Fotbalului românesc, cu toate problemele lui, tocmai i s-a mai făcut un deserviciu prin a fi privat de consistenţa continuităţii ciclului normal de pregătire şi jocuri în plin tur de campionat în cazul unor tineri jucători legitimaţi la cluburi divizionare din Liga 3 sub egida FRF, pierzând astfel aproape 3 săptămâni din miezul sezonului competiţional de toamnă. Iar asta pentru participarea echipei studenţeşti a Universităţii de Vest din Timişoara la FISU University World Cup, „Mondial” cu 12 formaţii ale instituţiilor de învăţământ superior din lume în care galben-albaştrii de pe Bega, în calitate de reprezentanţi ai Europei pe post de campioni continentali în 2022, au încheiat codaşi pe 12, raritate absolută în general în lumea sportului ca o laureată europeană să sfârşească ultima în turneul mondial.
Dar nici pe departe nu aceasta-i adevărata pagubă, şi anume clasarea pe ultimul loc, rău aproape insignifiant în comparaţie cu scurtcircuitarea chiar în plin sezon competiţional divizionar de toamnă a activităţii de pregătire şi jocuri a mai multor tineri legitimaţi la cluburi din Liga 3 sub egida FRF.
Superficialii şi puerilii vor reacţiona probabil imediat – „dar ce-atâta caz!?”, când de fapt cazul este cât se poate de serios pe fondul penuriei generale de fotbalişti în arena păstorită de FRF, pentru a nu mai pomeni despre valoarea mai mult decât modestă de ansamblu a totalului tinerilor jucători din eşaloanele divizionare, iar implicit şi cu-atât mai mult despre nevoia unei riguroase instruiri şi pregătiri ce-ar trebui insuflate strict în regim de continuitate.
Cu alte cuvinte, pentru că starea de fapt a fotbalului intern, suferind substanţial, deloc roză în plan atât numeric cât şi valoric ca fond de jucători, nu-i permite luxul de-a face rabat continuităţii în pregătire şi implicării în partidele competiţionale divizionare ale sezonului de regularitate.
Căci dacă fotbalul românesc ar fi unul consistent numeric şi valoric, consolidat şi cu resurse, permiţându-şi a le aloca şi altor demersuri, atunci discuţia nu şi-ar mai avea într-adevăr atât de mult rostul. Însă aşa, tot ceea ce-a implicat această aliniere în China şi cu divizionari „C” a adus cu… vorbele „Chelului, tichie de mărgăritar”.
Taman asta-i mai lipsea fotbalului românesc, în tentativa de a atenua decăderea, să fie văduvit de sportivi în plin sezon, cu „bilet de voie” de la Rectoratul UVT pentru un soi de „turism sportiv”, decidenţii cu racolările nefăcând pare-se distincţia între pe de-o parte dreptul legitim al Universităţii de Vest Timişoara de-a le oferi o „vacanţă” în plin an de studii universitare, şi pe de altă parte forţarea lucrurilor în sensul scoaterii din ritmul competiţional intern, în plin sezon de toamnă, a unor fotbalişti divizionari legitimaţi, care, prin prisma programului plin de pregătire şi jocuri, aduc cu cei profesionişti.
Cei care nu stăpânesc înţelegerea în profunzime a fenomenului sportiv, vor percepe aceste rânduri drept o exagerare, dar realitatea e că deturnarea de către Universitatea de Vest Timişoara a mai multor tineri legitimaţi la cluburi din Liga 3 pentru participarea hăt departe la „Mondialul” studenţesc din Asia a indus mai degrabă minusuri binelui fotbalului intern din acest colţ de ţară.
„Specialiştii” semnalau, şi n-o spune Sporttim, că exact 21 de zile de acomodare aveau nevoie sportivii lotului olimpic al României din momentul călătoriei spre ţara organizatoare şi până la ora alinierii la startul competiţional al ediţiei de vară a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro din deceniul trecut – asta pentru crearea premizelor asigurării unui randament optim de concurs strict prin prisma acestui parametru al acomodării ce implică mai mulţi factori, ori cert este un fapt, şi-anume că „desantul studenţesc” chinez de două săptămâni în plin sezon competiţional divizionar sub egida FRF a tulburat apele selecţionabililor în galben-albastru.
Unu la mână, premergător plecării, au fost nevoiţi a-şi toca timpul mai degrabă cu formalităţile birocraţiei legate de documente şi acte, puşi pe drumuri, astfel încât săptămâna de pregătire dinaintea penultimei etape a turului Ligii 3 – rundă pe care totuşi au mai prins-o înaintea călătoriei spre Asia, n-a fost una de dorit în planul activităţii în regim de continuitate la cluburile la care sunt legitimaţi. În linii mari, de fapt pierdută.
Doi la mână, fără a fi suspectaţi deloc că ar fi „sărit coarda” la acea ultimă evoluţie în campionatul intern, din etapa a 8-a în Seria 8, instinctul uman de conservare, cu-atât mai activat în cazul unor tineri susceptibili influenţelor prin natura lucrurilor, i-a determinat de la sine să fie ceva mai precauţi în ideea evitării oricărei accidentări ce le-ar periclita prezenţa în lot chiar în pragul plecării. Aşadar nu doar săptămâna pregătitoare a meciului de campionat n-a decurs tocmai cum s-ar cuveni – în pagubă pentru spotivii în sine dar şi pentru coechipierii colectivelor cu care se antrenează, ci pe undeva chiar şi implicarea în partida ca atare a avut parte de unele conotaţii aparte.
Trei la mână, unsprezece ore de şezut în avion cu destinaţia China, nici pe departe cu cele 21 de zile de acomodare la dispoziţie din momentul aterizării şi până la ora startului primei reprezentaţii la „Mondial”, în condiţiile unei diferenţe majore de fus orar între România şi Jinjiang, care ar fi necesitat altceva.
Şi alte multe ore de şezut în aeronavă şi pentru călătoria de întoarcere spre ţară, problemele legate de reacomodarea la condiţiile de-acasă nefiind la fel de însemnate, dar suficiente, pe măsura diferenţei semnificative de fus orar, cu-atât mai mult resimţită de tineri mai puţin obişnuiţi cu asemenea experienţe sportive, tipice de exemplu prin regimul călătoriilor profesioniştilor din tenisul de câmp.
Cicluri de pregătire, ieşirea temporară dintr-un anumit regim specific de antrenamente şi jocuri, aspecte legate de bioritm şi-aşa mai departe, numeroşi fiind factorii perturbatori care-ar fi trebuit să cântărească în luarea deciziei racolării unor divizionari din fotbalul intern, care trebuiau lăsaţi să-şi vadă de ritmul competiţional, nu purtaţi pe drumuri la întreceri studenţeşti.
Iar detaliile şi amănuntele fac diferenţa, cântărind din plin în acest caz, al privării unor tineri de apariţiile în fotbalul divizionar competiţional cu cluburile cu care se pregătesc de regularitate, asta în favoarea unei discutabile alinieri la o întrecere studenţească de amatori cât se poate de departe de casă, privată fiind şi Liga 3 de prezenţa acestor sportivi în cadru, atât la finele turului, în etapa a 9-a, cât şi la începerea returului, în rundele a 10-a şi a 11-a, programate cât UVT era în China sau abia revenise, de unde s-a întors miercuri seară, înaintea celei de-a doua reuniuni din returul Ligii 3, prea „în pragul” partidelor de vineri-sâmbătă pentru ca respectivii tineri să poată fi şi implicaţi, cel puţin în mod cert nu titulari.
Iar tocmai faptul că reuniunea universitară din Asia a fost programată chiar în octombrie – adică în cursul anului de învăţământ, spune absolut totul drept dovadă supremă despre faptul că organizatorii nu s-ar aştepta, şi normal!, să ştirbească loturi ale unor cluburi divizionare implicate în sportul competiţional de ligă din campionatele în plin sezon. Căci dacă, prin absurd, s-ar fi purtat şi prin ţări europene consolidate şi consacrate fotbalistic anomalia românească de „recrutare” a unor divizionari „C”, atunci în mod cert un asemenea turneu final studenţesc n-ar fi fost programat în plin sezon fotbalistic competiţional profesionist, ci în cea mai accesibilă perioadă a pauzei competiţionale de vară, pentru a nu interfera cu pregătirile şi meciurile din întrecerile de bază în care sunt angrenaţi aceşti tineri.
„Mondialul” studenţesc fiind şi firesc în plină toamnă, când fotbalul profesionist are absolut toate motoarele turate, tocmai pentru că n-are de-a face cu acesta, una fiind una, iar alta, alta.
Dar ridicolele şi jenantele absurdităţi luate drept fireşti pe pilot automat în societatea românească, dominată de „merge şi-aşa”, printre care şi cea a implicării unor divizionari în întreceri studenţeşti – care-ar trebui în mod normal a fi rezervate strict pur amatorilor, au generat falsa senzaţie că astfel, prin selecţionarea şi unor divizionari „C” pentru „Mondialul Universitar” – deşi chiar şi despre cei divizionari „D” s-ar putea pune asemănător problema, s-ar conferi un plus fotbalului intern şi tinerilor în speţă.
Ori cât se poate de naiv trebuie să fii încât doar să-ţi imaginezi cumva că într-o Europă fotbalistică într-atât de puternică – zeci de naţiuni fotbalistice fiind mai valoroase decât cea mioritică, respectiv într-o Europă universitară cu-atâtea şi-atâtea instituţii de învăţământ superior nu degeaba prestigioase – şi nu vorbim doar în plan numeric, ci şi calitativ, tocmai şi chiar UVT dintr-un întreg continent să fie şi cea mai competitivă pe terenul sportului în 11. Dintr-o Românie fotbalistică şi universitară pe care le ştim prea bine cum sunt cu-adevărat.
Iar asta mai ales pentru că nicio ţară cu fotbal competitiv nu şi-ar pierde nicidecum timpul să-şi fure de fapt propria căciulă prin întrepătrunderea nesănătoasă a sistemului profesionist cu cel studenţesc, nefiind absolut deloc o coincidenţă că finalistele din 2022 al „Europeanului studenţesc” reprezentau România şi Ucraina, vecine având în comun faptul că sunt state bananiere eşuate şi profund corupte în siajul axei răului.
La fel cum, dintre atâtea şi-atâtea instituţii de învăţământ superior din Europa, o puzderie dintre acestea şi în ţări cu un nivel valoric fotbalistic net superior celui românesc, tocmai UVT să fi fost cea mai competitivă. Mai mult decât bătător la ochi, precum „Gheata de Aur” tot atacată cu succes în anii predecembrişti de vârfuri dinamoviste ale fotbalului socialist.
Deconspirarea anomaliei exagerate de-anul trecut producându-se acum, în China, unde, dintre toate campioanele continentale, tocmai cea a Europei, atipic, a încheiat chiar ultima, deşi, în principiu, în general şi în ansamblu, nici fotbalul european n-ar fi inferior valoric celor din Oceania, Africa şi Asia, poate nici măcar celui de pe continentul american, nici sistemul de învăţământ superior continental, ca organizare şi structurare a sectorului său sportiv, n-ar fi mai prejos decât cele din, la fel, Africa, Asia, Oceania ori chiar din Americi.
Iar la o simplă lecturare a listei reprezentantelor Europei la „Mondialul studenţesc”, 4 de pe bătrânul continent din totalitatea celor 12 formaţii în concurs, se poate constata că două dintre acestea provin şi dintre cele mai corupte şi problematice ţări din Europa, Ucraina şi România, lipsind în schimb puzderie de naţiuni fotbalistice puternice, consolidate şi consacrate, având de regulă şi un sistem de învăţământ superior la un nivel net mai ridicat. Absenţa atâtora conferind implicit o lipsă de credibilitate şi suspiciuni în privinţa abordărilor unora precum din România ori Ucraina, discutabile abordări influenţându-le mai buna participare în concurs.
Nicio problemă, dacă nu s-ar exersa asemenea experimente pe carcasa fotbalului românesc, handicapat de faptul că majoritatea tinerilor induşi spre seniorat din sectorul juvenil intern se prezintă la apel cu un bagaj tehnico-tactic modest. Tineri care, în consecinţă, ar trebui „înşurubaţi” într-un regim de instruire de continuitate la nivel divizionar, şi nu racolaţi în plin sezon spre întreceri studenţeşti.
Ceea ce pentru alţii, din fotbalul puternic, ar echivala cu „Daciada”, nepunându-şi mintea să participe la aşa ceva, pentru români, în mentalul colectiv al cărora s-a implantat hilara dependenţă de-a fi „plecat de-acasă”, metamorfozaţi în clienţi fideli ai turismului de masă, fructul pasiunii a fost, şi firesc!, mult prea tentant pentru nişte tineri cărora o asemenea oportunitate le făcea galeş cu ochiul.
Iar într-un plan strict uman, căci toţi suntem oameni cu-ale noastre slăbiciuni în deşertăciunea existenţială, cei urcaţi în avionul cu destinaţia China pot fi înţeleşi fără doar şi poate, aşa cum şi rezultatele sunt chiar ultima şi cea mai mică problemă, problema de dezbătut ţinând de viciul de sistem care poate plasa însemnătatea unei întreceri studenţeşti de moment – fie aceasta chiar şi „Mondial Universitar”, înaintea competiţiei divizionare de regularitate în care tinerii sunt legitimaţi.
Şi pentru ce să zbori 11 ore?
Pentru a juca în compania University de la Matanza, aliniată la start din studenţia argentiniană în baza criteriului de prezenţă asociat metodei D’Hondt? Iar apoi cu Hohai University din partea gazdei China? Ce relevanţă putând avea asemenea întâlniri?
Şi cu-atât mai mult cu cât „ochii văd, inima cere” a înclinat balanţa semnificaţiei prezenţei româneşti în China mai degrabă pe linia acelui „a fi acolo”, bifat, „am văzut şi China”, decât în sensul termenilor strict fotbalistici, pentru-a nu mai pomeni realitatea că ţi-ar trebui de fapt „o viaţă” să trăieşti total imersat într-o ţară precum China pentru a clama eventual c-ai „văzut” cu adevărat China, ceea ce-ar constitui o cu totul altă discuţie, nu despre aspecte ale lumii arenelor.
La fel, timişorenii au mai jucat cu studenţi din Sydney şi Auckland, care i-au devansat în ierarhia finală pe locurile 10-11, şi-au revenit acasă să recupereze din restanţele acumulate în Divizia D Timiş, respectiv să se reintegreze în colectivele divizionare „C”, care s-au descurcat între timp aşa cum au putut.
Turism sportiv detrimental fotbalului competiţional în suferinţă, dar indus de „sistemul” în care FRF este implicat în derularea Campionatului Naţional Universitar al României de Fotbal, iar între FRF şi UVT mai şi există un parteneriat, ungând lucrurile în favoarea unor asemenea practici discutabile, abordate pe pilot automat, fără pic de consideraţie faţă de activitatea de zi cu zi a colectivelor unor cluburi afiliate din eşalonul terţ.
Şi realizează oare federalii cu eventuale atribuţii în acest sens, precum şi decidenţii din sfere universitare, prejudiciul subtil pe care-l cauzează asemenea decizii strâmbe şi „după ureche” fotbalului divizionar!? Deloc. Pentru că atunci, în mod normal, nu s-ar recurge la racolarea sportivilor divizionari din plin sezon competiţional, pentru întreceri studenţeşti.
Sporttim – fost partener mediatic al „Naţionalelor Universitare”, dar numai „fost” pentru că nu vrea s-aibă de-a face prin asociere cu asemenea abordări şi practici, a pledat pentru rezervarea întrecerilor studenţeşti strict amatorilor nelegitimaţi la grupări implicate în competiţiile FRF ori AJF, aşadar studenţilor „din cămine”, pentru stimularea mişcării fizice, a recreerii şi activităţii sportive în rândurile celor care au cea mai mare nevoie de aşa ceva, pe fondul sedentarismului şi atâtor altor probleme ce-au târât România pe locul 2 în Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă, o veritabilă „bombă cu ceas”, o altă pledoarie recentă în acest sens fiind consemnată sub titlul „Studii postuniversitare”, accesibilă aici.
Capac la toate, tipic românesc, au mai existat şi interferenţe politice în ceea ce priveşte definitivarea delegaţiei pentru China, imixtiunea politică – una cât se poate de detrimentală atât mediului academic românesc, în care „nu se mai predă nimic”, într-o reală cădere liberă, camuflată prin fel de fel de statistici şi ierarhii care mai de care mai înşelătoare, cât şi fotbalului intern, făcându-şi clar simţită prezenţa. Fără a mai sublinia faptul indubitabil şi binecunoscut că sistemul învăţământului superior mioritic e puternic politizat, cu tot răul ce-l poate induce aşa ceva, pseudo politicienii „sistemului” în care „nu se mai predă nimic”, în cădere liberă, fiind însă şi mari experţi în ale sportului, mereu băgându-se în seamă.
Iar definitivarea delegaţiei fiind efectuată în baza sistemului mioritic P.C.R., Pile – Cunoştinţe – Relaţii, avem şi dovada perfectă a ceea ce era de demonstrat. QED.
Quod erat demonstrandum în sensul alimentării „turismului sportiv”, şi nu al procentajului maxim şi absolut în favoarea criteriilor de participare strict şi pur fotbalistice, de reprezentare la faţa locului numai şi numai din punctul de vedere al criteriilor eminamente sportive. Condiţii în care cu-atât mai puţin ar fi trebuit deranjate şi tulburate apele activităţii divizionarelor „C”, subminând implicit sportul competiţional sub egidă federală.
Dar cum să şi poată conştientiza asemenea aspecte politruci cu-ale lor agende mereu separate, dominate de varii alte interese!? Oricum, nu de binele în profunzime al fenomenului, fie acesta al sportului studenţesc, fie al celui competiţional divizionar federal. Ori pentru a înţelege şi conştientiza aspectele, cu toate amănuntele ce le implică, trebuie mai întâi să stăpâneşti subiectul. Iar unii „experiţi” şi „specialişti” din „sistem” doar cred că ştiu şi pot ceea ce nici nu ştiu, nici nu pot.
Iar astfel s-a mai bifat „o românească”, taman în „noua ordine” făţiş implementată de Partidul Comunist Chinez, şi încă tot şi taman la acelaşi ceas de toamnă, exact precum în urmă cu 4 ani, atunci la ora Jocurilor Mondiale Militare de la Wuhan, în umbra cărei scene abil folosite cu rol intermediar se lansau în octombrie 2019 primii patogeni ai bioterorismului ulterior poreclit Stupid-19, ăăă, pardon,… covid-19, pretext prefabricat al „necesităţii” înţepării „sigure şi eficiente ca unică soluţie de revenire la normalitate”. Nouă anormalitate căreia sistemul universitar îi este cuplată în poziţie echer, iar timpul chiar le va dovedi absolut pe toate, cu sau mai probabil fără consemnările de pe margine ale cunoscătorilor.
