Juniorii B de la ACS Poli Timişoara iau un scalp preţios: 3-2

Până la urmă tot pe terenul sintetic din complexul „Dan Păltinişanu”, dar din raţiuni absolut obiective, juniorii B de la ACS Poli Timişoara au cîştigat astăzi de la ora 14 cu 3-2 (2-1) jocul în devans din etapa a 16-a a Campionatului Naţional, cu fruntaşa CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, care a suferit astfel doar al doilea insucces stagional. Aşadar un scalp preţios, la fel ca la juniori A, unde a fost 2-0, pe marginea respectivului meci cu gorjenii încheind în 9 noi urmînd a reveni curînd…

Pe val după victoria cu 3-0 înregistrată duminică la Hunedoara, juniorii B timişoreni au marcat tot 3 goluri şi pe ploaia mocănească de astăzi, ştergînd astfel impresia lăsată de acel 2-7 din restanţa de acum 11 zile, cu LPS Banatul, şi dînd speranţe pentru o nouă prestaţie bună la Motru, duminică 24 martie, într-o deplasare destul de dificilă.

Încurajaţi în ploaie de colegii de clasă de la LPS Banatul, care şi-au sprijnit moral concitadinii şi în ideea în care „liceenii” sunt umăr la umăr în fruntea seriei a şasea cu oaspetea de astăzi, CS Pandurii Lignitul, alb-negrii s-au revanşat în faţa oltenilor pentru acel 2-0 din tur, pr 7 octombrie.

Cu Balaure implicat în mai toate dar de exemplu şi cu portarul Rusu, din generaţia 1997, reuşind un joc în ansamblu bun, respectiv cu Damir Totic din nou introdus dintre juniorii C, ACS Poli şi-a îmbunătăţit linia de clasament, 16 10 1 5 39-20 31 puncte, tocmai în dauna unor Pandurii sosiţi pe locul 2, cu o singură înfrîngere în cont.

Iar ACS a egalat-o astfel la puncte pe CS FC Hunedoara, ce-i drept avînd un meci în plus disputat.

După jocul de la Hunedoara, elevii lui Roberto Ivan s-au mobilizat pentru această partidă ca şi cum ar fi fost una decisivă pentru calificarea la turneul play-off. Cu toate că partida nu s-a putut disputa pe stadionul Colterm, întrucît ploaia căzută astăzi ar fi făcut greu practicabil un teren avînd de găzduit două meciuri la rînd, terenul sintetic polist a fost bună gazdă, rezultînd un meci destul de echilibrat, în condiţiile în care ambele echipe sunt obişnuite cu suprafaţa sintetică, întrucît şi gorjenii evoluează acasă pe gazon artificial.

În joc au intrat mai bine timişorenii, care au avut ocazii clare de a marca, dar pe care le-au ratat. Balaure a scăpat singur pe partea stîngă în minutul 15, cînd l-a depăşit pe portarul secund clasatei, ratînd însă oportunitatea deschiderii scorului. Nu a trecut însă mult şi, în minutul 17, acelaşi Balaure a trecut tot pe stînga de apărătorul gorjenilor, a pătruns şi i-a pasat lui Simionov, marcator pentru al doilea joc la rînd în 5 zile: 1-0. 

Pe fondul jocului bun practicat de gazde, a apărut însă şi prima sincopă, la o lovitură de colţ executată în minutul 26: 1-1, gorjenii egalînd. Acest gol nu i-a descumpănit pe timişoreni, care au continuat să atace, în minutul 34 acelaşi Balaure, omniprezent astăzi, pasîndu-i lui Nicoară, care, singur cu poarta goală, a trimis însă alături.

După mai multe ratări în serie, a venit însă şi golul, Balaure marcînd chiar înaintea pauzei, în minutul 40, cînd a fost bine servit cu o pasă peste apărare de către Mărghitan, şi profitând de ieşirea neinspirată a portarului advers, pe care l-a lobat cu capul: 2-1.

Echipa gorjană a fost mai mult prezentă în jumătatea polistă la reluarea meciului dar fie indecizia în atac, fie intervenţiile lui Rusu au menţinut scorul pe tabelă la fel ca la pauză. Pe acest fond de dominare, Balaure a scăpat singur şi a driblat portarul, dar în loc să trimită mingea în poartă a mai făcut două driblinguri inutile, permiţând apărării vizitatorilor să respingă.

Şi în loc de 3-1, a fost 2-2, Rusu ieşind şi el neinspirat la o minge în careu, de unde, pe fază, un junior al Pandurilor a egalat la 2, în minutul 62.

Juniorii B ai Timişoarei nu s-au descurajat însă şi au continuat să atace, la o fază care nu anunţa nimic, în minutul 68, portarul advers comiţând o nouă eroare care a costat scump ariergarda oaspete şi degajînd în picioarele lui Sorescu, rezervă care cu latul a stabilit scorul final. 

Ultimele minute i-au regăsit pe gorjeni în atac dar apărarea polistă a respins toate valurile, meritînd felicitaţi toţi jucătorii pentru ardoarea ce le-a apropiat 3 puncte muncite, ardoare care nu s-a văzut la jocul cu LPS Banatul. Şi parcă pentru a-i oferi meritatele standing ovations, antrenorul Ivan l-a substituit pe Balaure în minutele de prelungire…

*

ACS Poli Timişoara: Rusu – Mărghitan, Jivcovici, Kovacs, Gligorovici – Dalea (65, Pârvulescu), Yazji, Simionov, Buzducea (52, Sorescu), Balaure (80, Stolojescu) – Nicoară (52, Totic).

Pe bancă: Bercuci – Stan, Lupăştean.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + patru =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: