Juniorii Centrului Național de Pregătire provoacă Ghirodei primul eșec la zero acasă: 6 din 6

Unicul triumf la zero în deplasare al primei runde de jocuri din returul Seriei a IV-a în Liga 3 a fost semnat tocmai de juniorii Centrului Național de Pregătire Timișoara, pe terenul nou-promovatei din Ghiroda, care astfel a suferit întâiul eșec fără gol marcat acasă în acest campionat.

Juniorii Centrului Național de Pregătire Timișoara, la timonă cu antrenorii Cristian Petcu şi Ionuţ Vucea, au repetat astfel isprava din etapa a V-a, din tur, în care învingeau la zero în deplasare o altă grupare timișeană din C4, CS Nuova Mama Mia, 0-1 la Jimbolia, egalând totodată numărul succeselor repurtate acasă în tur, ambele cu 3-2.

Mai mult, juniorii au câștigat pentru a doua oară în acest campionat din Seria a IV-a în Liga 3 contra seniorilor grupării din Ghiroda, după ce în etapa a II-a din tur îi depășeau cu 3-2 pe terenul LPS Banatul: ACS Ghiroda – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 0-2 (0-2).

Încheind turul în pierdere de turație, cu 4 apariții consecutive fără victorie, dintre care ultimele trei fără gol marcat, ACS Ghiroda a ajuns să nu înscrie nici în cel de-al treilea joc succesiv găzduit pe arena ”Emilian Pavel”, după cele remizate alb la chiar ultimele reprezentații din 2017, acasă cu ACSO Filiași și CSM Școlar Reșița.

Nu doar ultimele rezultate, fără succes acasă din etapa a șaptea, dau bătăi de cap clubului nou-promovat, ci și calitatea gazonului, problematică în raport cu nivelul ridicat al investițiilor efectuate la reamenajarea arenei, chit că toate suprafețele de joc au fost greu încercate de gerul, ninsorile și ploile din ultima vreme, iar ACS Ghiroda întâmpină o problemă și în ceea ce privește spațiul alb și imaculat pe raportul oficial la capitolul antrenor principal, numele înscrise pe foaie cu ocazia partidei de sâmbătă de la ora 15 fiind cele ale lui Alexandru Chiu Trifu, ca secund, Alina Gîrleanu în calitate de medic și Alexandru Dumitrașcu, delegat al ocupantei locului 9.

Așa încât destule aspecte de ordin vital ar trebui să-i preocupe mai întâi și mai înainte pe diriguitorii grupării din Ghiroda, începând de la starea gazonului și sfârșind cu rodul activității de la formația de seniori, și anume rezultatele, mai degrabă decât a se îngriji prea zelos de cosmetizarea de o manieră artificială a imaginii clubului pe rețele de socializare. Căci oricât de mari ar fi asemenea strădanii, anumite minusuri mai semnificative nu pot fi camuflate.

Alte preocupări într-un fotbal românesc pe cale de a deveni defunct în acest ritm ar trebui să aibă și vechii și noii înscăunați pe la asociații județene cu dublu rol și de delegați federali în calitate de observatori, Florian Mierea fiind bunăoară pus pe făcut ordine la ora aceleiași întâlniri de sâmbătă, ”vă rog, afară, nu-i voie aici…”, când tot ceea ce se făcea era o simplă fotografie. Unii se simt pe cai foarte mari odată reconfirmați în scheme, poziții de pe care caută paiul din ochii altora, cu acel dinte tot mai ascuțit împotriva puținilor care mai bagă în seamă acest domeniu depopulat, când de fapt ar trebui să mai ciuntească din masiva bârnă obturând viziunea fotbalului mioritic.

Noroc însă cu dezinvoltura mânjilor ”tricolori” ai Centrului Național de Pregătire, care au deschis scorul în minutul 17 al jocului precedat de momentul de reculegere păstrat în memoria căpitanului florentin Astori, care şi-a pierdut viaţa la numai 31 de ani, și care juniori au salvat în general după-amiaza, conferind oarecare speranțe de mai bine pe viitor.

După ce a driblat doi adversari, Chera a intrat în careu și i-a pasat excelent lui Burghele, marcator cu un şut pe jos de la 8 metri, în dreapta portarului Gakos: 0-1. Iar cu un minut înainte de pauză ”tricolorii” Centrului Național de Pregătire au dublat avantajul prin reuşita lui Şimăndan, după ce în prima fază mingea a fost respinsă de portar la şutul lui Chera de la colţul careului de 16 metri.

După pauză, gazdele au forţat reducerea handicapului dar nu au reuşit, având în faţă o echipă cu mult mai matură decât ar fi lăsat impresia la prima vedere și prin prisma vârstelor din cărțile de identitate.

A fost ziua juniorilor, cu motive de meditație pe coridoarele clubului gazdă.

Au jucat următoarele formaţii:

ACS Ghiroda: Markos Gakos – Octavian Popescu, Denis Ciobanu, Cosmin Saizu, Damir Totic, Alexandru Lazăr (min. 72, Nicolae Hohlovici), Marius Semeniuc, David Berivoescu (min, 57, Alexandru Dincă), Lucian Gavriluţă, Constantin Popa, Darius Neamţu (min. 57, Denis Hotca).

Antrenor: Vlad Bura.

Pe bancă: Raul Barbu, Rareş Mureşan şi Claudiu Matiş.

CNP Timişoara: Emilian Dobre – Ştefan Kovari, Darius Tiereanu, Ionuţ Coroiu (min. 62, Alexandru Goţa), Adrian Stoianovici, Radu Jurj (min. 89, Cristian Popa), Andrei Casian, Patrik Peter, Vlad Chera, Marius Şimăndan (min. 68, Marius Filip), Florin Burghele.

Antrenor: Cristian Petcu.

Pe bancă: Adrian Pădure, Răzvan Piţigoi, Vlad Pop, Mihail Bănceanu.

Declaraţii la cald…

Vlad Bura (antrenor principal ACS Ghiroda): ”Da, nu e vorba de debut, sincer, mai important e că astăzi am pierdut. Adversarii noştri au meritat victoria, au jucat mai bine, dar din păcate ăsta e fotbalul, asta este situaţia. Cuvintele astea sunt de prisos, nu îmi pot exprima simțămintele după acest eşec, un sec 0-2, chiar dacă puteam să ne creăm mai multe situaţii de gol. Dar din păcate nu am putut mai mult şi nu am ştiut cum să fructificăm acele puţine ocazii pe care le-am avut. Ce să facem, asta este viaţa!”

Cristian Petcu (antrenor CNP): ”Da, am reuşit două victorii împotriva celor de la Ghiroda! Băieţii au jucat bine, ne-am creat multe situaţii de gol, din care două am reuşit să le fructificăm. Am reuşit o primă repriză foarte bună, iar în repriza a doua ne-am retras puţin, nu le-am spus asta, dar au ştiut precis cum să conserve rezultatul. Per total sunt foarte mulţumit de joc și sper ca în continuare să avem evoluţii cât mai bune în acest campionat”.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − sase =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: