Juniorii A polişti revin de la 0-1 şi opresc Gazul pe final

Poli Timişoara a mai făcut luni seară un pas spre calificarea în semifinalele Campionatului Naţional de juniori A, dispunînd cu 3-1 (1-1) de Gaz Metan Severin după ce s-a văzut condusă cu 0-1 din minutul 10, dar – chiar şi cu două succese în turneul zonal pe care îl găzduieşte începînd de sîmbătă în complexul „Dan Păltinişanu” – este nevoită să treacă miercuri de la ora 11 de „U” Cluj în cele 90 de minute sau, în caz de egalitate, la penalty-uri, pentru a accede între cele mai bune 4 din ţară, în condiţiile în care şi „şepcile roşii” au cîştigat primele două partide.

Artean a egalat finalista din 2010 din penalty

Artean a majorat la 3-1 din penalty

„A fost mult mai greu decît în primul joc, de sîmbătă, şi ne aşteptam la acest lucru. I-am avertizat pe băieţi în privinţa dificultăţii jocului doi dar este un duş rece care e bine că a venit în cel de-al doilea meci, înaintea celui cu U Cluj”, ne-a spus după succesul cu 3-1 antrenorul Robert Fruşa.

Într-o luni seară cu timp schimbător, pe vînt şi pe răcoare, poliştii s-au văzut conduşi dintr-o fază fixă, o lovitură liberă de la 30 de metri, purtată şi de vînt în poarta lui Ostafie: 0-1. Fundaşul lateral Eduard Zele, revenit după accidentare, a semnat egalarea după mijlocul primei părţi, cu stîngul la colţul lung: 1-1.

Abia ultimele 10 minute de joc au adus descătuşarea timişorenilor în faţa unei oaspete, Gaz Metan Turnu Severin,  serios „avariată” de U Cluj în confruntarea de sîmbătă. Precupanu a marcat golul de 2-1 cu un şut la colţul scurt, în forţă, după o diagonală expediată de Constantinescu, iar o altă rezervă a alb-violeţilor, Radosav, a obţinut cîteva minute mai apoi un penalty după o incursiune pe partea stîngă, la finele căreia a săltat balonul peste un oponent, care a comis henţ în careu. Artean a executat precis penalty-ul: 3-1.

Sîmbătă, poliştii debutau cu un 5-0 în dauna celuilalt Gaz Metan, din Mediaş, în turneul zonal de 4 echipe de la Timişoara, unul dintre cele 4 la nivel naţional, doar cîştigătoarele grupelor, după cîte 3 meciuri, calificîndu-se în turneul final.

Poli, juniori A: Ostafie – Belu-Iordache, Bocşanu, Oberşterescu, Zele – Cosovanu (88, Căluşaru), Artean, Constantinescu (88, Neamţu), Lupancu (55, Precupanu) – Pleşcan (81, Opriş), Mucsi (75, Radosav). Pe bancă: Triţoiu – Stănilă.

Miercuri de la ora 11, în complexul „Dan Păltinişanu”, va avea loc derby-ul decisiv pentru calificarea în semifinalele naţionale la juniori A, cu „U” Cluj, învingătoare luni cu 7-0 în dauna lui Gaz Metan Mediaş. Poli şi clujenii au maxim de puncte dar golaverajul nu este un criteriu de departajare, în caz de egalitate la finele celor 90 de minute regulamentul stipulînd că se recurge la penalty-uri de departajare, cîştigătoarea seriei de la 11 metri primind un punct adiţional, care ar cîntări în acest caz decisiv pentru acontarea biletelor de Final Four.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Juniorii A polişti revin de la 0-1 şi opresc Gazul pe final

  1. nae catavencu spune:

    sa asteptat pe naiba,n-au jucat nimic,fara orizont,fara luciditate,fara o exprimare coerenta in joc . Nu cred ca,cu asa o tactica vor putea castiga cu,,U,,pana si FRUSA poate sa vada!!

  2. nepriceput spune:

    Nae Catavencule,ramai la alte sporturi ca se vede ca la fotbal nu prea te pricepi.Ti-au tras-o copii astia azi,asa cu jocul lor fara orizont!!!!.Fi coerent,baga-ti coada intre picioare si ia-ti viteza..poate-ti gasesti luciditateal!!!

  3. vasile spune:

    nea nae, ești un NAE. Un nicioLAE. Adică un unu la inmulțire, vorba lui Anghel, fie iertat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − = 3

 


Alte articole legate de acest subiect: