Invincibila Poli, în Europa ca şi Porto, Litex şi Valletta

Cu toate că remiza de miercuri cu Astra Ploieşti, din etapa intermediară, nu numai că a împiedicat-o să urce pe prima treaptă a clasamentului, dar a scos în evidenţă, din nou, o mai veche meteahnă, de a se împiedica de echipele mai slab cotate, Poli se menţine invincibilă şi parte a unui careu al echipelor din Europa care nu au pierdut în acest sezon în campionatul intern…

“Alb-violeţii” au risipit printre degete puncte preţioase cu Gloria Bistriţa şi Astra, atât în tur cât şi în retur, cu “U” Cluj şi Unirea Urziceni, puncte cu care s-ar fi detaşat, probabil decisiv, în fruntea ierarhiei. Şi în precedentul mandat al lui Duşan Uhrin Jr., bănăţenii au irosit 18 puncte în duelurile cu formaţiile care au terminat sezonul 2007/08 în partea a doua a clasamentului.

În ediţia 2008/09, când a fost cel mai aproape de titlu, având la final numai trei puncte în urma campioanei Unirea Urziceni, Poli a pierdut nouă puncte cu cele patru grupări care au încheiat stagiunea pe locurile retrogradabile, şi anume Gaz Metan Mediaş, Farul Constanţa, CS Otopeni şi Gloria Buzău.

Semieşecul de miercuri a avut şi părţi bune, echipa timişoreană rămânând neînvinsă şi după cea de a 24-a rundă a actualului campionat, o performanţă cu adevărat remarcabilă în istoria clubului şi foarte greu tangibilă pentru mai toate competitoarele interne sau externe. Cel mai bun exemplu? La această oră, în campionatele din Europa care se desfăşoară în formatul “toamnă-primăvară”, doar alte trei echipe se bucură în continuare de invincibilitate: FC Porto, Litex Lovech şi FC Valletta.

FC Porto domină autoritar campionatul lusitan, asigurându-şi un nou titlul de campioană cu 5 etape înainte finalului. De-a lungul celor 25 de runde, s-a impus în 23 de cazuri, doar două grupări reuşind să-i smulgă câte un punct. Litex este lideră în Bulgaria, în 20 de etape realizând 16 victorii şi 4 remize, în timp ce FC Valletta, din Malta, în 23 de partide a învins de 16 ori, iar în 7 rânduri a încheiat nedecis.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 11

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: