Iertare, avem doar la a II-a, dar gratis. Jos pălăria, CFR Timișoara

Știți care e clubul timișorean cel mai bine clasat la zi din sporturile de echipă cu minge? Rugbyștii și BCT au forță dar, surpriză, vorbim tot de fotbal, căci e momentan clipa ceferistelor, care mîine la 11, acasă, joacă pentru intrarea în semifinalele Cupei României, tot mîine, dar după-amiază, jucînd pe CFR și băieții, într-o amînare dată de primirea sîmbătă a campioanei RCM mvt UV Timișoara pe gazonul de la ”Gara Mare”. Despre o găzduire de bună credință…

Un simbol al stadionului CFR, tabela de marcaj de la poarta dinspre liniile ferate, rezistă stoic, așteptînd să fie reactivată. E chiar mai greu decît cu robinetele și apa caldă... Sau își așteaptă oare... obștescul sfîrșit? Măcar să nu fie într-un cimitir de fier vechi, că tot e țara plină de combinate ”tăiate”, ci într-un muzeu...

Nu știm cîte formații locale ar mai fi acceptat cu asemenea ușurință să facă gestul ”vișiniilor”, și de fapt nici nu mai prea sunt multe grupări de fotbal în Timișoara, ba din contră, mai nici una, pentru a nu mai reaminti ”momentul UMT” al rugbyului, iar dat fiind condițiile de dată recentă în care clubul CFR a subzistat totuși cu tot cu ”pepinieră”, întreținînd o flacără care foarte ușor poate a se stinge, a se vedea cazul Giuleștiului trăind deseori pe picior mai mare, faptul că rugby-ul și-a găsit un refugiu de care avea pare-se mare nevoie, de pe un an pe altul, trebuie salutat ca atare.

Cu alte cuvinte, CFR Timișoara, care reprezintă o tradiție și un palmares de seamă în istoria fotbalului local, ce-i al ei e pus deoparte, dar de care s-a cam uitat în a fi susținută la greu, ajungînd aproape să împărtășească soarta multor alte mai mici grupări locale gen UMT, a devenit dintr-odată centru de interes, de interes, da, da, cînd interesele o cer, și ar fi așadar bună la ceva. Să servească unei cauze. Iar cum aceasta mai este și nobilă, cauza vrem a spune, și gruparea vișinie a răspuns pe măsură. Cu noblețe. Și nu în felul altora, mai avuți…

Ca palmares, și lumea îl știe destul de bine, C.F.R. a fost și vicecampioană a României în 1948, după ITA, ba a mai urcat pe podium, iar al 11-lea și ultimul sezon în elita seniorilor l-a jucat în ´70-´71, avînd și un titlu național la juniori, în ale căror finale la ”cei mari” mai ajungea în 1970 și ´75, cu mult înainte ca alte mai ilustre cluburi locale să miște cu adevărat ceva în planul performanței pe acest front, finalele respectivelor fiind de dată mai recentă, dar de păstrarea în viață a acestei întregi tradiții i-a păsat în ultima vreme doar unei mîini de oameni, tîrîind mocănița numai cum dumnealor o știu dar readucînd vișiniul drept a doua cea mai bine plasată culoare în peisajul fotbalului timișorean al băieților, pentru a nu mai vorbi de fete, unde au exclusivitatea. Vicecampioane naționale în 2013?

Într-adevăr, fără a fi foarte băgate în seamă, proporția mediatizării fotbalului feminin la nivel național tinzînd spre zero în comparație fie doar și cu veștile aproape zilnice despre cîndva mîndra grupare din Giulești, ajunsă ani de zile jucărie a utecistului, pentru a nu mai vorbi despre ”sportul rege” la noi, cam Steaua, Dinamo și ”naționala” în accepțiunea ”marilor ziariști” ignoranți ”de la centru” și butoane, jucătoarele de la CFR Timișoara sunt fără punct pierdut, pe 2, și la egalitate cu campioana-lider Olimpia UT Cluj, după primele două din 10 etape ale play-off-ului Ligii 1, după ce tot pe 2, și tot în urma celor de sub Feleac, fete de Champions League, încheiau și Seria Vest a primei faze a elitei sexului frumos, cu linia de clasament 10 8 1 1 63-14.

Într-adevăr, competiția fetelor are limitările sale valorice, ca orice abordare într-o fază totuși încă incipientă, dar este în creștere, și pare așadar a fi lesne să penetrezi spre vîrful ierarhiei, însă cel puțin în cazul clubului alb-vișiniu timișorean doar pare, și asta pentru că gruparea de la Gara Mare nu este nici cea mai avută și nici foarte subvenționată, dar cu linii multiple în al său depou, în care trebuie întreținute o prim-divizionară feminină, o echipă masculină de liga a patra și o întreagă pepinieră juvenilă. Alocația din bugetul locului e cît de-o gargară, ridicolă în comparație cu a unor poli nu neapărat de mai mare interes, dar nu mai atacăm acum aceeași spinoasă problemă…

Iar fetele, cu două succese în deplasare în debutul fazei play-off, o noutate pentru ele, ca pas în față comparativ cu primăvara trecută, nu și-au consolidat poziția actuală decît după deplasări în ultimele două luni, uneori de miercuri pe duminică, de genul Baia Mare, Brazi, Brașov… Ori duceți-vă Dumneavoastră la Brazi, jucînd aproape pe ochi frumoși și știind că mai aveți și o slujbă sau ore la facultate ori în liceu, pentru a vă auzi din tribune toate mostrele de misoginism încă adînc îmbibat în fibra carpatină, dar colcăind latent.

În tot acest context, menținînd la flacără fie și stinsă o întreagă activitate ajunsă la opt decenii pline de existență, care s-ar fi putut la o adică stinge în cel mai netot timișorean stil cu putință, adică răzînd și un întreg patrimoniu, a se citi tribuna umetistă, și bine că remarcabilul director Bagiu n-a ajuns să trăiască asemenea vremuri de tot jaful, CFR Timișoara s-a dat domnește la o parte de pe gazonul unde juca de zeci de ani, și de la o oră de tradiție tot cu anii pentru meciurile de D Timiș ale AJF-ului local, mutîndu-se în ”casa ei” mîine de la 5, pentru derbyul cu CS Ghiroda. Iar gestul e cu atît mai remarcabil cu cît, fie și fără a fi implicată în cursa promovării, ci doar pe 6, de pe care ar putea sălta miercuri pe 4, CFR a acceptat să joace la mijloc de săptămînă cu ocupanta locului 2 iar peste numai 64 de ore cu liderul Mama Mia. Cine ar mai avea atîta larghețe, în jaful zilelor de azi? Aud? Dar vorba lui Constantin Nedela, sărind deja la subiectul lucrărilor demarate la stadion, ”cînd n-ai cu ce să zugrăvești, trebuie să fii dus să nu accepți o lucrare pe gratis”. 

Perfect, și toată lumea pare a avea de cîștigat din ceea ce se prefigurează. Un melanj de nevoie dar putînd funcționa foarte bine, rugby – fotbal, o colaborare între CFR și RCM care ar împinge lucrurile înainte în deseori inertul sport timișorean. Și care a pornit excelent, cu băieții lui Chester Williams avînd unde să joace aproape de pe-o zi pe alta, după fiascoul la capitolul gazon suferit cu ex-campioana Baia Mare, în condițiile în care, înțeleaptă, CFR a cedat tot aproape bătînd din palme. E puțin? Mai gîndiți-vă. Ar putea fi startul a ceva major, de exemplu într-o mai largă colaborare cu UVT, în care și studenții instituției de învățămînt superior să aibă într-o bună zi unde să-și consume caloriile, ”peste calea ferată”.

”Din punctul nostru de vedere a fost foarte OK, noi am fost foarte înțelegători, deschiși la necesitatea clubului de rugby, și e drept că am încercat prin intermediul dumnealor să jucăm eventual pe un alt teren la ora la care aveam programat meciul, sîmbătă la 11, dat fiind că au ușa dumnealor deschisă undeva în Primărie. Au încercat, nu au găsit înțelegere și teren, și atunci am ajuns noi la o înțelegere cu CS Ghiroda, pentru miercuri. Noi am înțeles, chit că mi-e foarte greu să joc în 4 zile cu locul 1 și cu locul 2 în liga a patra”, a explicat Constantin Nedela, fără a ofta, ci ca despre un fapt în sine.

Adăugăm noi, www.sporttim.ro, și nu CFR, adică șoaptele nu parvin de la CFR, că pe ”Știința” Universității Politehnica Timișoara nu s-a putut, adică s-a opus cineva pe relația UPT – Municipalitate, deși terenul era liber la ora respectivă, ca o altă dovadă venind în sprijinul afirmației că nu oricine și-ar ceda atît de lesne bătătura.

În fine, așadar deloc fără oftaturi, CFR va juca mîine de la 5 cu CS Ghiroda, în spatele Gării De Nord, fără ca din țînțar să se facă armăsar. Ceva pe acest calapod, dar paradoxal, în sens invers, a transpirat prin presă, unii neînțelegînd chiar deloc nuanțele binevoitoare și de bună credință ale acestei incipiente întrajutorări. Unii ar putea fi cel mult oarece judecători de pe margine sau fani partizani, căci de altcineva nu prea e vorba. Lumea e cool, pentru a folosi un alt termen tîmp al jafului vremilor actuale.

Înțelegem, Moftul Român a fost dintotdeauna și va exista pe veci, garnisit cu închipuirile ignoranței și cu snobismul bățos al infatuatului, e în cromozomul nației, dar chiar și așa nu poți confunda buna credință cu realitatea stării de fapt, și anume că nu toate cluburile au dotări cu robinete de aur, ca ”la Palat”, ci se poate trăi destul de bine, chiar dacă miliarde pe pămînt nu o duc prea lesne chinuindu-se zilnic să-și găsească un strop în plus de apă și mîncare, și așteptînd cîteva minute încălzirea apei, că deh, și boilerele sunt încă pe piață iar traseul apei prin conductă poate fi doar imaginat cu ochii minții. ”Noi am stat sîmbătă pînă la 10,30 la teren, la jocul de rugby, după care am plecat la Brașov, și am lăsat un om, nu angajat, ci soțul magazionerei, să aibă grijă dacă mai e ceva necesar. Noi avem apa asigurată cu 3 boilere de 100 litri, acestea sunt condițiile – și durează ceva din momentul deschiderii robinetului, să se încălzească. De aceea a curs inițial rece, cînd au intrat rugbyștii la dușuri. Dar n-a fost de fapt nici o problemă, și domnii de la clubul de rugby RCM au înțeles atunci perfect situația. Și dacă ar fi fost să n-avem apă, dar să spună unii, nu dumnealor, că a început prost colaborarea – nu este normal. Căci colaborarea este bună pînă la ora aceasta și la rîndul ei, RCM Timișoara s-a ocupat de toate cele, conform promisiunilor, pentru întreținerea terenului după jocul dumnealor. Am fost înțelegători și de foarte bună credință, și sperăm să ne înțelegem, eu zic că ne vom înțelege!”, a clarificat lucrurile Constantin Nedela.

Așadar, nici o problemă, în cazul unui gentlemen agreement, o înțelegere verbală… Rămîne însă de văzut, în timp, odată cu așteptata creștere a ponderei de interes și performanță a galben-albaștrilor, și odată ce stadionul va fi fost reamenajat prin diligențele lumii rugbystice, dacă fotbalului vișiniu îi va fi întoarsă favoarea, și își va putea continua traiul în ”vechea sa casă”, undeva și cîndva, conform acestui melanj de start. La cîte dezrădăcinări și terfeliri de tradiții și simboluri a asistat fără a clipi societatea noastră, nimic n-ar mai minuna, dar să nu mergem totuși prea departe. Cum am spus, rămîne de văzut…

CFR va juca 3 meciuri acasă în această săptămînă, mîine cu fetele, de la 11, în sferturile Cupei României, contra Universității Alexandria, și cu băieții în D Timiș, de la ora 17, în derbyul rundei a 24-a, locurile 6 și 2, cu CS Ghiroda, iar duminică tot prin formația feminină, cu CS Real Craiova, în runda a treia din play-off, de la 11. Haideți și la fotbal feminin…

Ulterior, fetele nu vor juca miercurea viitoare în deplasarea la Olimpia UT Cluj, din etapa a 4-a de play-off, clubul alb-vișiniu solicitînd amînarea partidei de pe Cluj Arena, și nu este clar dacă RCM mvt UV Timișoara va juca în aceeași zi (miercuri 24 aprilie, ora 10) meciul cu Dinamo pe CFR sau înapoi în Ronaț. ”Momentan nu ni s-a spus nimic”, a explicat Nedela. Cert este că atunci e programată etapa a șasea a Superligii, o intermediară.

+

Și pentru că am vorbit de fete și de băieții de liga a patra, să pomenim și de ”pepiniera” clubului de la Gara de Nord. Clubul CSF CFR 1933 Timişoara organizează selecţie la fotbal pentru toate categoriile de vîrstă ale Centrului de copii şi juniori din spatele Gării Mari.

Iată numele antrenorilor din cadrul pepinierei ceferiste precum şi numerele de telefon la care pot fi contactaţi…

1. Grupa 1997 – Prof. Antrenor Belenceanu Lucian – 0741083526

2. Grupa 1998 – Prof. Antrenor Belenceanu Lucian – 0741083526

3. Grupa 1999 – Prof. Antrenor Văsui Marian – 0766754217

4. Grupa 2000 – Prof. Antrenor Cireşan Daniel – 0747107461

5. Grupa 2001 – Prof. Antrenor Cireşan Daniel – 0747107461

6. Grupa 2002 – Prof. Antrenor Pobega Andrei – 0720511313

7. Grupa 2003 – Prof. Antrenor Pobega Andrei – 0720511313

8. Grupa 2004 – Prof. Antrenor  Ionescu Alin – 0720166883

9. Grupa 2005-  Prof. Antrenor Ştefan Orlando – 0760797908

10. Grupa 2006-  Prof. Antrenor Ştefan Orlando – 0760797908

11. Grupa 2007 – Prof. Antrenor Vasui Marian – 0766754217.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Iertare, avem doar la a II-a, dar gratis. Jos pălăria, CFR Timișoara

  1. Alex spune:

    Excelent articol d-le Comsulea !!! Bravo ! E bine ca cineva mai aminteste de acest club de traditie din Timisoara. Cei mai in varsta isi amintesc de faptul ca in cadrul acestui club activau multe sectii sportive: fotbal, atletism, volei lupte, canotaj, box, gimnastica, etc.. Multe s-au desfiintat si datorita neimplicarii autoritatilor locale. Ar fi mare pacat ca acest club de traditie timisorean si chiar national, sa se desfiinteze. Acest club a produs sportivi de valoare de-a lungul timpului. Nu trebuie sa uitam acest lucru ! Autoritatile locale ar trebui sa-si indrepte atentia si spre acest club. Inca odata , „jos palaria” d-le Comsulea!

  2. ctm spune:

    Felicitari pentru articol, si foarte bine ca ati dat peste nas rautaciosilor care au scris articol despre faptul ca „a început prost colaborarea”.
    Desi nu sunt prea multi spectatori la meciurile CFR-ului (mare pacat) totusi nu trebe uitat, niciodata, ca este totusi un club de traditie din Timisoara (orasul a pierdut mult prea mult din traditile ei, si clar nu mai trebe sa piarda nimic, chiar ar trebui sa se revitalizeze/incurajeze un club ca CFR sa fie acolo sus unde merita).
    [Traditii in sport sau pierdut multe: o gramada de baze sportive, sporturi cu palmarese impresionate ca polo (ILSA) si handbal feminin (Univeritatea), voleiul si sa nu mai vorbim de multe alte echipe din diferite sporturi care au disparut … IMPORTANT e cel putin pastrarea traditiei care exista inca si asta ar trebui finantate si renovate bazele]

  3. Iany spune:

    pai da ca pe Dan Paltinisanu nu se poate pt ca CLT si CJT uita ca stadionul e al orasului si nu al dumnealor personal.Bine ca se dau bani la sala de sport a Politehnicii si nu se construieste o sala care sa poata gazdui competii majore sau concerte.bine ca se baga bani la ACS iar anul trecut cand am avut echipa in divizia A la volei masculin,echipa nu a fost ajutata.Rusine pt ca milioanele de euro se puteau folosi si pt alte nevoi:spital de copii nou,scoli,gradinite,azile de batrani.Mihai Comsulea te rog sa-mi permiti sa inchei cu un citat celebru:Unde esti tu Tepes doamne…….!!!!!Poate se va sesiza cineva si cu timpul dl Robu si compania vor infinta o echipa cu stadionul pe strada Popa Sapca iar ei vor sta in lojele cu racoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 7

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: