Jimbolia, 6-2 ca la tenis, cu contribuţia generaţiei 1997: gol Moldovan

FC Marcel Baban Jimbolia a început returul reuşind chiar scorul etapei a XVIII-a, unul rezervat seturilor de tenis de cîmp, dar doar după ce a condus doar cu 1-0 la pauză şi s-a văzut apoi egalată…

A fost 6-2 (1-0) pentru tinerii pregătiţi de Octavian Popescu, Marius Ţăranu deschizînd scorul în urma unei centrări de pe dreapta, la care Cănuci a reuşit o bună aşezare.

FC Deta, subţiată după trecerea lui Imi Vasko la Gătaia, a egalat după pauză din lovitură de la 11 metri şi a mai avut o tresărire, reducînd din handicap, la 3-2, însă fără efect.

Marius Ţăranu şi Dionisie Hîrdău au marcat cîte două goluri pentru gazde, în contul cărora au mai punctat Ovidiu Popescu şi Marius Moldovan, mezinul echipei, din generaţia 1997, un vîrf introdus în joc în minutul 65.

Golul de 2-1 a fost opera unui junior ajuns anul trecut în Selecţionata Judeţeană Timiş U16, Dionisie Hîrdău. „Prima repriză a fost mai bătrînească, fără ritm, fără ocazii, şi a trebuit o muştruluială la vestiare, să rupem ritmul. Cu toate că sunt tineri, astfel a fost jocul lor. A doua repriză a fost însă spectaculoasă şi toate golurile băieţilor au fost din acţiune. A fost o a doua parte bună”, a explicat Octavian Popescu, care încă de la pauză i-a dat credit lui Raul Doda, un junior născut în 1996, iar acesta n-a dezamăgit deloc. Şi Viorel Coşa, tot din generaţia 1996, precum şi Marius Moldovan sau Sima au intrat pe parcurs.

FC Marcel Baban: Claudiu Ciubotariu (portar născut în anul 1996) – Rus, Proteasa, Ardelean, Mitru – Sava, Popescu, Ţoţu, Cănuci – Ţăranu, Hîrdău. N-au evoluat, fiind accidentaţi, Neagu – glezna, respectiv Niţă – fractură, în vreme ce portarul Pap a fost suspendat în această etapă pentru cartonaşul roşu primit în Cupa României.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 12

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: