Ionuț Popa, antrenorul Șoimilor Pâncota, a admis după eșecul de la Timișoara, 1-0 pentru ACS Poli, că gruparea arădeană n-are capacitate ofensivă.
În privința fazei înscrierii golului, în minutul 77, când fundașii Șoimilor au protestat vehement pentru o presupusă poziție de ofsaid la Cânu, ceea ce n-a fost însă cazul datorită amplasamentului unui jucător al celor din Pâncota în momentul lansării centrării de către Doman, Ionuț Popa a spus: ”Nu pot să mă pronunț, nu s-a văzut de pe bancă dacă a fost sau nu, trebuie să văd caseta”.
Antrenorul arădenilor a remarcat însă din start: ”O victorie meritată a Timișoarei! Deși tactic, defensiv, am jucat bine, jucătorii noștri n-au avut curaj când s-au aflat în posesia mingii, să inițieze atacuri care să ne permită înscrierea golului. Am greșit că ne-am retras puțin, din minutul 65, și s-au creat multe faze la marginea careului, care puteau să ducă la înscrierea golului. Fizic am căzut, puțin, am văzut și nervozitate la jucătorii noștri după golul primit. N-avem decât să ne concentrăm pentru a vedea ce mai putem face și să evităm ultimul loc!”
”Să joci bine în atac trebuie să ai și cu cine. Voinea s-a accidentat, Alin Mihai ne lipsește, așa că am încercat cu un puști luat de la Gică Hagi. E o problemă în atac, trebuie să găsesc soluții. Am încercat să aduc un vârf rapid, am căutat și să-l introduc pe Polgar, un jucător cu experiență, am mizat pe experiența sa, în condițiile în care căutam înscrierea golului”, a mai explicat Ionuț Popa, care, întrebat despre jocul gazdelor, a răspuns: ”Nu am văzut-o în alte jocuri dar este echipa de pe primul loc și e liderul!”
Întrebat și despre nivelul general al eșalonului secund, Ionuț Popa a mai spus: ”Cred că acum 30 de ani campionatele alea județene care erau, erau mai bune decât Liga 2 actuală. Iar Liga 1 mi se pare de-a dreptul penibilă!”
Și atunci, ce ar mai putea urma? ”Falimentul…”, a zâmbit amar antrenorul vizitatorilor: ”E greu să ieși din această situație dacă nu se rezolvă problema sportului, și mai ales a economiei, căci altfel nu mai poți să faci sport, e greu să faci fotbal în actuala situație economică. Cu un primar nebun, cu oameni morți după fotbal, doar așa poți să mai faci!”
Întrebat și în privința introducerii lui Iulian Vladu pe flancul stâng, Ionuț Popa a mai explicat: ”N-am soluții și îmi place să joc cu un jucător de picior drept pe dreapta și cu unul de picior stâng pe stânga, simplu, dar în afară de Siminic n-am avut de picior stâng. A făcut pereche cu Vladu, care este un jucător cu un caracter deosebit, pe care l-am avut la alte echipe, să pună și el umărul, să ajute echipa.”
Ca o concluzie după acest 1-0, Ionuț Popa a explicat plastic: ”O jumulire mai ușoară…”
În fine, despre Cuedan: ”Este accidentat și cred că de săptămâna viitoare va putea să facă parte din echipă. A alunecat pe un deget și nu mai poate să miște piciorul”.