Vestea îndepărtării lui Adi Popa de la Ripensia m-a întristat (scrie Sergiu Suciu). Cum spunea un drag prieten, drucker roș-galben, odata cu plecarea lui, se încheie cu totul a doua perioadă „romantică” a Ripensiei. Ce m-a întristat și mai tare a fost să văd modul prin care clubul de la Gara Mică (sau din Ciarda Roșie?) a ales să comunice această despărțire. Câteva cuvinte aruncate în grabă și două virgule mari uitate într-un titlu care anunța plecarea a doi jucători. Nu că ar mai surprinde pe cineva lipsa de tact și de profesionalism din sportul românesc de astăzi. Doar că, până deunăzi, speram că „Ripi” își dorește să fie altfel.
Dar textul ăsta este despre Adrian Popa și e un omagiu firesc adus unui fotbalist a cărui poveste se confundă cu întreagă istorie a Ripensiei zilelor noastre. E, dacă vreți, un material pe care-l așteptam din partea clubului pe care l-a reprezentat cu mândrie în ultimii 8 ani de zile.
Materialul e o provocare și pentru mine, pentru că au trecut ani buni de când nu am mai scris altceva decât mail-uri corporatiste. „Mă voi strădui pentru Popică”, așa m-am gândit și imediat am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Mișu Comșulea, cel care îmi dădea șansa publicării primelor mele articole din presa sportivă locală. Să tot fie vreo 10 ani de atunci. „Trebuie să fac un material despre Popa. Merită. M-am gândit să îl publicăm pe Sporttim”, i-am spus. Și i-a surâs ideea.
Pe Adi Popa l-am remarcat prima oară în campionatul local de minifotbal, „la Lajos”, cum îi spuneam pe atunci. Avea 19-20 de ani probabil, juca la SNB, o nucă tare la vremea respectivă în campionat. Împreună cu niște băieți tare faini, aveam și noi o echipă bunicică pe vremea aia și uneori, în timpul săptămânii, jucam amicale cu cei de la SNB, care evoluau în prima liga, cu un eșalon mai sus decât noi. La unul dintre acele jocuri amicale îmi aduc aminte că l-am remarcat pe viitorul șeptar al Ripensiei. Avea o tehnică și o viteză deosebite pentru nivelul de acolo și purta niște ghete colorate. Portocalii parcă, sau roz…
Nu a trecut mult și a ajuns la MAV-Glissando, una din cele mai bune echipe de minifotbal din țară si, ulterior, la Ripensia, renunțând definitiv la fotbalul pe teren mic. Era începutul verii lui 2012, când l-am remarcat pentru a doua oară. Eram la baza Colterm, din Calea Șagului, el în teren, la primul trial de selecție de jucători organizat cu ceva timp înainte de reînființarea oficială a clubului, iar eu în tribună, în calitate de viitor ofițer de presă la „Ripi”. Venise împreună cu profesorul Ovidiu Olariu și un grup de alți jucători tineri, dornici de afirmare.
A fost remarcat și de cei cu putere de decizie din club și transferat cu rapiditate de la ASU Politehnica, club exclusiv al Universității atunci și nu al suporterilor alb-violeți, care au venit lângă echipă la câteva săptămâni după. Era anul în care se lansau ambele, Ripensia în esalonul al 6-lea și ASU Politehnica, împreună cu galeria polistă, în liga a 5-a, clubul studențesc reușind promovarea în acea vară, înaintea implicării suporterilor la echipă.
Era folosit în compartimentul ofensiv pe atunci și a fost om de bază încă din primele amicale disputate după reînființare, cu FC Bazoș (1-1) și cu ASU Politehnica (4-1). Apoi, pe parcurs, a contribuit din plin la toate succesele importante ale clubului, începând cu derby-urile de la Giarmata II, din liga a 6-a, care folosea împotriva Ripensiei jucători de la prima echipă, din eșalonul terț, și încheind cu promovările succesive și memorabilele performanțe din Cupa României.
A evoluat sub roș-galben în 5 din cele 6 eșaloane fotbalistice ale țării și a avut ca adversari, în meciuri oficiale, în tricoul Ripensiei, cluburi din toate eșaloanele României, inclusiv din Liga 1. O performanță unică în România și, cel mai probabil, nu numai. A devenit căpitanul roș-galbenilor după plecarea lui Călin Uzun, din 2014, și a contribuit și la activitatea administrativă a clubului în perioada în care echipa evolua în ligile inferioare. A părăsit în hohote de plâns terenul după acea înfrângere memorabilă din 2015, 2-6, în derby-ul cu ASU Politehnica…
Cu toate că nu putem compara nivelul la care au evoluat ripensiștii din perioada interbelică cu cel la care a evoluat, până acum, noua „Ripi”, Adiță Popa deține un alt record deosebit și neremarcat de nimeni până acum. În cei 8 ani petrecuți alături de club, și-a facut apariția în 203 jocuri de campionat și 26 de cupă (numărate manual, din cronica meciurilor), însumând 229 de jocuri oficiale în aceleași culori sub care marele Ștefan Dobay, recordmenul de prezențe a Ripensiei interbelice, conform datelor disponibile online, evolua în 180 de partide de campionat. Cifre care îl propulsează pe, de acum, fostul șeptar ripensist, drept jucătorul cu cel mai mare număr de prezențe în meciuri oficiale din istoria clubului.
A mai contribuit și la capitolul goluri marcate cu 39 de reușite în campionat și 2 în Cupa României.
Închei acest material prin a-l felicita și a-i mulțumi, în numele meu dar și în numele publicației Sporttim, a altor ripensiști și druckeri ai fotbalului timișorean, pentru frumoasa carieră de până acum și pentru devotamentul față de clubul său.
Mult succes pe mai departe, Adrian Popa!