Jocuri amicale pe bandă rulantă: Ripensia Timişoara – AC Belinţ 3-2

Ripensia a reuşit o nouă victorie în perioada de pregătire, 3-2 cu divizionara ˝D˝ AC Belinţ, golul victoriei liderului din Campionatul Municipal Timişoara venind din gheata lui Mogoş, care a săltat spectaculos mingea peste portarul advers, chiar la începutul celui de-al doilea mitan, după cum informează portalul oficial www.ripensiatimisoara.ro, care a mai consemnat următoarele…

Galben-roșii au început bine jocul, nou-venitul Zsolley deschizând scorul pe un contraatac rapid. Băieții noștri au continuat să evolueze sus, într-un presing avansat și incisiv, însă golurile au venit de la adversar, primul dintr-un penalty iar al doilea la nesincronizare în propriul careu. Același Zsolley, după o pasă cu călcâiul venită de la Michi, a restabilit egalitatea.

În cea de-a doua repriză au fost aruncați în teren mai mulți dintre jucătorii experimentați, acest lucru văzându-se imediat, când Dobre l-a găsit excelent pe Andrei Mogoș singur cu goalkeeper-ul advers, acesta din urmă finalizând cu o scăriță. Deși nu s-a mai înscris până la final, ripensiștii au controlat fără probleme disputa, reușind un joc de posesie care se vrea, încet-încet, a deveni o marcă înregistrată.

Marți, de la ora 17:30, tot pe sinteticul de lângă arena ˝Dan Păltinișanu˝, Ripensia se va întâlni cu liderul seriei a 3-a din Liga a 5-a, Progresul Racovița. Sâmbătă, 9.02, va urma un alt amical puternic, pe terenul locului 3 din ˝D˝ Timiș, CS Ghiroda.

Ripensia Timișoara (manager Radu Suciu): Butoi – Gaitin, Rumega, Păscăleanu, Mihai – Michi, Bagiu – Răducanu, Uţă, Costea – Zsolley

A doua repriză: Filip – Petrișor, Costândana, Mureșan, Roșu (Hoța) – Boangheș, Dobre – Radu, Mogoș, Popa – Chevereșan

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu, Timişene și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: