Juniorii B ai lui ACS Poli Timişoara revin cu brio din pumni

De la 2-7 acasă, la 3-0 în deplasare, tocmai pe terenul unor hunedoreni cu 10 succese şi doar 3 eşecuri, şi care îi precedau în ierarhie, pe locul 3. Aceasta este isprava prin pendulare a juniorilor B de la ACS Poli Timişoara, care au reuşit astăzi un foarte bun joc, consolidîndu-şi locul 4 şi apropiindu-se la 3 puncte de învinşii lor.

În componenţa Rusu – Mărghitan (Miculaş), Jivcovici, Kovacs, Gligorovici – Dalea, Yazji (Pîrvulescu), Simionov, Buzducea (Stan), Balaure (Golda) – Nicoară (Sorescu), elevii lui Roberto Ivan au făcut uitat eşecul la scor cu concitadina LPS Banatul, de duminica trecută, cîştigînd la un scor de forfait.

Iar acum urmează Pandurii, o fruntaşă, care ar putea fi primită pe „Colterm”, ca reacţie a clubului divizionar B faţă de remarcile lansate recent de www.sporttim.ro pe această temă.

După duşul rece din restanţă, juniorii B alb-negri s-au revanşat pe terenul II al complexului Michael Klein, unul băltind în două colţuri, unde au reuşit o partidă foarte bună, la una dintre candidatele la intrarea în play-off. A fost de fapt poate cea mai bună evoluţie a lor din actuala ediţie de campionat, pe lîngă prestaţia notabilă şi în afară de cele 3 goluri marcate creîndu-şi şi multe alte oportunităţi.

Jocul a demarat în nota de dominare a timişorenilor, care au pus rapid stăpînire pe mijlocul terenului, unde cei 5 componenţi ai liniei mediane, susţinuţi ferm de defensivă, au creat panică la fiecare manevră. Dalea şi Yazji, mijlocaşii centrali, au recuperat multe mingi, distribuindu-le în zonele laterale, unde Gligorovici, Balaure şi Simionov au declanşat acţiuni care se încheiau cu şuturi periculoase.

Iar deja minutul 15 a adus deschiderea scorului, 0-1, în urma unei lovituri de colţ de pe stînga, Balaure fiind executant iar portarul hunedorean indecis, scăpînd balonul în poartă.

După gol, cei de la ACS Poli atacă tot mai mult, iar minutul 30 le aduce recompensa, după o incursiune pe stînga apărării hunedorene, unde Nicoară a trecut în forţă, centrarea sa perfectă fiind fructificată din alunecare de Simionov: 2-0 Timişoara.

Şi la reluare tot poliştii au insistat mai mult, înscriind prin Nicoară, în minutul 42, cînd a primit de la Dalea, peste apărarea gazdă, a driblat portarul şi a pus latul: 0-3. Au urmat alte ocazii, tot timişorenii fiind cei care se întrec în ratări, iar jocul şi rezultatul i-au dat motiv antrenorului Ivan să înlocuiască, jocul rămînînd însă la fel de bun şi lipsind doar golul.

O victorie clară, de moral şi bun augur pentru vizita Pandurilor sus-puşi, meci care se anunţă a fi foarte disputat.Îmbucurător este faptul că juniorii B au trecut peste duşul rece din restanţă şi promit jocuri bune în etapele viitoare.

Pe bancă: Bercuci, Lupăştean.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Juniorii B ai lui ACS Poli Timişoara revin cu brio din pumni

  1. POLI E POLI ! spune:

    POLI este POLI si v-a ramane POLI TIMISOARA !

  2. jackie spune:

    Jony esti frustrat cumva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = sapte

 


Alte articole legate de acest subiect: