţi dar şi un meci mai mult de jucat.

Timişorenii mai au în schimb doar o ultimă deplasare, sâmbăta viitoare la CSM Slatina, care, fără a juca astăzi şi rămasă la 28 de puncte, faţă de cele 23 ale Metaloglobusului – tot din 3 meciuri jucate, Minaur având 21 pe primul loc de retrogradare, nu este momentan pe deplin absolvită de griji, astfel încât „violeţii” vor avea o întâlnire cât se poate de dificilă.

De la a înscrie de două ori săptămâna trecută pe terenul liderului, câştigând cu 2-1 la Slobozia graţie „dublei” juniorului Marincu, Politehnica a dat înapoi la a nu marca deloc pe „Ştiinţa”, rămânând cu 19 puncte şi doar două meciuri în mână.  

O nefericită premieră pentru polişti în play-out, a nu înscrie când aveau neapărată nevoie, din contră, încasând după 17 minute în urma unui corner, gol primit pe ploaie la care n-au mai avut reacţie, aşa cum n-aveau nici „violeţii” lui Bogdan Andone în prima deplasare din acest sezon, pierdută cu 4-0 (1-0) la Râmnicu Vâlcea în 13 august 2022 tocmai în faţa sibienilor Şelimbărului, care deschideau rapid scorul în urma unei lovituri de colţ.

Metaloglobus măcar a egalat astăzi la matineu în capitală, după ce a fost condusă în fiecare repriză timp de circa 10 minute, bucureştenii transformând un penalty pentru 2-2 după o oră de joc, la care, deşi rămaşi din minutul 66 în inferioritate numerică, au luat totuşi faţa Unirii Slobozia, egalând însă şi aceasta, la rândul ei, 3-3 după nici 5 minute, pe final, în minutul 87.

Un punct care ar putea conta, aspect valabil şi în cazul punctului obţinut la Baia Mare de nou-promovata Minaur, 1-1 (1-0) cu Csikszereda, pe care a condus-o din minutul 41 în urma unui corner, cap al căpitanului sud-american Mondragon, harghitenii egalând în minutul 57 tot cu capul, tot în urma unui corner. 

Politehnica în schimb, astăzi fără Bocşan, accidentat la Slobozia şi înlocuit cu Porumb, unică modificare în 11-le de start, n-a mai egalat în cele peste 70 de minute rămase la dispoziţie, deşi Paul Codrea a apelat încă de la pauză şi la Gîdea, în locul lui Vlaicu.

Iar de-acum ecuaţia prinderii locului de baraj este şi mai dificilă, programul ultimelor 3 runde fiind după cum urmează.

Etapa a V-a (22 aprilie): Unirea Slobozia – Minaur, CSC Şelimbăr – Metaloglobus, CSM Slatina – Politehnica. Csikszereda va sta.

Etapa a VI-a (29 aprilie): Metaloglobus – CSM Slatina, Minaur – CSC Şelimbăr, Csikszereda – Unirea Slobozia. Politehnica va sta în penultima rundă.

Etapa a VII-a (6 mai): CSC Şelimbăr – Csikszereda, CSM Slatina – MinaurPolitehnica – Metaloglobus. Unirea Slobozia va sta în runda finală.

Astăzi, poliştii au simţit că au viaţă grea încă din primele minute, atunci când Voicu a şutat în transversală, vizitatorii fiind mai aproape de deschiderea scorului şi după un sfert de oră, în urma unei lovituri libere, recentrarea în careul mic fiind deturnată cu dificultate în corner.

Lovitura de colţ, punct nevralgic şi călcâi al lui Ahile pentru bănăţeni încă din primele etape ale sezonului, le-a jucat imediat mai apoi festa, în minutul 17, când, tot cu ex-timişoreanul Monea la pupitrul de execuţie, sibienii comunali ai Şelimbărului au profitat de o respingere în faţă, Mitrea retrimiţându-i lui Monea iar centrarea acestuia tot din stânga fiind fructificată cu capul de Crişan: 0-1. 

Condusă tot aici anul trecut cu 0-2 la pauză în aceeaşi rundă a patra din play-out, de către aceiaşi vizitatori din Şelimbăr, „Poli” n-a marcat nici de astă dată în prima repriză, schimbându-l la pauză pe Vlaicu cu Gîdea, mutare şi a ardelenilor, după 10 minute din partea secundă, Nini Popescu în locul lui Voicu.

Codrea a mai apelat de la mijlocul părţii secunde şi la Ţurcaş, în locul marcatorului din Bărăgan, Marincu, iar în ultimul sfert de oră a mai efectuat o dublă modificare, însă golul egalizator n-a mai venit, cum se întâmpla în acest an la Bucureşti, cu folos, şi la Baia Mare, fără însă ca poliştii să ţină atunci de scor. 

Alb-violeţii au ajuns într-o situaţie critică, alunecând nu de azi, de ieri, ci de aproape 2 ani, efect al deciziilor inoportune din birouri, iar doar faptul că Metaloglobus n-a câştigat încă în 3 apariţii în play-out le mai lasă timişorenilor întredeschisă portiţa spre locul de baraj deţinut de bucureşteni.  

Tristeţe în Vinerea Mare, plouată pe Bega şi la propriu şi la figurat. 

Rezultatele etapei a 4-a în play-out şi programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal.

CSC Şelimbăr, Csikszereda şi Unirea Slobozia au câte 33 de puncte în Grupa A, sibienii din 3 jocuri, celelalte două echipe din câte 4 meciuri, CSM Slatina 28p (3j), Metaloglobus 23 de puncte din 3 meciuri – pe locul de baraj, Minaur Baia Mare 21p (3j) şi Politehnica 19 puncte din 4 meciuri, pe locurile de retrogradare directă.

*

Politehnica Timişoara: Murariu – Radu, Vlaicu (minutul 46, Gîdea), Porumb, Taub – Călin – Târşa (78, Tiihonen), Marincu (65, Ţurcaş), Oanea – Gavra – cpt., Bîrnoi (78, Oprea).

Rezerve: Moldovan – Adam, Mada.

Antrenor: Paul Codrea.

CS 1599 Comunal Şelimbăr: Mitrovic – Palmeş, Crişan – cpt., Lumbu, Buzan, Luca, Mitrea, Monea (83, Natea), Cărăruş, Năstăsie, Voicu (55, N. Popescu).

Rezerve: Roşca – Vişa, Soare, Gliga, Arhirii, Răducioiu, D. Ursu.

Antrenor: Claudiu Niculescu.

Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea). Asistenţi: Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) şi Timar (Oradea). Rezervă: Pavel (Osica de Jos / Olt). Observator de arbitri: Ciglenean (Cluj). Delegat de joc: Petropulos (Alba Iulia).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: