Jucător în Liga 1 pe ”Dan Păltinișanu” cu 3 oaspeți diferiți, FCM Târgu Mureș, FC Brașov și Concordia, Vagner suferă la 33 de ani un infarct în antrenament și decedează în spital. Avea peste 100 de meciuri în elită

Abia ce am consemnat decesul voleibalistului constănțean Doru Ghimeș la vârsta de 39 de ani, după ce, dintre numele mai cunoscute ale tinerilor arenei interne, s-au stins anul acesta și ex-hocheistul Gherebe (43 ani) în ianuarie, poloistul Drăghici (23) în martie iar baschetbalista Raiciu (18) luna trecută, și încă o veste tragică îndoliază sportul românesc, în acest ritm coloanele știrilor necesitând și o rubrică necrolog, asta în condițiile în care urmările fatale ale înțepării – în privința periculozității cărora în aceste pagini s-a avertizat explicit pe baze concrete științifico-medicale – sunt într-un stadiu strict incipient, nimic în comparație cu ororile și ravagiile pe care le vor genera treptat în timp, dar care vor fi și puse pe seama altor cauze. Nu-i mai bate inima nici unui tânăr fotbalist în vârstă de 33 de ani, Alexandru Vagner, cu peste 100 de apariții în Liga 1, printre care de exemplu în calitate de titular și în unele partide din Liga 1 găzduite de arena ”Dan Păltinișanu” din Timișoara, cu 3 oaspeți diferiți, FCM Târgu Mureș, FC Brașov și Concordia, sportivul suferind la 20 septembrie un infarct în antrenament cu divizionara ”D” brașoveană din Cristian și stingându-se în spital, sub Tâmpa.

O lună septembrie îndoliată în arena internă, după o lună august cernită la decesul baschetbalistei bucureștence Raiciu în ziua aniversării împlinirii a 18 ani, recent stingându-se voleibalistul constănțean Doru Ghimeș, în sezonul trecut în liga secundă din Germania – consemnare accesibilă la această legătură, iar astăzi anunțându-se dinspre gruparea Petrolul Ploiești, al cărei component a fost în 2017, vestea tragică a morții fotbalistului de 33 de ani Alexandru Vagner, trecut în elită pe la Gloria Bistriţa, FCM Târgu Mureş, FC Braşov şi Concordia Chiajna, cu ultimele 3 jucând și pe stadionul ”Dan Păltinișanu”.

De exemplu în primăvara lui 2011, pe drumul alb-violeților spre poziția de vicecampioni naționali, Poli Timișoara – FCM Târgu Mureș 0-0, caseta tehnică fiind accesibilă aici, cu Vagner în 11-le antrenat de Ioan Ovidiu Sabău, 

Sau în martie 2014, din nou fără a ieși învins de pe gazonul arenei ”Dan Păltinișanu”, ACS Poli – FC Brașov 0-1, Vagner înlocuindu-l atunci înaintea pauzei pe Szekely Janos, LIVE TEXT accesibil aici,  

Pierzător în schimb un an și ceva mai apoi pe stadionul timișorean, ACS Poli – Concordia Chiajna 1-0 (0-0), ilfoveni atunci cu Marius Baciu pe banca tehnică, postarea LIVE TEXT fiind accesibilă aici

ActiveNews a preluat astăzi relatarea celor de la Știripesurse în privința decesului lui Vagner, la puține zile după ce consemna și moartea la vârsta de 40 de ani a fostului fotbalist Florin Hidișan, răpus de cancer. 

Șir al deceselor unor tineri sportivi români din diferite ramuri, ca grup în creștere al numeroșilor competitori din lume, din felurite discipline, trecuți în neființă de când cu lansarea ”campaniei” de înțepare, și a căror evidență actualizată strict doar pe baza cazurilor despre care se știe este ținută de goodsciencing.com în consemnarea de aici – enumerând aproape 1.000 de morți, deloc ca o coincidență în raport cu factorul timp vizavi de startul injectărilor la început de 2021. 

Este doar faza incipientă a unui viitor veritabil tsunami al efectelor adverse și deceselor subite sau lente de pe urma perfidei inoculări, de fapt ”sport extrem”, însă neperceput ca atare drept cauză a vătămărilor, ba din contră, după ce, conform plasării de produs comercial cu scop de profit, înțeparea era coafată pe liniile manipulării propagandistice din partea mass-media ca fiind ”sigură și eficientă”. Neputând fi denumită de fapt drept ”vaccinare”, căci n-a fost absolut deloc vorba despre un asemenea procedeu medical propriu-zis, ci despre cu totul altceva – asta pentru cunoscători, eventual în schimb cel mult poreclită astfel de către ”sistem”. Injectarea a dus invariabil și ireversibil la alterarea sistemului imunitar al celui inoculat pe propria răspundere prin semnătură, echivalând cu consimțirea sinuciderii, subită sau lentă în raport cu factorul timp, pe fondul instalării unor afecțiuni medicale, iar diagnosticul celor înțepați este ”bolnav terminal”, cu factorul timp variabil în raport cu mai multe funcții. 

Stupid-19 a fost doar ”sperietoarea” pretext a atingerii scopului în sine de moment pe pielea populației, și anume înțeparea, mediatizată ca fiind ”sigură și eficientă”, respectiv pe post de unică ”soluție salvatoare” pentru revenirea la așa-zisa ”normalitate”, și iată că, de la începerea injectărilor, tot mai mulți tineri, chiar sportivi de performanță, pleacă dintre noi. Nu este nici o coincidență, nici vreo întâmplare, nici vreo teorie, ci adevărul gol-goluț, o veritabilă conspirație în toată regula. Care își urmează cursul în felurite forme, nu doar prin inoculare, fără ca oamenii să efectueze conexiunile necesare între toate relele orchestrate subtil. 

Absolut toate avertismentele semnalate în general de peste 10 ani în aceste pagini și-au găsit acoperirea în fapte, iar în mod particular, apropo de Stupid-19 și înțepare, absolut toate semnalele de alarmă trase concret, explicit și punctual de la începutul lui 2020 în acest cotidian, până la un moment dat în mod unicat la nivel național, strict spre binele și conștientizarea oamenilor, și strict pe baza unor date, documente și studii de cercetare din sfera științifico-medicală autentică, nu de ”medicină la canal-teve-Dâmbovița”, s-au dovedit a fi extrem de pertinente și și-au găsit în totalitate rostul și sensul, cele prevestite adeverindu-se în totalitate, iar altele urmând inevitabil. Mai ales secțiunea specială ”Sport sabotat”, care a implicat zeci și sute de ore de documentare, sintetizare a informațiilor și editare a datelor, a constituit prin consemnările publicate o sursă nesecătuită de date în vederea corectei informări a cititorilor, astfel încât să adopte decizii în cunoștință de cauză, spre binele personal și colectiv, în sensul de a nu cădea din niciun punct de vedere, dar absolut niciunul, de la A la Z, de la ”măști” și farsa așa-ziselor ”teste”, și până la înțepări, în trapa manipulării propagandistice din partea mass-media, având un singur scop precis de moment, de a alimenta frica maselor tocmai pentru a fi apoi mai lesne inoculată iluzia necesității injectării ”sigure și eficiente”. Într-adevăr, sigură și eficientă, însă pentru planurile malefice ale urzitorilor din umbră, punând în aplicare depopularea forțată a Terrei și prin intermediul unei nedetectabile arme letale, prezentată publicului ca fiind unică soluție salvatoare. Și sunt în plină desfășurare sau pe cale de înfăptuire alte asemenea diversiuni, realitatea putând fi detectată prin a urmări minciunile ”narațiunii oficiale” și a intui exact opusul manipulărilor propagandistice deversate de mass-media.            

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 20

 


Alte articole legate de acest subiect: