Jocuri amicale în ”fotbalul mic” din Timiș: rezultate, marcatori, echipe, declarații

Grupările timișene din ”fotbalul mic” continuă la rândul lor pregătirile de iarnă, și sub forma meciurilor amicale de verificare, campioana de toamnă a Diviziei D Timiș câștigând peste graniță.

FK Jedinstvo Vlaskovac (Serbia) – CSM Lugoj 1-2 (1-1).

Cele două goluri pentru învingători au fost marcate de Victor Gîrlea (min. 14, din lovitură de la 11 metri) și noul sosit Adrian Cioată (min. 40), gazdele egalând în minutul 24.

Astăzi, liderul ligii a patra din Timiș a finalizat stagiul de pregătire organizat în Serbia, fără înfrângere în cele două jocuri disputate. În primul, cu OFK Vrsac, disputat joi după-amiază, a încheiat la egalitate 1-1, golul lugojenilor fiind marcat de Răzvan Rus (min. 91), după ce localnicii deschideau scorul în minutul 51.

Antrenorul Laczko și secundul Danciu au folosit următorii jucători: Gîrlea – Radak, Stoica, Roșie, Tamaș – Filimon, Rus, Maier, Talpă, Dobra, Cioată. Au mai jucat: Popeț, Egeto, Lakatoș, Ghergheș, Pop, Ilyassou și Mihoc.

Următorele două jocuri ale fruntașei, miercuri  1 februarie cu CSC Boldur și sâmbătă 4 februarie cu Voința Lupac, în deplasare.

CSC Peciu Nou – ACS Magica Caransebeș 5-1 (0-0): Ioan Făndel (min. 50), Denis Bud (min. 55), Cristian Scutaru (min. 65), Adrian Vlădic (min. 81) și Narcis Voroș (min. 86), respectiv Bebe Feneș (min. 59). Oaspeții au ratat două lovituri de la 11 metri, prin Alexandru Manea (min. 51) și Goriță Negrei (min. 77). Jocul s-a disputat pe terenul din localitatea Diniaș.

Antrenorii Sorin Gheju și Răzvan Popaluca au contat pe Stoianov – Rosenblum, Scutaru, Matei, Szalkai, Cornel Bud, Paunchici, Angelo Olteanu. Denis Bud, Pițigoi, Făndel. Au mai jucat Dubou, Teslariu și Voroș.

Iar secundul Popaluca a semnalat că ”a fost un antrenament foarte bun, cu o echipa bună și foarte bine organizată; nu întâmplător este pe locul I în Caraș-Severin. Despre echipa noastră, suntem în perioada de  acumulare, băieții s-au prezentat foarte bine la primul test din aceste jocuri de verificare. În familia noastră au sosit Angelo Olteanu, Gheorghe Stoianov, Ioan Făndel, care s-au integrat repede în angrenajul echipei.”

CS Cocoșul Orțișoara – AS FC Bazoș 2-3 (0-1): Răzvan Șchiopu (min. 23) și Mădălin Ursu (min. 68), respectiv pentru învingători Marius Tutunaru (min. 16), Cristian Radu (min. 75, din lovitură de la 11 metri) și Octavian Firuț (min. 87). Jocul s-a disputat pe terenul din localitatea Orțișoara.

Ghiță Chimiuc: ”Am dorit foarte mult să joc primul meci de verificare cu o echipă bună și nu m-am înșelat. Echipa din Bazoș liniștit ar face față în liga a patra, în primele zece. Au jucători foarte buni și cu experiență. Chiar a fost un joc peste așteptări și îi felicit pentru replica pe care ne-au dat-o.”

Flavius Buță: ”A fost un joc tipic pentru aceasta perioadă, cu multe faze de poartă de ambele părți, un joc din care ambele echipe au ieșit fără accidentări și cu o pregătire bună.”

Bazoș la reunire…

Au jucat formațiile:

Orțișoara: Puiu – Ordog, Dănilă, Schiopu, Motreanu – Ciontu, Ursu, Popovici, Moricz – Dan, Balaci. Au mai intrat Berbec și Ungureanu.

Au lipsit: Ștefoni, Olar, Panta, Codreanu, Rusu și Ciprian Epure.

Bazoș: Barbu – Staicu, Anițaș, Firuț, Radu Bogdan – Bungău, Radu Cristian, Vițan, Vînătu – Achimov, Tutunaru.

Au mai jucat: Burlacu, Pașcalău, Ianoșel și Militar.

CSC Bega Belinț – CS Millenium Giarmata 3-5 (1-1): Sebastian Stoica 3 goluri, Caius Marta și Răzvan Onosă pentru vizitatori. Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Chizătău.

AS Recaș – AS Crvena Zvezda Stanciova 5-2 (3-2): Alexandru Banu două goluri, Ionel Corjescu, Marius Aldea și Traian Ciobanu respectiv Cosmin Codrean două goluri.

Colectivul recășenilor a dedicat succesul jucătorului Radu Jude, care si-a aniversat ziua de naștere săptămâna trecută. Iar următorul joc pentru elevii lui Sorin Micșa a fost programat tot la Recaș, cu CSC Nițchidorf, pe 4 februarie. Și o întâlnire juvenilă, AS Dumbrava U17 – AS Recaș U15 10-0 (5-0).

S-au mai jucat de exemplu şi Plavii Delia Sâmpetru Mare – Avântul 2 Periam 0-0 sau Partizan Diniaş – AS Pădureni Lighet 6-2. 

Alte jocuri au fost însă amânate din cauza timpului nefavorabil și terenului greu, precum Unirea Jimbolia – Sânandrei-Carani, Voința Ionel – Inter Foeni, Ciacova – Parța sau Dumbrava – Făget.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × noua =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: