La startul triadei Poli – Chindia – FC Bihor, inimoasa Phoenix Buziaş nu primeşte din nou gol în august de la violeţi, precum în cele 120 de minute ale Cupei României, acum pe puncte în Liga 3: 0-0 pe „Electrica”

În primăvara lui 2021, în urmă cu puţin peste 2 ani, pe când Politehnica Timişoara trăgea în play-off-ul Ligii 2 la promovarea în elită iar Phoenix Buziaş nu promova la rândul său din Divizia D Timiş, reuşită adjudecată în 2022, diferenţa ierarhică dintre cele două cluburi era semnificativă, dar 2023 le-a adus în cele din urmă pe acelaşi palier al eşalonului terţ, în care alb-violeţii retrogradau de fapt pe teren încă de anul trecut, întâlnirile directe ale verii fiind nefavorabile celor de pe Bega, eliminaţi luna aceasta de buzieşeni din Cupa României pe gazonul neutru al Lugojului, cu 2-0 fără a le fi înscris nici în reprizele de prelungiri, dar nici în cele 90 de minute de sâmbătă seară ale debutului în noul campionat al Ligii 3, 0-0 pe „Electrica” în etapa I din Seria 8. 

De la întâlniri în acest deceniu şi cu cei din Tormac ori Sacoşu Turcesc, Phoenix s-a înălţat la nivelul la care programul competiţional a răsplătit-o în aceste zile cu întâlniri în succesiune cu Politehnica Timişoara, Chindia Târgovişte şi FC Bihor Oradea, ceva de neînchipuit nu cu mult timp în urmă din punct de vedere fotbalistic în oraşul staţiune balneoclimaterică, iar prima secvenţă a triadei a fost depăşită cu bine de buzieşenii lui Cosmin Petruescu, ex-antrenor al alb-violeţilor, din nou neînvinşi fără a primi vreun gol de la cei de pe Bega, credit suplimentar unui colectiv care-ar merita aşadar cu prisosinţă a juca meciurile considerate acasă tocmai şi chiar pe arena Buziaşului, şi nu la Carani.

Pe de altă parte, proaspăta formaţie în realcătuire a „violeţilor” era prevenită din urmă cu peste două săptămâni că ar putea avea un start de campionat sub semnul incertitudinii, şi să se aştepte implicit la surprize, pe fondul veştilor ce parveneau dinspre Chişineu Criş că una dintre formaţiile constant printre fruntaşele precedentelor 3 ediţii ale Seriei 8, Crişul, era pe punctul de a arunca prosopul fără a mai aborda parcursul, ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă, locul arădenilor fiind preluat tocmai de CS Phoenix Buziaş, readusă în grupa vestică după ce tot luna aceasta era expediată în Seria 7, anunţ oficial al schimbării… schimbării ce a fost lansat de FRF abia joi, cu două zile înaintea meciului acasă din programul Politehnicii. 

Incertitudinile înaintea startului, după o întreagă perioadă estivală de asiduă pregătire şi aprehensiunea aşteptărilor începutului de campionat, sunt ultimul lucru pe care şi l-ar dori un antrenor pentru lotul său, iar cu atât mai puţin când componenţii sunt cu atât mai fragezi, caz al alb-violeţilor, puşi în faţa faptului împlinit de a se lămuri pe ultima sută de metri împotriva cărui adversar vor aborda turul.

Iar ca un făcut, tocmai Phoenix Buziaş a ieşit sâmbătă seară în calea poliştilor, timişeni scurtcircuitând la Lugoj în a doua repriză de prelungiri unica apariţie oficială a verii pentru timişoreni, eliminaţi din Cupa României, competiţie în care, în schimb, galben-albaştrii lui Cosmin Petruescu au adunat deja 3 prezenţe în 4 săptămâni, încununate de succes, cu 7-1 la Dudeştii Vechi şi 2-0 respectiv 1-0 în minutele adiţionale în faţa „violeţilor” şi a reşiţenilor, de fiecare dată pe Timiş, calificări ce i-au propulsat în turul 4, recompensaţi fiind cu primirea ex-prim-divizionarei Chindia Târgovişte, câştigătoare sâmbătă în premieră în Liga 2, cu 2-0 la Piteşti.

Un ascendent moral pentru buzieşeni la ora întâlnirii pe puncte cu alb-violeţii, Phoenix bucurându-se de un program încărcat şi pe sprânceană, meci de meci în compania unor cluburi cu nume din România, sâmbătă seara Politehnica, marţi de la 17:30, la Lugoj, Chindia, pentru un loc în grupele Cupei României, iar weekend-ul viitor la Carani, în etapa a II-a din Seria 8, FC Bihor Oradea, una dintre cele 5 grupări câştigătoare ale fazei play-off în seriile Ligii 3 dar care nu s-au calificat apoi din semifinalele barajului în finalele la promovare, alături de cele din Afumaţi, Blejoi, Buzău – şi anume Metalul, respectiv CSM Deva.

Oponenţi unul şi unul pentru buzieşeni, în compania primilor, poliştii, dovedind că n-a fost întâmplător a nu primi nici un gol în cele 120 de minute ale jocului de-acum 3 săptămâni de la Lugoj. 

Politehnica, la start cu Murariu – Haloş, Bocşan, Vlaicu, Taub – Pureca, Rotariu, David Ciirel – Curescu, Popa, Marincu, a fost vioară întâi şi a dominat în general întâlnirea urmărită de circa 800 de spectatori, încurajată frenetic de fanii viola, setoasă fiind de revanşă după eliminarea din Cupa României dar mai ales de puncte în Liga 3, iar după o primă parte oarecum mai echilibrată, în care David Ciurel a ratat deschiderea scorului şi Marincu a trimis în bară, „violeţii” au atacat susţinut în cea de-a doua, trecând pe lângă gol în special prin David Popa dar şi având mai multe şuturi blocate de defensiva buzieşenilor.

Care, exact cu aceiaşi jucători de câmp cu care abordau şi întâlnirea eliminatorie cu poliştii, şi anume Nagy, Mada, Nicolescu, Pamfile – Românu, Herţu, Mitre, Grancea – Pădurariu, Bădăuţă, doar portarul ex-ripensist Flonta fiind ales de astă dată între buturi, iar astfel debutant în liga a III-a, şi pe fondul unor probleme medicale ale lui Lăpădat, au conservat scorul alb şi cu destulă şansă, smulgând un punct la debutul în campionat.

Într-o întâlnire tinerească, a unor formaţii împrospătate, dar totuşi afectate chiar şi-aşa de căldura apăsătoare a serii ultimei sâmbete din august, în mai mare dificultate ajungând să fie fundaşul Armin Mada, ex-polist în tricoul buzieşenilor, înlocuit de la pauză pe fondul unei stări de rău, cu Horcea, care avea la rândul său a se accidenta, fiind schimbat şi el în minutul 75, cu Chistruga. Iar cum oaspeţii efectuau deja două modificări la pauză, şi Savu intrând în locul ex-polistului Bădăuţă, vizitatorii n-au mai putut urma planul înlocuirilor dorite, perturbat, chiar şi-aşa rezistându-le alb-violeţilor. Împinşi tot mai fervent de la spate de inimoşii susţinători, galerie a Politehnicii într-o baie de soare în tribuna a II-a, inimoasă fiind şi echipa orăşelului timişean cu căpitanul Nicolescu ancorând bine defensiva oaspeţilor cu şansa a doua.

Făcându-i pe polişti să tremure în plină vară în special în urma unui corner din prima repriză, reluare a lui Pădurariu cu capul milimetric pe lângă bară, respectiv la două contraatacuri din partea secundă, şutul lui Românu de la 16 metri fiind scos de Murariu, iar o centrare periculoasă nefiind interceptată de Savu. 

Paul Codrea, antrenorul alb-violeţilor, a apelat mai întâi la o dublă modificare după o oră de joc, Radu şi Olariu intrând în locul lui Pureca şi Marincu, iar apoi şi la Tudoran în locul lui Taub înaintea ultimului sfert de oră, „asaltul final” purtându-l şi cu Paşca şi Oprea, intraţi pentru ultimele 5 minute, atunci când Rotariu şi Curescu erau retraşi pe banca de rezerve.

Dar nu şi nu, „reduta” Phoenixului rezistând în ciuda aportului ofensiv modest al buzieşenilor în partea secundă, şi în pofida faptului că „Poli” dominase cu destulă autoritate, impunând o frecvenţă ridicată a atacurilor.   

Petruescu replica şi el spre final prin a apela din minutul 83 la Paleacu, în locul lui Românu, după ce din minutul 63 intra şi Sturzu în locul lui Mitre, iar cei care au încheiat cu satisfacţia punctului dobândit dar şi cu fruntea sus au fost buzieşenii, pe când „violeţii” polişti cu tâmplele scăldate în sudoarea efortului intens dar ineficient. 

„Era clar că, dat fiind căldura foarte mare, echipa care va ceda, va avea mai mult de suferit, iar noi n-am reuşit din acest punct de vedere şi implicit am fost puşi mai mult în dificultate, obţinând punctul cu destulă şansă”, a remarcat la final antrenorul buzieşenilor, Cosmin Petruescu, pe de altă parte bucuros pentru a treia apariţie oficială consecutivă fără gol primit de Phoenix: „Îi felicit pe jucători pentru atitudine, şi-au dorit foarte mult obţinerea unui rezultat bun, iar nu multe echipe vor putea lua punct sau puncte din partidele cu Politehnica.”

Truda serii de sâmbătă, cu repercusiuni în perspectiva primirii Chindiei marţi la Lugoj, la uşă bătând şi sosirea bihorenilor Oradei în campionat: „Ne-am lovit şi de situaţii neprevăzute, căci lui Mada i s-a făcut rău şi a fost schimbat la pauză, iar şi înlocuitorul său, Horcea, s-a accidentat şi a fost înlocuit, aşa încât schimbările nu le-am efectuat cum ne-am fi dorit. Ceea ce ne va afecta cu certitudine marţi. Dar indiferent de rezultatul din Cupa României, a avea ocazia să joci cu Chindia nu poate fi decât un bonus, fiind vorba despre un club care a activat până anul acesta în SuperLiga, care a efectuat achiziţii în vară, şi care este favorit la calificare, însă Cupa este şi competiţia tuturor posibilităţilor, implicit şi a surprizelor. Iar la fel cum a fost şi cu Politehnica şi CSM Reşiţa, cluburi mai mari, pe care le-am eliminat, credem în şansa noastră şi cu certitudine ne-o vom juca până la capăt!” Spuse ale lui Cosmin Petruescu în urma primului punct la debutul în cea de-a doua ediţie de campionat a buzieşenilor în Liga 3, start cu ocazia căruia Lăpădat – Angheli, Borca şi Murgu au rămas pe banca de rezerve. Iar la polişti Miklos – Huminic, Roşu şi Radu Ciurel.

Şi pentru că am enumerat numele atâtor tineri şi juniori, de notat anii de naştere ai protagoniştilor întâlnirii de sâmbătă.

La Politehnica, portarul Rareş Murariu din generaţia 1999, Andrei Haloş din 2001, Cristian Bocşan (1995), Aurel Vlaicu (2006), Carol Taub (1993), Dănuţ Pureca (2004), Iosif Rotariu (2002), David Ciurel (2005), Robert Curescu (2001), Fabian Marincu (2005) şi David Popa (1997), cu rezervele la start Robert Miklos (1999), Cosmin Huminic (2004), David Roşu (2004), Mario Oprea (2005), Denis Radu (2003), Radu Ciurel (2005), George Tudoran (1996), Patrick Paşcalău (2005) şi Daniel Olariu (2004). 

Iar la CS Phoenix, David Flonta din generaţia 2005, Alex Nagy din 2001, Cristian Mitre (2000), Sergiu Românu (2002), Bogdan Ferţu (2000), Cristian Grancea (2004), Claudiu Pamfile (1997), Paul Nicolescu (1990), Armin Mada (2005), Alex Bădăuţă (1990) şi Cristian Pădurariu (1997), cu rezervele Giorgio Lăpădat (2005), Bogdan Borca (2001), Cătălin Horcea (1996), Denis Angheli (2004), Florin Sturzu (2003), Gabriel Paleacu (2006), Andrei Chistruga (1999), Darius Savu (2004) şi Daniel Murgu (2004). 

Rezultatele etapei I în Seria 7 şi Seria 8, respectiv programul viitor şi clasamentele la zi, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.    

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: