La 8 iulie, ziua liberă între optimi şi sferturi de finală la „Mondial”, singurul tehnician în viaţă campion al lumii şi ca jucător va aniversa 14 ani la cârma naţionalei Franţei, Deschamps năzuind ca Les Bleus să fie încă implicaţi în turneul final care coincide cu retragerea sa din post, până una alta meciul său de adio la timonă pe solul Hexagonului fiind câştigat luni seară într-o atmosferă specială la Lille înaintea decolării peste ocean.
Pe „Pierre-Mauroy” strângându-se mult mai multă lume, 43.272 spectatori, decât cu patru seri înainte la Nantes la penultima verificare a „Cocoşului Galic” în faţa a 33.636 spectatori cedată de la 1-0 la pauză joi Coastei de Fildeş cu Doué al ei – Guela autor al egalării în minutul 53 după ce Cherki deschidea scorul în minutul 45, Diallo semnând victoria africanilor în minutul 83: 1-2.
O fotografie inedită tot din… iunie dar în 2015, în Franţa, a antrenorului timişorean de volei Dan Mihai Jitaru cu Didier Deschamps, publicată la vremea aceea în secţiunea „la fileu” din Sporttim
Ceea ce mai ştirbea din spiritul sărbătoresc al reunirii publicului în jurul dublei finaliste la ultimele turnee finale mondiale – câştigătoare în 2018 şi pierzătoare în 2022, înaintea trecerii Atlanticului pentru FIFA World Cup 2026 dar şi la ora chiar ultimelor apariţii ale lui Didier Deschamps ca selecţioner al Franţei.
Iar dacă la Nantes cel poreclit „purtătorul de apă” ca ancoră de succes de altădată a Franţei, căpitan fiind la câştigarea acasă a titlului mondial în 1998 dar şi a „Europenelor” în 2000, a început joi cu Maignan – Kounde, Konate, Upamecano, Theo Hernandez – Tchouameni – Olise, Cherki, Rabiot, Thuram – Mbappe, efectuând 5 schimbări la pauză şi alte 5 ulterior din care trei la mijlocul mitanului, iar „Cocoşul Galic” a dominat nu doar la posesia balonului, 59,7%, însă a cedat ivorienilor lui Fae, la Lille pe de-altă parte l-a titularizat pe Saliba în locul lui Konate şi i-a introdus din start pe Dembélé şi Doué, neutilizaţi săptămâna trecută, cărora le-au lăsat loc Cherki şi Thuram, pe când Rabiot a fost retras în linie cu Tchouameni.
Iar despărţirea lui Deschamps de publicul francez a adus deschiderea de scor tot în ultimele minute ale reprizei, 43 cu o doză de noroc la şutul deviat al lui Dembélé în calea lui Olise cu formalitatea.
Iar dacă la pauză la Nantes – unde Deschamps debuta ca junior şi juca până la 21 de ani înaintea trecerii la Marseille, au intrat fundaşii Digne şi Lacroix precum şi Kante, Akliouche şi Mateta, luni seară tehnicianul care la toamnă va împlini 58 de ani l-a adăugat la Lille, unde OSC tocmai l-a angajat antrenor pe fiul lui Ancelotti, doar pe Gusto în locul lui Kounde aceluiaşi Lacroix introdus din nou de la pauză, doar două fiind modificările pentru partea secundă.
Dar modificat a fost în schimb scorul de-astă dată pentru vicecampioana lumii, deja în minutul 49, când acelaşi Olise a ochit vinclul de la marginea careului, 2-0, la care Deschamps a apelat la un trio pentru ultima jumătate de oră, Digne, Barcola şi Cherki la retragerea lui Theo Hernandez şi a tandemului parizienilor – Dembélé, Doué.
Imediat efectuând doar o primă schimbare şi sparring-partner-ul care a abordat deplasarea altfel dat fiind că Irlanda de Nord nu e calificată la turneul final, tratând amicalul aidoma unui meci oficial prin prisma numărului limitat al înlocuirilor drept unul numai bun pentru testarea unui 11 cu o medie de vârstă de numai 22 de ani şi 6 luni, iar şi mai iute şi înscriind doiarul Patrick Kelly din flancul drept al tridentului ofensiv, 2-1 în minutul 64.
Doar zece minute trecând şi acelaşi Michael Olise asigurându-i pe toţi cei prezenţi de partea „albaştrilor” de lansarea unui „La revedere!” cât se poate de frumos, cu un şut cu efect din afara careului, 3-1 la care mai treceau nici zece minute şi îi lăsa locul lui Akliouche, „maurul îşi făcuse datoria”.
Încât dacă joi n-a rămas vreun integralist în afara portarului, Maignan a fost în schimb completat luni până la capăt de Upamecano şi căpitanul Mbappe, care parcă şi-a păstrat golurile pentru turneul final.
Acolo să egaleze cu chiar primul totalul recordmanului ca golgeter al naţionalei Franţei, Giroud, de 5 selecţii la rând până în optimi având însă nevoie vedeta lui Real Madrid pentru a-l egala pe Deschamps la numărul de selecţii în naţională şi a intra astfel totodată în „clubul celor 10 centenari”.
Recordurile fiind în dreptul selecţionerului Deschamps fără ca seara să-i poată fi aşadar cumva eclipsată.
Iar închizătorul de altădată, care a mai apelat şi la Kante în prelungiri dar nu i-a introdus deloc nici în al doilea meci pe Risser, Samba şi Zaire-Emery, nu poate decât să spere că ceea ce a trăit tocmai în Franţa în 1998, căpitan fiind al „Cocoşului Galic” în chiar prima finală de „Mondial” jucată de cei din Hexagon dar totodată şi câştigată, 3-0 cu Brazilia, precum şi la Moscova după exact 20 de ani însă nu ca „închizător” ci selecţioner, ghidându-i pe Les Bleus spre al doilea triumf în ultimul act şi tot prin a înscrie mai mult decât oricare alte câştigătoare în jocul cu trofeul pe masă de la Brazilia în 1970, 4-1 cu Italia, elevii lui Deschamps administrându-i un 4-2 Croaţiei, va retrăi şi luna viitoare peste Atlantic.
Ca unic selecţioner încă în viaţă care a cucerit titlul mondial şi ca jucător, şi ca antrenor, în 1998 pe Stade de France la vârsta de 29 de ani iar în 2018 în Rusia, unde, semnând „dubla”, s-a alăturat astfel doar lui Mario Zagallo şi Franz Beckenbauer, între timp plecaţi dintre noi într-un interval de două zile în ianuarie 2024.
Însă numai şi numai Beckenbauer şi Deschamps din întreg fotbalul mondial au cuplat triumfurile prin a fi totodată şi căpitani ai naţionalei, extrem de puţini fiind pe de-altă parte ca referire strict la purtătorii banderolei căpitanii de echipă care au cucerit şi Cupa Campionilor Europeni sau Liga Campionilor, şi „Mondialul” dar şi „Europenele”, tot Deschamps urmându-l numai pe Franz Beckenbauer dar şi fiind urmat de Iker Casillas.
Anii 1998 şi 2000 fiind ai „dublei” Franţei cu Deschamps căpitan preluând trofeele la Stade de France din Saint-Denis şi-apoi la „Euro”, între cele 103 selecţii ale sale şi cu goluri marcate, după ce devenise cel mai tânăr căpitan câştigător al Ligii Campionilor, ba chiar ca o premieră istorică absolută în 1993 pentru Franţa în zeci de ani, semnată de Olympique Marseille, pentru care juca 5 ani înaintea altor cinci şi cu Juventus, trei aducându-i finale succesive în Champions League din care una adjudecată.
Iar la asemenea palmares bogat ca mijlocaş la cei 1,74 metri ai săi, completat la final de carieră cu o finală a Ligii Campionilor în 2001 în tricoul Valenciei, şi unul ulterior pe măsură ca antrenor, lansându-se cu bine la AS Monaco între 2001 şi 2005, după care era preluat la cluburi cu care avusese succes pe teren, Juventus pentru un sezon, Marseille între 2009 şi 2012, când a venit chemarea din partea Franţei.
Mai întâi sfertfinalistă cu Deschamps la primul său turneu final, cel „Mondial” din Brazilia în 2014, apoi finalistă a UEFA Euro 2016 pe propriul gazon dar triumfătoare pe scena lumii în 2018, cu o completare mai puţin ilustră, Liga Naţiunilor în 2021, dar totuşi un alt trofeu în palmares.
Ce-i drept Franţa şi cedând în Qatar titlul mondial, însă abia la lovituri de departajare Argentinei după un memorabil 3-3 în ultimul act din decembrie 2022, dar mai pierdeau Les Bleus ultimul act pe scena lumii tot la penalty-uri şi-n 2006 la Berlin în faţa Italiei, pe-atunci Raymond Domenech fiind selecţioner într-o perioadă de 6 ani, urmat pentru doar 2 de Laurent Blanc înainte de a-i pasa ştafeta lui Deschamps.
Aflat în faţa celui de-al patrulea turneu final mondial ca selecţioner al Franţei dar şi primul în care va avea de bifat 8 meciuri, mai multe aşadar, dacă e ca „albaştrii” să joace a treia finală consecutivă, trei fiind de exemplu turneele finale europene la care a participat mai întâi ca jucător, alte trei ca antrenor, înghiţind în sec pe Stade de France în ultimul act din urmă cu 10 ani în faţa Portugaliei, fără a trece apoi în 2021 de optimi dar prinzând semifinalele la UEFA Euro 2024 în Germania.
După care biletele trecerii Atlanticului au fost luate fără eşec în preliminarii iar în martie Franţa a testat la faţa locului gazonul din Massachusetts pe care va întâlni peste două săptămâni pe 26 iunie vinerea Norvegia lui Haaland în ultimul meci al Grupei I, testul fiind unul cu brio, 2-1 cu Brazilia, completat peste 5 seri de depăşirea cu 3-1 a Columbiei în Maryland, altundeva aşadar decât la locul debutului marţea viitoare pe 16 iunie contra Senegalului, în New Jersey, peste alte şase seri la Philadelphia fiind locul de întâlnire cu Iraq.
Duelul cu Norvegia anunţându-se a fi şi cel mai mult aşteptat nu numai prin prisma faptului că va fi între cele numai şi numai patru dispute directe ale naţiunilor europene în faza grupelor turneului final „american”, deşi altfel cu nu mai puţin de 48 de echipe.
Când a fost să joace în grupă cu europeni la precendentul „Mondial” albastru-albii lui Deschamps dispunând cu 2-1 în a doua apariţie de danezi, alţi scandinavi aşadar, dar şi cedând apoi imediat unor africani, cu 1-0 Tunisiei.
Les Bleus trecând ulterior pe rând în fazele eliminatorii de Polonia, Anglia şi Maroc pe drumul spre finală.
Încă una cumva la rând pentru Deschamps?
Ar fi ieşirea ultimul răcnet din scenă pentru singurul campion mondial în viaţă atât ca jucător cât şi ca antrenor.
În alte amicale ale serii, Olanda – Uzbekistan 2-1 (1-0) cu uşile închise în Manhattan şi cu Gakpo marcator din Sergeev cu egalarea de moment Mikel Oyarzabal minutul 2), Pedri Gallese
În plus, Croaţia – Slovenia 2-1, Maroc – Norvegia 1-1, Argentina – Honduras 2-0, Ecuador – Guatemala 3-0, Danemarca – Ucraina 2-1 şi între numeroase amicale ale unor naţionale fără bilete la „Mondial”, Grecia – Italia 0-1 (0-1: Esposito).
