Italienele Inter, Roma şi Fiorentina, în finalele cupelor europene cu cluburi din Anglia şi Spania

Tare lung a fost sezonul cupelor europene, început acum aproape 11 luni, în 21 iunie 2022, doar finalele pentru trofee mai rămânând acum din el, cu protagoniste din numai 3 ţări, Italia cu 3 reprezentante, Anglia cu două şi Sevilla din partea Spaniei – marea expertă andaluză a adjudecării Cupei UEFA şi Europa League de un număr dublu de ori, în 6 randuri, decât oricare altă grupare care le-a câştigat, revenită fiind şi de astă dată în ultimul act, de fapt aceleaşi doar 3 ţări care au deţinut cel puţin două semifinaliste, italienii trăgând zilele acestea cu 5 cluburi la calificarea în finale, iar englezii şi spaniolii cu câte două, pe când federaţiile având numai câte unul, din Germania, Olanda şi Elveţia, nu vor avea bucuria implicării în întâlnirile cu trofeul pe masă.

După ce marţi Internazionale a dispus tot la zero de concitadina AC Milan şi în manşa a II-a a semifinalei UEFA Champions League, iar miercuri Manchester City a eliminat-o la scor pe deţinătoarea trofeului, Real Madrid, cu 4-0 (2-0) în returul de pe Etihad în urma unui 1-1 cu o săptămână înainte în Spania, joi seară s-au decis şi finalistele celorlalte două întreceri continentale inter-cluburi, Roma – Sevilla în Europa League şi Fiorentina – West Ham United în Conference League. 

Interesant, în finala Champions League din 10 iunie de la Istanbul se va întâlni o formaţie din unicul oraş din Europa având două cluburi care au pus mâna pe trofeul suprem, Cupa Campionilor, ulterior Champions League, şi anume Milano, reprezentat de Internazionale, cu o grupare, Manchester City, care, în cazul victoriei, ar putea adăuga localitatea engleză pe această foarte, foarte scurtă listă, în condiţiile în care concitadina United a câştigat de 3 ori trofeul, de fapt de tot atâtea ori precum Inter. 

Formaţie mult mai galonată, revenită astfel după 3 ani în finalele cupelor europene, în 2020 cedând cu 3-2 Sevillei în ultimul act din Europa League, pe când Manchester City revine după numai 2 ani în aceeaşi finală a Champions League pierdută în 2021 cu 1-0 în faţa lui Chelsea. „Jumătatea albastră” din Manchester n-a cucerit însă niciodată acest trofeu, iar City ar deveni al 23-lea club pe lista învingătoarelor din 10 ţări în Cupa Campionilor şi Champions League dacă se va impune la Bosfor, pe când Internazionale deţine deja 3 asemenea trofee, ultimul, adjudecat în 2010 pe Bernabeu, cu Chivu în unsprezecele de start al lui Mourinho, prin „dubla” lui Milito, 2-0 (1-0) cu Bayern. 

Finala UEFA Europa League va fi şi prima care se va disputa, pe 31 mai la Budapesta, din nou cu Sevilla în cadru, cea mai aureolată în această competiţie, pe care în 2020 a câştigat-o pentru a şasea oară fără a pierde vreodată, după alte 3 triumfuri consecutive în deceniul trecut şi încă două succesive cu încă un deceniu înainte, andaluzii salvând în acest sezon onoarea Spaniei la ora reprezentării pe scena ultimului act.

Calificaţi în urma reprizelor de prelungiri după ce au răsturnat scorul în returul acasă cu Juventus, Vlahovic deschizând scorul în minutul 65 pentru torinezi iar Suso de la Torre egalând cu stângul în minutul 71 şi situaţia în cele două manşe, din nou 1-1, la care Erik Lamela a marcat decisiv cu capul pentru echipa lui Mendilibar după numai 5 minute din reprizele de prelungiri, spaniolii rezistând în ciuda eliminării fundaşului Acuna pe final: 2-1.   

Faţă în faţă peste nici două săptămâni pe malurile Dunării cu Roma lui Jose Mourinho, lusitan câştigător al tuturor celor 5 finale în care şi-a condus echipele, ultima oară tocmai anul trecut, tot cu „cărămiziii” din capitala Italiei, la ora întâiului act final în „emanaţia” Conference League. 

AS Roma n-a mai fost în schimb într-o finală a celei de-a doua întreceri a Europei încă de pe vremea când ultimul act al Cupei UEFA se disputa încă în manşe tur-retur, cedând atunci în 1991 lui Internazionale, revenirea fiind izbutită fără a primi gol în semifinale, 1-0 mai întâi acasă prin golul lui Bove, 0-0 joi seară la Leverkusen, unde Moussa Diaby a trimis în transversală pentru Bayer 04, antrenată de Xabi Alonso.

N-a pierdut în returul jucat la nord nici o altă grupare peninsulară, Fiorentina, care, după ce era depăşită la Florenţa cu 1-2 în prima manşă a semifinalei UEFA Conference League, a răsturnat situaţia la Basel, Gonzalez preluând conducerea cam în aceeaşi perioadă a fiecărei reprize, în minutul 35 cu capul şi în minutul 72, după ce Amdouni egala pentru helveţi în minutul 55, iar Barak dând lovitura pentru italieni în cel de-al nouălea minut de prelungiri al… reprizelor de prelungiri. În care partida a fost întreruptă în minutul 110, unui fan al florentinilor făcându-i-se rău în peluză, căci deh, trăim în vremurile efectelor adverse înţepării „necesare, sigure, eficiente şi salvatoare”. 

Iar cei din Florenţa vor juca astfel în finala din 7 iunie de la Praga, cea de-a doua a acestei noi „emenaţii” a UEFA – Conference League, Roma impunându-se anul trecut cu 1-0 cu Feyenoord, cu menţiunea că Fiorentina disputa în 1990 dubla manşă a ultimului act în Cupei UEFA, pierdută cu Juventus. De astă dată va avea în faţă o londoneză, West Ham United, care revine într-o finală după aproape o jumătate de secol, din mai 1976, când pierdea cu 4-2 (1-1) pe Heysel din Bruxelles ultimul act al Cupei Cupelor, conducându-i atunci şi egalându-i apoi pe localnicii de la Anderlecht, triumfători prin „dublele” lui Rensenbrink şi Vander Elst, meci în care în defensiva insularilor juca până în minutul 47 tatăl actualului antrenor al lui Chelsea, Frank Lampard.

„Ciocănarii” s-au impus la limită şi în returul semifinalei, după 2-1 de la 0-1 la Londra cu AZ 67 Alkmaar, 1-0 în Olanda prin golul lui Fornals din prelungiri, în cel de-al patrulea minut adiţional, ceea ce pare-se a stârnit spiritele între fani cu cagule ai batavilor, luând cu asalt sectorul în care se aflau rude şi prieteni ai oaspeţilor insulari şi împărţindu-le pumni.   

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: